Campania electorală de la Ploiești este complet diferită de oricare altă campanie de până acum și poate concura lejer la cea mai mizerabilă. Și nu din cauza jignirilor sau fake-newsurilor pe care le lansează unii dintre candidați, ci prin felul în care o fac. Cât este prostie și cât rea-intenție cu premeditare, asta rămâne să decidă ploieștenii.
Orice ”bou biped” poate să înjure, să debiteze prostii cu nemiluita, să bată câmpii cu grația cu care tăurașul Ferdinand mirosea floricele într-un celebru desen animat. Fiecare se manifestă după cum îl duce capul, iar dacă nu îl duce deloc se manifestă după cum îi dictează echipa sa de campanie.
Orașul acesta (Ploiești îi zice) suferă…
Zici că e masochist, că îi place să fie flagelat administrativ, într-un soi de joc politico-erotic din care doar plătitorii de taxe să sufere. Să vedem până unde pot suporta oamenii durerea, cât pot să înghită fără să se sufoce.
După ce, timp de aproape 4 ani, nu am văzut nimic notabil, cu excepția degradării infrastructurii, asistăm acum la frenezia peticirii. Gropi care timp de 4 ani s-au tot adâncit sunt acum frezate și astupate. Cum de acum se poate? Nu s-au mai opus consilierii sau cum? La naiba… e cocălăreala administrativ-electorală specifică și nimic mai mult. Ce o fi împiedicat primăria să intervină măcar pentru astuparea acestor gropi (măcar atât), când sesizările veneau cu zecile/poate sutele din toate zonele orașului? Acum se poate… Și mai spui să nu îți fie silă.
Bine… ce a fost, mai corect spus ce nu a fost, știu toți ploieștenii. Este treaba lor dacă mai acceptă sau nu să fie mințiți. Să ne uităm la ce se întâmplă cu cei care candidează. Să ne uităm pe ”feisbuciurile și tiktoacele” lor și să ne dixtrăm sau să ne irităm, după cum ne e percepția și voia. Doar nu vă spun eu cum să vă manifestați… suntem oameni mari. Cu mai mult sau mai puțină carte sau știință administrativă, măcar la nivel de bun simț vedem că nu e nimic în regulă.
Nu vreau să dau nume, fiind mai corect să îi căutați voi pe net și să trageți singuri concluziile. Eu doar le scriu pe ale mele, sintetizate pe câteva categorii. Și mai precizez că unii dintre candidați se pot încadra la mai multe dintre următoarele categorii:
1.Candidatul boșchete sau candidatul Discovery
Aici sunt câțiva, care au decis să bată străzile, să arate ce nasoale sunt, să umble prin boscheți și să sară peste calea ferată mai ceva decât ar face-o o capră neagră de pe un pisc pe altul sau mai aprig decât o fac echipele de la tv Discovery, care măcar știm de ce se pun în pericol și merită toată admirația. Candidaților noștri, dacă le dai o prăjină, îi mai recuperezi de pe Lună. Acum, sincer, strategia asta, deși li se pare eficientă, este absolut penibilă.
De ce? Pentru că una este să te întâlnești și să discuți cu populația prin cartiere (dacă ai tupeul să o faci!), alta e să iei niște materiale de presă (am scris sute) și să faci pe agentul constatator prin boscheții Ploieștiului. ”Mvaaaai, dar ce rău arată, mvaaai, bieții ploieșteni, mvaaai, nenorocitul de primar! Mvai, mvai, fatăăă! Dar lasă că vin eu și fac ceva cu boscheții, cu noroaiele, cu fosele mai mult sau mai puțin septice!” Suntem de acord, dar cu următoarea corectură: ”în boscheți, nu cu boscheții”.
Unde Dumnezeu or fi fost și cum de abia acum au căpătat o doză de empatie atât de mare pentru ploieșteni? Suntem suficient de experimentați (fripți) cu cei care vin în campanie în locuri sensibile, apoi, timp de 4 ani, devin invizibili și implicit insensibili la problemele pe seama cărora făceau circ electoral.
Tot aici intră și candidatul tip Măicuța Domnului sau Arsenie Boca, după caz. Este candidatul devenit pios peste noapte, care postează cuvioșenii sau texte lacrimogene din categoria Tony Pop Tămaș. Libidinoasă abordare…
2.Candidatul troacă
Și aici sunt câțiva, care deși sunt umpluți zilnic cu lăturile altora, sunt docili precum o troacă. Să nu credeți cumva că sunt ”fete mari”! Mai miorlăie ei câte ceva, mai scapă câte o aluzie, dar nimic concret. Adică, degeaba zici și tu ”ba p-a mă-tii, dacă nu îi dai în frează cu docomentul.
Citești acuzații grave, dar nu vezi docomentul. De ce? Poate că el există, dar aici intervine parșivenia celor care se au la mână reciproc: zici tu, zic și eu. Și uite așa, conștienți fiind, cumva se complac cu statutul de troacă de unde se înfruptă adevăratele suine din spatele lor. Să nu credeți că în sinea lor nu ar reacționa, ar face-o, dar na… e contraproductiv.
3.Candidatul etilist. Intuiesc ce vă imaginați și vă înțeleg, dar vă spun din start că nu e ceea ce credeți. E vorba despre beția puterii, aceea care se instalează încă de dinaintea preluării frâielor, care, fie vorba între noi, pentru cei mai mulți nu se vor arăta niciodată în mâini. Această beție a puterii generează un câmp vizual care se umple de unicorni roz, schele, porturi în orașe fără ieșiri la mare sau fluvii, proiecte care de care mai fanteziste, fără surse de finanțare, fără noimă și fără vreo legătură cu așteptările firești ale oamenilor, cu acele nevoi comunitare ignorate constant.
Aș prefera să cred că sunt beți și că mâine se pot trezi, decât să cred că au nevoie de psihoterapie. Din beție te mai trezești, din prostie niciodată. Bun, dată fiind experiența, nici din beție nu te trezești prea ușor. Nu în viața asta. Era să zic mandatul în loc de viață.
4.Candidatul ”treabă mare” în ventilator. Și aici sunt câțiva care la început de campanie și-au proiectat un buget destinat exclusiv nu tradiționalelor materiale electorale, ci achiziției unui ventilator de mare capacitate, pentru că rahat s-a făcut anul ăsta din belșug, căcălău cum s-ar spune. Scuze pentru exprimarea colocvială, dar nu e cazul să ne ascundem în spatele unei realități! Unii au câteva postări pe zi în care apasă butonul power al ventilatorului și țin furtunul vidanjei orientat corespunzător către cei pe care îi vede ca fiind principalii contracandidați.
Acum, ceea ce nu înțeleg ei, nefiind conectați cu adevărat la viața reală, este faptul că împroșcând pe alții cu glazură pestilențială asta nu îi face pe ei mai curați și mai plăcut mirositori. Să zici de celălalt că e un bou, o scârbă de om și un mincinos, nu te face automat un candidat iubibilo-eligibil. Din contră, așa cum îți e campania, așa își va fi și mandatul… un bâlci permanent, o serie de scuze și acuzații și nimic pentru comunitate, pentru că efectiv nu mai ai timp. Dă-o-n mă-sa de comunitate… A votat, să fie sănătoasă! Uită ea până la următoarele alegeri. Și dacă nu uită???
*O mențiune specială pentru cei care nu ezită să folosească atacul la persoană, să târască și familiile candidaților, să se amestece în viețile private ale altora. Dezgustător, dar să nu uite că și ei au o viață, tristă ce-i drept și să ia în calcul că mâine se pot confrunta cu aceeași mizerie returnată de unii dintre cei atacați mizerabil. Că așa-i în tenis…
5.Candidatul sfios. Poate că nu e un om rău, unii chiar nu sunt, poate că în viața reală sunt niște buni profesioniști. Nici ei nu știu cum au ajuns să candideze, nici nu prea știu exact pentru ce și cu ce se mănâncă, dar era momentul să o facă. Le-au spus prietenii la o șuetă că schimbarea vine ea odată și odată. Oricum, puțină notorietate nu strică, cine știe mai încolo la ce folosește. Nasol e că la anunțarea rezultatelor unii dintre ei chiar se miră de ce au între 0,2 și 2%. Electorat slab, ce să zic… La modul serios, deși de nedorit, le-o fi spus cineva că nu poți rămâne fată mare într-un tractir?
6.Candidatul iepurilă. Nu e vreun Bugs Bunny (ăla e chiar simpatic), nici vreun iepuraș Playboy (ăla/aia, dacă nu e nonbinar/ă e util retinei și cortexului cerebral). Iepurele de campanie este cel ales de unul dintre competitori pentru a candida și a rupe din procentele contracandidaților din partea opusă a spectrului politic. Mulți nici nu știu că sunt iepuri și ajung să creadă chiar că sunt adversari redutabili în campanie. Cei care le-au dat drumul din cușcă îi văd ca pe niște idioți utili. Și nici nu-i poți contrazice. Măcar se joacă frumos prin curte. Necazul lor vine abia după numărătoarea voturilor, când unii, având doar un vot, constată cu profundă durere în suflet că nici familia nu i-a crezut. Să vezi bâlci la ei în casă, după 9 iunie…
7.Candidatul câștigător – ”uinărul”. Cu foarte mici excepții, care din cauza concentrației de mg/l în aerul pur expirat sau în sânge, nu realizează exact însemnătatea momentului în care chiar au câștigat, trebuie spus că toți se văd câștigători. Este înduioșătoare naivitatea celor care sunt conștienți că nu se află printre primii trei în intenția de vot, dar tot speră măcar în miracolul poluării masive sau al schimbării climatice, care să amețească atât de tare electoratul, încât să voteze haotico-narcotic. Poate-poate… Nu au spus nimănui, dar au deja dosită o șampanie, pe care să o desfacă. E drept că o pot bea atât în calitate de câștigători, dar cel mai sigur o vor face din postura de ”luzări”.
8.Candidatul constipato-conspiraționist. Cumva, ceva în el s-a blocat și s-a stricat, afectându-i luciditatea. A avut o copilărie nefericită, traumatizantă pe alocuri, o adolescență frustrantă, o victimă nevinovată a ceea ce numim azi bullying. Este marcat la maturitate și vede în orice o conspirație, o lucrătură, o făcătură, o… lae. Nu-și asumă propriile neputințe și caută vinovați. Nu are soluții/planuri, dar știe că ceilalți ”îl lucrează”. Ălă e cu ăla și face aia, ăla are interes și nu mă vrea, cumva astrele s-au aliniat împotriva bietului candidat.
E un personaj trist, irelevant și deopotrivă toxic unei comunități care numai de plăsmuirile lui nu are timp și chef. Și dacă ar câștiga, ar fi prins în mrejele propriilor scenarii de care niciodată nu va scăpa, mai ales când ar trebui să își exercite rolul. Acest tip de candidat nu a înțeles și nu va înțelege niciodată că alegerile nu sunt despre el, că orașul, comuna, județul sau țara nu îi aparțin, că indiferent cât de ”șmecher” se vede e doar un pion vremelnic, care de cele mai multe ori dispare fără să lase nimic în urmă. Un nimeni…
Oricum ar fi, cineva va câștiga. Încetați să mai spuneți… ”nu votez pentru că oricum iese cine trebuie”! Dacă ar fi așa, nu i-ați vedea acum atacându-se ca demenții
Vreți circ, minciuni și nimic concret pentru oameni? Vreți altceva? Mai vreți dejecții puse cu abnegație în ventilatorul administrativ? Patru ani trec repede, dar trec și nu se mai întorc.
Nimeni nu ne mai dă înapoi acești ani, nici nouă, nici copiilor noștri care au plecat din acest Ploiești ajuns mizerabil sau care oricum vor pleca, când le vine vremea. Și pentru plecarea lor suntem noi vinovați, nu vreun primar, consilier sau șef de partid. Noi și nimeni altcineva!
Ploiestiul e mai esuat ca Rrrromania! Iar ploiestenii sunt de ….!…..Mergeti la vot! Dupa sticla de ulei si punga faina din 2024 o sa va bubuie in mutra chiofteaua 2025! Mergeti la vot!!!