Aseară, la filarmonica din Ploiești, am avut privilegiul de a asista la a cea de-a 5-a ediție a concertului Zooming Christmas organizat de profesorul de pian de la Colegiul de Artă Carmen Sylva și unul dintre cei mai buni muzicieni din oraș, alături de trupa Zoom.
Nefiind critic de muzică, nu am nici pretenția că mă pricep să fac cronică de concert, însă cele două ore petrecute în mijlocul unor oameni frumoși, care au venit să-i aplaude pe copii și artiști deopotrivă, îmi vor rămâne mult timp în suflet.
Pe scenă au urcat copii de toate vârstele, cei mai mici pianiști având cinci-șase ani, îndrumați de ”proful” Cristian Duc, care au transmis o emoție deosebită publicului iubitor de muzică bună.
De la cântece specifice sărbătorilor de iarnă, până la demonstrații de virtuozitate la instrumente de care habar nu aveam că există, tot spectacolul a fost minunat.
Iar cel care a organizat Zooming Christmas, Cristian Duca, merită apreciarea noastră, a tuturor.
Aveți AICI înregistrarea concertului transmis pe pagina de Facebook a trupei Zoom pentru a vă bucura și dvs, cititorii acestor rânduri, de minunatul spectacol.
Domnule profesor, primiți respectul nostru!