- Publicitate -

Să vă învăț cum să vă faceți fabrică de armament în Ploiești

Mai întâi, luați autorizație pentru salon de înfrumusețare. Nu sunt genialul inventator al unei scheme de business de succes, dar admit am luat lecții de la cei mai buni: urbanismul ploieștean, primăria, plus alte instituții care veghează la respectarea legii. Și dacă legea permite, de ce nu?

- Publicitate -

Să vă explic cum funcționează. Se pun ochii pe o zonă bună, dar pentru care nu prea se dau autorizații pentru chiar orice îți trece prin cap să construiești. Zic ”nu prea”, pentru că, ulterior, cu un mic efort și câteva coafuri și epilări cadou, mici atenții cum ar veni, totul se poate schimba.

Ar fi câteva impedimente de ordin legal, care m-ar împiedica să construiesc ce vrea și unde vreau. Adică pot, dar nu chiar orice. Ba trece o conductă importantă prin zonă, ba nu am loc de parcare pentru cei care se vântură pe la mine prin unitate, chestii din astea aparent complicate, dar pe care o Direcție de Urbanism și o Primărie le-ar putea dezlega peste noapte, cam cum dezleagă cununiile o cucoană cu har. Magie, nu alta!

Acum, în contextul războiului, ar fi o oprtunitate să deschid o farbrică de armament, neapărat cu secție de explozibili. Păi, ori suntem luptători, ori nu mai suntem? Credeți că primesc autorizații?

Așa e, nu primesc din prima, că le sare lumea-n cap, dar nu-s prost să cer asta din start. Nu atât de prost…

Depun documentația pentru salon de înfrumusețate (puteam să zic de beauty, dar mă jucau în picioare dacii liberi). Apoi, pe măsură ce ridic stabilimentul pentru viitorul business de succes, încep să îl coafez conform ideii de la care a plecat business-planul, respectiv fabrica de armanent mult-visată și mai ales cerută de piață. O fac ca să avem cu ce lupta pentru neatârnare și propășirea neamului, dar mai ales de frica rușilor. Se pune că e o afacere pentru binele comunității. Probleme?

Și cum nu sunt un suflet hain, să țin doar pentru mine oportunitățile de business, să vă dau acum și pontul de bază: de unde știu de el și cum funcționează

Ieri, după ce polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Prahova au descins la mai multe adrese din Ploiești și București unde locuiesc persoane implicate în construirea unui imobil din Ploiești, care inițial era cât pe ce să fie clădire de birouri, pe colegii de la ObservatorulPh i-a mâncat undeva să o întrebe pe doamna arhitect șef din Ploiești ce are de gând să facă. Nu se mai pune că a început proiectul de prin 2018, colegii au mai scris, nu se pune nici ce a fost, a fost…, se pune că acum trebuie să se conformeze cu ultimul etaj care e în neregulă și atât. (vezi AICI ce are de spus doamna arhitect șef Viorica Rădună).

Potrivit unui comunicat oficial al Poliției, se cercetează cum a fost construit blocul, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în fața autorităților publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât și la notarul public, pentru vânzarea apartamentelor.

- Publicitate -

Mare scofală… Dar ce au făcut? Ba chiar am primit și un punct de vedere de la reprezentatul legal al dezvoltatorului imobiliar, din  care am reținut esențialul pentru ideea mea de business: ” În ceea ce privește situația creată, precizăm că există o problemă referitoare la etajul al nouălea al clădirii despre care se face vorbire, în sensul că, la acest moment, acesta este etaj tehnic conform documentației cadastrale, și în scurt timp, pe cale administrativă, urmează să fie schimbată destinația, cum s-a întâmplat și în trecut la clădirea în cauză, aceasta fiind inițial clădire de birouri, iar ulterior destinația a fost schimbată în clădire de locuințe.” (vezi AICI textul integral)

Vă e clar că oficial merge? Nu există autorități mai înțelegătoare decât cele din Ploiești! Păstrând totuși proporțiile, pentru că nu compari o fabrică de armament cu un bloc de locuințe în birouri, am făcut această paralelă doar prin prisma felului în care se pot obține autorizațiile de construcție și cum se pot schimba pe traseu.

Nu mă apuc eu de treabă și nu vă treziți voi cu fabrică de armament și explozibili în loc de salon de înfrumusețate? Păi, ori suntem antreprenori, ori nu mai suntem?

- Publicitate -

*Acest text este un pamflet, mai puțin în zona de suceală pe autorizații și de îngăduință a urbanismului ploieștean. 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Un autoturism parcat a luat foc în apropiere de Spitalul CFR Ploiești (VIDEO)

Autoturismul care a luat foc era parcat în spatele Spitalului CFR, aproape de Gara de Vest a Ploieștiului. Imaginile cu intervenția pompierilor au fost...

”Ne mănâncă șobolanii!” – cum arată zona din Ploiești despre care oamenii spun că nu a mai fost curățată de 10 ani

Chiar dacă nu este singura zonă din oraș care arată jalnic, ”încadrându-se perfect” în tabloul indolenței administrative care definește Ploieștiul ultimilor ani, cei care...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Un autoturism parcat a luat foc în apropiere de Spitalul CFR Ploiești (VIDEO)

Autoturismul care a luat foc era parcat în spatele Spitalului CFR, aproape de Gara de Vest a Ploieștiului. Imaginile cu intervenția pompierilor au fost...

”Ne mănâncă șobolanii!” – cum arată zona din Ploiești despre care oamenii spun că nu a mai fost curățată de 10 ani

Chiar dacă nu este singura zonă din oraș care arată jalnic, ”încadrându-se perfect” în tabloul indolenței administrative care definește Ploieștiul ultimilor ani, cei care...

Cu permisul suspendat și sub influența drogurilor, un șofer de 36 de ani a fost oprit pe Autostrada A3 București-Ploiești

Sâmbătă după-amiază, Polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi A3, în timp ce acționau pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, au oprit pe autostrada A3...

Incendiu în Vălenii de Munte. Focul a afectat o casă și mai multe anexe gospodărești

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au fost solicitați în această după-amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la...

Acțiune a Poliției Rutiere pe DN1, la Bănești, o zonă unde se circulă cu mult peste 100 km/h

Acțiune în desfășurare pe DN1, sâmbătă seara, în zona Bănești din Prahova. Polițiștii speră să îi descurajeze pe șoferi să conducă sub influența drogurilor,...
Emisiuni
- Publicitate -

FC Petrolul: Alexandru Musi și Denis Radu, doi petroliști convocați la naționalele de tineret ale României

Petrolul Ploiești se mândrește cu doi jucători din lotul actual care au fost convocați la naționalele de fotbal U21 și U20 ale României. Ambii...

2,97 – alcoolemia unui bărbat care conducea fără permis. A fost arestat pentru 30 de zile

Bărbatul a fost prins în Craiova, în timp ce conducea fără să aibă permis. La testarea cu alcooltestul a reieșit o alcoolemie de 1,1...

Rețeta de weekend la vlog Culinaria cu chef Escoffier Dan Neagu – Restaurant Bulevard Ploiești

Dacă este weekend, avem o nouă întâlnire cu delicioasele preparate din bucătăria Restaurantului Bulevard din Ploiești, rețete dezvăluite de maestrul Dan Neagu, chef Escoffier. Rețeta...

Suspiciune de Salmonela la ”Culinea- Nuggets cu pui”. Produsul este retras din LIDL

Producătorul GEKA retrage preventiv produsul ”Culinea Nuggets cu pui 500 g” cu termenul de valabilitate 03.02.2025, din lotul cu numărul ED03.02.2024 049502204845, cu suspiciune...

Ursul din Ploiești a băgat Primăria în ședință. Municipalitatea comunică oficial abia după 12 ore

După 12 ore de la emiterea mesajului RO Alert, care semnala prezența unui urs în Ploiești, primăria a reușit să comunice oficial și să...
Emisiuni
- Publicitate -