O nouă dramă a zdruncinat emoțional comunitatea ploieșteană și nu numai. Un băiețel de doar 2 anișori și-a pierdut viața, în urmă cu o zi, căzând de la etajul patru al unui bloc din nordul Ploieștiului. Nenorocirea s-a produs pe o stradă paralelă cu cea unde doi bebeluși si-au pierdut viața, câzând de la ultimul nivel al unui bloc turn. Deși dramele pierderii vieții unor copii au același impact, cazurile sunt complet diferite.
Am avut ghinionul să relatez și despre această tragedie, cum a trebuit să relatez și despre cea a gemenilor. Nu există nenorocire mai mare decât moartea unui copil. Oricât de multă experiență ai avea, oricât de multe ai văzut în carieră și în viață, impactul este devastator pentru psihic de câte ori se întâmplă o astfel de tragedie.
Ca să înțelegeți mai bine, știu că unii o fac, am să vă spun că și polițiștii și cadrele medicale care ajung la aceste cazuri sunt marcați psihic puternic. Relatarea unei astfel de drame are ca prim prim scop atragerea atenției asupra unei situații pe care oricare din noi o poate înfrunta în viață. Uneori, deși nu ar trebui să existe, astfel de drame ne trezesc din starea de confort în care ne scăldăm, determinându-ne să fim mai atenți, să conștientizăm potențialele pericole. O relatare nu trebuie să fie un prilej de a-i judeca pe alții.
În caz că nu sunteți la curent cu tragedia de ieri, vă las AICI informațiile, iar la final relatarea live de la locul tragediei.
Revin acum la titlu și la ce vreau să vă spun astăzi, fără perdea: Voi nu ați obosit de valul de imbecilitate care se revarsă online în astfel de cazuri? Mai puteți să suportați indivizi pentru care limba română e mai mult decât străină, dar au păreri?
Judecata online a analfabetului funcțional
Spuneam că cele două cazuri, cel al gemenilor și cel al copilului de ieri sunt complet diferite. În primul vorbim despre o mamă dovedită a fi iresponsabilă (vezi situația ei AICI), unde (i)responsabilitatea nu este cea care să fi absolvit-o de consecințele legale.
În cel de al doilea caz, vorbim despre o familie normală, închegată, despre care toți cei cu care am stat de vorbă și îi cunosc au avut doar cuvinte frumoase. Mama plecase spre grădiniță, familia având și o fetiță de aproximativ 5 ani. Băiețelul de 2 ani era cu tatăl în apartamentul bunicilor, pe strada Constantin Brezeanu. O clipă de neatenție și copilul a ajuns pe pervaz, iar de acolo a căzut în gol 4 etaje. Eforturile medicilor au fost zadarnice…
A urmat anunțul public al tragediei și primele informații, furnizate pas cu pas, pe parcursul derulării cercetării. În paralel cu ele, într-un mediu online, infestat de manifestarea prostiei în cea mai pură formă, a urmat ”judecarea” familiei. Relatam live și vedeam enormitățile debitate de unii. Deja dăduseră verdictul în privința vinovăției, deja știau ei mai bine cum a fost, unii plusând și cu lecții despre creșterea și supravegherea copiilor.
Admit că, pe lângă impactul pe care îl are tragedia în sine, simți cum îți plesnește capul în fața valului de imbecilitate. Nici măcar cei care nu au crescut/îngrijit un copil nu au dreptul să spună că lor nu li se poate întâmpla.
Că poți lua măsuri suplimentare, că ai senzația că ești cel mai atent din lume, că ești părintele perfect, asta e altă poveste. Dar suntem oameni și știm/ar trebui să știm că poate oricând să existe un moment fatidic, ceva ce nu am luat în calcul, ceva ce poate curma o viață sau îi poate schimba cursul în mod dramatic. Dacă nu realizăm asta, înseamnă că ori sunt complet imbecili, ori trăim într-o lume paralelă, din care doar când ni se întâmplă chiar nouă ceva ne trezim.
Am întrebat în titlu unde a dispărut decența. Acea urmă de bun simț care să ne determine să nu dăm drumul la gură sau la scris, înainte de a pune creierul în funcțiune, în caz că există
Unde este acel minim de educație care să ne facă mai reținuți, să nu exprimăm păreri înainte de a cunoaște toate detaliile? Automat devin unii ”cei mai buni judecători”, dascăli de viață, cu ”școala vieții” și atât.
Am șters cât am putut din imbecilitățile debitate la unele comentarii aferente știrilor de ieri. Mai am de lucru. Deși sunt adeptul liberei exprimări, tocmai fac asta, acum, conștient că urmează să fiu împroșcat de haita specialiștilor online, voi continua să șterg fără remușcări orice urmă de manifestare a imbecilității.
Oare s-au gândit că acei părinți vor vedea cum au fost ”judecați” și terfeliți de…, chiar așa, de cine? Nu le este de ajuns drama maximă care îi poate fi dată unui om? Judecătorilor… să nu spuneți niciodată… ”NICIODATĂ”! Oricând vi se poate întâmpla.
Habar nu am dacă limbajul colocvial îi deranjează și nici nu mă interesează asta
Ba chiar sper să îi deranjeze, dar cel mai mult sper ca omenește să se oprească din a galopa în prostie, să caute în ei acea parte bună pe care fiecare om o are.
Aș face un apel la cei care râd (prin emoticoane) la știrile despre accidente sau chiar tragedii, la cei care găsesc de cuviință să scrie în comentarii ”vând Golf 4”, asta părându-li-se foarte amuzant…, fac un apel să se abțină.
Dacă nu au nimic de spus care să ajute, poate o vorbă bună sau poate să înțeleagă că tăcerea e de aur, îi asigur că nimeni nu le apreciază imbecilitatea și dorința de a-și claxona prostia.