”Ploieștiul este un oraș mort, în care nu se întâmplă nimic! Dacă vreau să petrec timp liber de calitate mă duc în Brașov sau București!”
Am auzit replica asta de la atât de mulți prieteni, care au fost contaminați de pesimismul transmis de neputința actualei administrații, încât am renunțat să-i mai conving că și la Ploiești se întâmplă lucruri frumoase.
Și totuși există viață și după politicienii care și-au dovedit incapacitatea de a ne investi taxele și impozitele în drumuri, școli, spitale, parcuri etc.
Iar viața înseamnă și muzică, teatru, oameni de valoare.
O demonstrează Vlad Mateescu la Filarmonica Paul Constantinescu sau Mihaela Rus de la Teatrul Toma Caragiu.
Citește și Imaginea zilei: Ploieștiul poate fi și frumos 🙂
Primul a reușit să readucă spectatorii în sala de concerte și să realizeze numeroase festivaluri, ultimul fiind cel de jazz, iar a doua să aducă teatrul pentru copii în stradă prin intermediul proiectului „După blocuri – teatru în cartiere”.
Priviți imaginile de mai jos surprinse în timpul spectacolelor derulate weekendul trecut în Malu Roșu și Parc Aurora Vest.
Detalii despre proiect aici: Teatrul Toma Caragiu din Ploiești iese din sala de spectacole: „După blocuri – teatru în cartiere”
Eu nu am mai văzut demult adunați la un spectacol de teatru atâția copii fericiți, alături de părinți și bunici. Hai că mai avem o șansă!
Programul spectacolelor din cartierele Ploieștiului:
- vineri, 22 septembrie, ora 18.00 – Parc Nord – D’ale lui Păcală;
- sâmbătă, 23 septembrie, ora 10.30 – Cartier Mimiu – lângă Biserica „Sf. Filofteia” – D’ale lui Păcală;
- vineri, 29 septembrie, ora 18.00 – Parc Eminescu – Sud – Cântăreții din Bremen;
- sâmbătă, 30 septembrie, ora 10.30 – Parc Cina – Nord – Cântăreții din Bremen;
- vineri, 6 octombrie, ora 18.00 – Grădinița nr.30 – Bulevardul București – Prostia omenească;
- sâmbătă, 7 octombrie, ora 10.30 – Parc OZN Nord – Prostia omenească;
- vineri, 13 octombrie, ora 18.00 – Parc Vest – D’ale lui Păcală;
- sâmbătă, 14 octombrie, ora 10.30 – Loc de joacă str. Arieșului – Mihai Bravu – D’ale lui Păcală.