Pentru a clarifica diferența dintre cele două cuvinte/concepte trebuie să mergem puțin către etimologia celor două, deoarece distincția dintre ele o face nu doar proveniența lor ci și interpretarea conceptual-morală a celor două acțiuni în sine. Este cert însă faptul că de-a lungul istoriei ambele au implicat dintotdeauna, în egală măsură, cerere și ofertă.
Se crede despre cuvântul “șpagă” că are o etimologie ruso-sârbă și că ar implica două expresii de bază: cuvântul “spag” din limba sârbă, care înseamnă “buzunar” și cuvântul “spada” din rusă care înseamnă “împinge, “împunge”. Așadar, din afilierea semnatică a celor două s-a născut o acțiune de tipul “împinge în buzunar” de unde a reieșit și neologismul nostru, de care nu mai scăpăm: “șpagă”.
Acțiunea de “șpagă”, în sine, chiar dacă ea s-a manifestat de-a lungul timpului sub diverse forme sau inginerii finaciar-economice, presupune pe scurt traficul de influență sub orice formă s-ar manifesta acesta; mai exact, se manifestă atunci când o persoană remunerată din bani publici, ce deține influență decizională de orice tip acceptă un bun (bani, obiecte, privilegii, funcții, etc.) de la o persoană privată interesată în a obține de la aceasta manipularea unei/unor decizii strategico-economice de buget public, în scopul obținerii unor beneficii materiale oneroase ulterioare, eventual comune.
Așadar avem „șpăguitorul” (cel care oferă) și „șpăgarul” (cel care primește). Conform statisticilor, cele mai mari și frecvente cazuri de șpăgi au fost cele care au influențat traficarea sub orice formă a banilor de la bugetul țării, adică ai noștri, ai tuturor.
Pe locul doi se află șpăgile care au influențat decizii judecătorești, chiar dacă, în ultimă instanță (sic!) este până la urmă vorba tot despre bani, de cele mai multe ori, tot publici.
Cea de-a treia situație și cea mai gravă este aceea în care un medic, deponent al jurământului lui Hipocrat, acceptă…sau și mai grav…solicită bani, aparținătorilor unui pacient sau chiar pacientului său, în schimbul serviciilor medicale, pentru care acel medic este oricum remunerat (și motivat vocational) să le ofere.
Citește și: Ministrul de Interne m-a șocat! Anchetatorii nu au acționat ani de zile, ca să nu strice dosarul, preferând să lase oamenii să fie torturați fizic și psihic
În cazurile expuse mai sus este vorba despre oameni de afaceri sau persoane private care oferă bunurile expuse mai sus, unor funcționari publici, adică unor indivizi plătiți lunar din banii nostri.
Rar spre deloc au fost înregistrate cazuri în care un bugetar ar fi oferit unui alt bugetar șpagă pentru influențarea unor decizii ce priveau aducerea de beneficii materiale sau alte privilegii geo-strategico-econimice României sau românilor. Putem spune așadar, că la noi, șpaga se limitează, în 99,99% dintre cazuri, la traficarea banilor de la buget catre buzunare private.
Acum să vorbim puțin și despre „bacșiș” sau „ciubuc”. Etimologic, ambele cuvinte provin din limba turcă și se referă strict la ceea ce în occident s-ar traduce ca “mic bonus pentru recunoașterea unor extra-servicii de calitate”.
Bacșișul n-are chiar o legătură directă cu șpaga, pentru că nu este vorba despre același concept, chiar dacă cele două pot fi asimilate vag la nivel comportamental ca fiind… inadecvate.
Când oferi cuiva bacșiș, o faci doar în mod voluntar și doar pentru că simți nevoia să o faci ori pentru că eșți convins că acea persoană ți-a oferit un extra-serviciu față de cel pentru care oricum era plătită să ți-l ofere. Bacșișurile implică sume mici de bani sau alte bunuri de valoare redusă care se oferă întotdeauna cuiva “post-factum” … adică după îndeplinirea acțiunii în sine.
Citește și: Povestea omului care avea trei câini
Îi oferi bacșiș unui taximetrist, pentru un serviciu pentru care oricum îl plăteșți să ți-l ofere. Îi oferi bacșiș unui ospătar sau barman din aceleași motive. Îi oferi bacșiș precupeței de la Hale pentru că ți-a dat roșiile cele mai frumoase, măcelarului pentru că ți-a tranșat frumos fleicile pentru grătar ori livratorului de mobilă care-ți cară canapeaua până în sufrageria de la etajul 5. Lor nu le oferi niciodată șpagă!
Pentru că șpaga, așa cum am explicat mai sus, presupune cu totul și cu totul altceva. Când oferi cuiva bacșiș îi oferi un șperț, un bonus, o donație, un ciubuc și întotdeauna o faci voluntar. Pentru că există o mare diferență între bacșiș și șpagă: Cel puțin teoretic, bacșișul niciodată nu se solicită, pe când șpaga, da!
Și se mai întâmplă la noi ceva, la fel de ciudat. Practic, pare-se că dintre șpagă și bacșiș, doar cel din urmă există cu adevărat. Altfel nu se explică de ce, cei de la finanțele statului au decis că bacșișul, existând cu adevărat, el a devenit impozitabil. Șpaga, în schimb, pentru că nu există, nu poate fi nici impozitată, nici confiscată și nici măcat eradicată!
Iată de ce, chiar dacă ne-am pricopsit cu cele două obiceiuri nefirești venite și înțepenite la noi de vreo 400 de ani pe filiera ruso-otomano-fanariotă, diferența de concept dintre cele două rămâne totuși, diferită…sau cum spunea cineva deunăzi: “Diferența dintre șpagă și bacșiș este aceea că prima se dă pe ascuns, pe sub masa iar celălalt se lasă, la vedere, pe masă.”.
Este așadar, foarte important să facem distincția clară dintre proverbiala șpagă și inevitabilul bacșiș, chiar dacă ambele obiceiuri rămân uneori, încă la nivel de subiect de dezbatere.
Cum ți se pare subiectul?
