- Publicitate -

Eu, tu, noi plătim pensia specială a unei judecătoare care s-a dovedit că a luat mită! De ce? Pentru că… România!

Aflu ieri cu stupoare că o judecătoare, care lua mită de la interlopi, a scăpat de condamnare după ce faptele s-au prescris. Și nu numai atât, doamna va încasa toate salariile restante, de când a fost suspendată din funcție, și va avea și pensie specială! De ce? Pentru că poate, ce mușchii ei!!! Și de unde îi sunt plătite doamnei salariile restante și pensia specială? Din banii mei, din banii tăi, din banii noștri, ai celor care nu luăm mită, dar nici nu suntem niscaiva judecători importanți!

- Publicitate -

Pe scurt, faptele au fost săvârșite prin 2009, ea a fost suspendată din funcție abia în 2018, în 2020 a fost condamnată pentru luare de mită („doar” vreo 63.000 de euro) la vreo 3 ani și ceva cu executare, dar sentința a fost atacată cu apel iar, (și acum vine prima fază tare) în urma apelului, condamnarea în primă instanță a fost anulată pe motiv de prescriere a faptelor. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, asta înseamnă că faptele s-au petrecut cu prea mult timp în urmă și, într-un fel „au expirat”.

Citește aici: Elena Burlan-Puşcaş, o judecătoare care lua mită, a scăpat de condamnare după ce faptele au fost prescrise

Să recapitulăm deci…

Faptele au fost dovedite, dar judecătoarea nu a fost condamnată pentru că faptele erau prea vechi, nu pentru că nu au fost dovedite!

- Publicitate -

Pentru un asemenea specimen, eu, tu, și alții ca noi plătim salariile restante „de bugetar” și pensia specială, pentru că individa îndeplinește condițiile care să ÎI DEA DREPTUL să încaseze bani de la stat pentru serviciile depuse! Cam așa stau lucrurile…

Ne inflamăm de ceva vreme pe aceste pensii speciale: polițiști, militari, funcționari publici, etc. și pierdem din vedere cel mai important lucru: cea mai mare nedreptate vine din partea magistraților!

De ce? Simplu… Ei au votat legile de care tot ei beneficiază! Cele mai mari inechități ale sistemului acolo sunt, nu la polițiști și funcționari! Și au avut grijă mare… este neconstituțional să aplici legi retroactiv, așa că lor nu le poate face nimeni nimic. Și cine a avut grijă să facă aceste legi? Tot ei, bineînțeles!

- Publicitate -

Observă cineva absurdul situației? Cum să fie corecte față de toată lumea niște legi date de unii pentru ei? Cum nu le convine ceva, o bagă pe aia cu „constituționalitatea” și „neconstituționalitatea” și au închis gura tuturor. Dar Constituția cine a dat-o? Nu tot ei?!?!!?

Citește și: Cristian Boureanu, depistat sub influența alcoolului pe DN1 în Prahova, după o depășire neregulamentară

Numai în magistratură pensia depășește venitul din timpul activității, nu în poliție, nu în armată, nu în administrația publică. Cele mai mari inechități de acolo pleacă, iar exemplul cel mai clar este cazul prezentat mai devreme: cu fapte dovedite, ARE DREPTUL la salarii restante și pensie specială.

Va trece vremea, lumea va uita cazul și fosta judecătoare va trăi mult și bine din pensia specială pe care eu, tu, noi toți i-o plătim. Își va face vacanțe luxoase (că să nu aveți impresia că va avea o pensie mică) și își va vedea de viață în timp ce noi, proștii, o vom plăti pentru serviciile aduse poporului român, servicii care justifică pensia specială de care se bucură.

- Publicitate -

Următoarea mare inechitate vine de la politicieni… cu pensiile lor speciale de deputați și senatori și cu creșterile salariale pe care și le votează „pe muțește”!

Și abia ce mă calmasem, și iar îmi vine să plec din țară! De fiecare dată când se pare că întrevăd o urmă de speranță pentru noi, românii, vine o fază de acest gen de mă face iar să vreau să plec unde văd cu ochii pentru că suntem damnați pe veci!

 

P.S. Elena Burlan – Pușcaș este numele judecătoarei, dar nici nu contează în economia problemei. Nu pentru numele ei s-a întâmplat ce s-a întâmplat, ci pentru că este/a fost judecătoare! Și unii sunt mai egali decât alții în fața legii românești!

- Publicitate -
Corina Matei
Corina Mateihttps://www.observatorulph.ro/
Corina Matei lucrează în presă încă din 2001. A trecut prin toate ramurile presei scrise: monitorizare, analiză și consultanță de imagine. Din 2007 și până în 2022 a lucrat la Ziarul Financiar. În februarie 2021 s-a alăturat echipei noastre redacționale, ca autor colaborator, și a pus bazele site-ului vacanta-ta.ro, divizia de vacanță a Grupului Observatorul Prahovean. Din 2022 a renunțat la presa centrală pentru a se dedica în întregime proiectelor dezvoltate în cadrul Observatorului Prahovean.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Reprezentanții Bisericii vor „religia” ca materie de BAC

Purtătorul de cuvânt al BOR a declarat miercuri, 15 martie 2023, că religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă...

Ploieștenii își doresc plantare de copaci în spațiile rămase neasfaltate. SGU spune că este posibil

Ploieștenii își doresc spații verzi în orașul lor, plantarea de copaci în locurile care au scăpat neasfaltate pe trotuare. Adevărul este că niciodată nu strică...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Reprezentanții Bisericii vor „religia” ca materie de BAC

Purtătorul de cuvânt al BOR a declarat miercuri, 15 martie 2023, că religia este o materie opțională ca oricare alta și poate fi inclusă...

Ploieștenii își doresc plantare de copaci în spațiile rămase neasfaltate. SGU spune că este posibil

Ploieștenii își doresc spații verzi în orașul lor, plantarea de copaci în locurile care au scăpat neasfaltate pe trotuare. Adevărul este că niciodată nu strică...

Facturile pentru energie electrică au fost simplificate. Noi reguli pentru consumatori și furnizorii care întârzie emiterea

ANRE a anunţat, joi, că a aprobat noile reglementări privind contractul-cadru de furnizare a energiei electrice şi modelul de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici. Agenţia...

Povestea lui David Ilie, boxer din boxer, care a adus aur pentru CSM Ploiești și speră să aducă și aur pentru România

David Ilie este un boxer tânăr, de doar 18 ani, de la CSM Ploiești, care a cucerit Cupa României la Box pentru Tineret. În...

Viața unui tânăr ploieștean cu sindrom Asperger. Andrei suferă pentru că vrea să muncească, dar societatea îl respinge

Nu înțelege de ce societatea îl respinge și îl consideră inadaptat. Tot ce vrea este să își găsească un scop în viață. Ceva care...
Emisiuni
- Publicitate -