Religia și educația sexuală sunt două teme sensibile nu doar în școli. În societate, în general, cele două nasc permanent controverse. Abordarea, fie cu argumente obiective sau cu patimă, naște întotdeauna acea sămânță de scandal care să agite spiritele. Se întâmplă, din nou, în aceste zile, când reforma învățământului repune pe tapet aceste subiecte.

De la ce ne-am luat, acum? Păi… de la faptul că avem păreri diferite despre educația sexuală și religia în școli, dar mai ales ca materii opționale la Bac. Și toate pleacă de la felul în care aproape că suntem obligați să devenim toleranță. Cumva, obligativitatea este incompatibilă cu toleranța. Nu prea merge acceptare cu forța, pentru că nu suntem o masă amorfă.

”România educată” cu japca. Se poate?

Uneori, se impun măsuri care să ne scoată din mizeria în care ne afundăm. Apare întrebarea dacă în spatele acestor măsuri sunt intenții bune sau intenții care sub masca toleranței să ne arunce în alt soi de mizerie.

Suntem diferiți. Gândim diferit, înțelegem diferit, pe cale de consecință… acceptăm sau refuzăm diferit. Îmi ceri să fiu tolerant. Nu trebuie să îmi ceri, trebuie să mă convingi, să te comporți astfel încât să te accept.

La rândul meu, trebuie să procedez la fel. Și nu mă refer la religie sau orientare sexuală. Nu mă refer nici la rasă. Dacă TREBUIE ceva, atunci trebuie să mă comport astfel încât să nu te deranjez, să nu te lezez. Ești agresiv și intolerant atunci când îmi impui ceva, incluzând aici un curent de opinie la care să mă raliez.

Dacă spui că vrei ”România educată”, nu înseamnă că așa și e

Poate educată cum vrei tu, în sensul în care vrei tu să vezi educația. Aproape tot ce ai făcut până acum probează contrariul. Tocmai de asta îmi rezerv dreptul de a fi circumspect.

Și dacă propovăduiești toleranța și acceptarea, nu ai cum să spui că cei care merg pe calea religiei sunt înapoiați, că se subsumează unor mentalități anacronice. Vezi? Asta nu mai e toleranță. La fel și invers. Biserica nu poate impune cum să gândesc. Apreciez o normă morală, încerc să o iau ca model, dar nu mi-o poți impune cu forța. Alegerea îmi aparține, cum la fel și consecințele de dus în spate pentru restul vieții.

Nu trebuie să faci eforturi să mă convingi, iar dacă nu reușești în forma dorită și în timpul pe care îl aloci strădaniei, asta nu îți dă dreptul să mă desconsideri, să mă pui în rândul celor care nu acceptă.

Să accept ce? Tu accepți ideea că s-ar putea să nu accept, că am dreptul să nu accept? Ești dispus măcar să îmi asculți argumentele? Sau consideri deja că le cunoști și nu ai ce să asculți?

Și uite așa, deși societatea asta are atât de multe probleme grave, poate tocmai pentru a distrage atenția de la ele ne mai tăvălim puțin prin noroiul pseudotoleranței. Nu dați o notă conspiraționistă, ci încercați să o vedeți ca pe o stare trăită de un om în acest mediu.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, nu respinge ideea ca educația sexuală să devină și ea o materie opțională la bacalaureat, care „n-ar face vreun rău” dar „depinde cine și cum o predă”. Corect! Știți foarte bine că o armă în mâna cuiva poate fi una de apărare sau de atac, poate păstra pacea sau poate declanșa războiul.

De acord fiind cu logica domnului Bănescu, i-aș spune: ”Aș merge la biserică, dar depinde de cine și cum rostește cuvântul Domnului.” Cum e? Știu, pică prost, pentru că tocmai asta e și ideea… fiecare trebuie să vadă în aceeași notă înțelegerea, toleranța/acceptarea.

Și încă ceva: nu-mi cere să accept! Fă în așa fel încât să nu te manifești ostentativ, sub nicio formă imperativ, să nu mă agasezi și nu-ți promit că o să-ți împărtășesc convigerile, dar îți promit că ți le voi respecta și nu te voi deranja la rândul meu.

Loc sub soare e pentru toată lumea, cu o condiție: să nu mă îmbrâncești crezând că vei sta tu mai bine și să nu mă tragi cu forța unde îmi spui tu că soarele e mai bun și mai frumos.

Indiferent unde bate, narativul îndobitocirii nu poate să convertească total masele. Nu ar fi mai bine ca fiecare să își asume alegerile? Societatea, dacă vrea să aibă oameni educați, ar putea să înceapă să ofere exemple.

”România educată” nu se poate face cu plagiatori în demnități publice, cum nici ”România credincioasă” nu se poate face cu preoți care te jupoaie la nunți, botezuri și înmormântări sau care te afurisesc dacă nu dai ”ortul” la biserică înainte de a da colțul. Toleranța și acceptarea vor veni de la sine, după rezolvarea acestor două ”mici” probleme.