Urmare a unui apel venit de la o cititoare, redacția a documentat cazul (puțin spus șocant) al lui Nicolae Zârnă, un prahovean lăsat să moară în condiții INACCEPTABILE pentru o societate care se miorțăie pe toate canalele că se vrea civilizată și chiar face eforturi pentru asta.
De la momentul publicării articolului și până a doua zi nu am avut nicio reacție de la vreo instituție sau vreun politician din Prahova. De ce am fi avut? Sunt ocupați să se (pre)gătească pentru 1 Decembrie, să fie văzuți cum defilează libidinos, într-o zi pe care au ajuns să o confiște în scopuri electorale.
Știm că ne citesc, pentru că imediat sar de fund în sus când ceva nu le convine, de parcă noi existăm ca lor să le convină. Surpriză, NU!
Citește AICI cazul cutremurător al lui Nicolae Zârnă, prahoveanul din Izvoarele, lăsat să moară între ruinele unei case, după ce cancerul facial l-a desfigurat
Deci nu se poate face nimic pentru el… Cine e el? Un fost cioban de care nimănui nu-i pasă. De la fratele lui nu am așteptări. Nu le cunosc istoricul și nu judec pe nimeni. Habar nu am dacă cel aflat acum în suferință a fost un om bun sau nu, dacă și-a supărat apropiații. Nici nu contează. Niciun om nu merită să ajungă în halul acesta. Nu lași un animal să se chinuie așa, dar un om…
De la politicieni și instituții am așteptări, deși au demonstrat că nu e cazul. Zic totuși că este, pentru că e de datoria lor, atât timp cât comunitatea îi plătește. Și nu îi plătește doar pentru lucrurile mărețe pe care oricum nu le fac, ci îi plătește pentru tot ce înseamnă preocuparea față de comunitate, de la cel mai bogat, la cel mai amărât. Oamenii sunt la fel și nu statutul social sau starea materială îi diferențiază.
E liniște totală…
Nicolae Zârnă nu va mai vota. Nu mai contează în calculele nimănui. Poate mai are câteva ore, poate câteva zile. Nu mai mănâncă și stă în frig… Are dureri cumplite. O vecină trece din când în când să vadă dacă mai trăiește. Îi ducea câte ceva de mâncare, atunci când încă mai putea să înghită. Doar ea făcea asta…
Situația lui era cunoscută. Primarul a vorbit despre ea, despre cum fusese dus într-un centru de îngrijiri, dar nu au mai fost bani, pentru că totul costă. E scumpă viața, e scumpă… Lasă-l să moară! Toți murim, nu? Până și condamnaților la moarte le era permisă o ultimă dorință? Și care ar fi putut fi dorința unui bolnav incurabil? Poate că ar fi vrut să stea și el la căldură, să i se administreze ceva care să-i aline suferința cumplită. E greu și costă mult, nu? Nu mai sunt bani…
Dacă era părintele unui politician și avea o bubiță în fund, imediat telefoanele începeau să sune… la DSP, la toți directorii de spitale, la Ministerul Sănătății, la spitale de afară, la mama naibii… Sunau de li se descărcau acumulatorii până când tati era dus într-o rezervă, singurel, la căldurică și cu o armată de halate albe care să-l scurme-n fund, până-i dădeau de cap… Asta se întâmplă întotdeauna. Și nu conta cât costa…
Pentru amărâtul ăsta puteau să găsească un ban, nu zic să doneze de la ei. Să-și miște fundurile, să dea telefoane, să găsească un centru de îngrijiri paliative, pentru că sunt. Puteau, dar nu au făcut-o. Nu le pasă. E murdar, e bolnav, e mutilat și vă e scârbă să vă apropiați? Dumnezeule mare! Și vă numiți oameni?
Am sunat un medic, un bun prieten, rugându-l să îmi dea o soluție, pentru că știu că există. Mi-a spus că și dacă nu e luat în evidență de nimeni, un medic oncolog poate face ceea ce este necesar pentru a-i face o fișă și pentru a-i administra ceea ce este necesar doar ca să îi calmeze durerile cumplite. Poate fi dus într-un azil de bătrâni. Trebuie doar ca autoritățile să se miște, să vrea.
Am scris aceste rânduri și nici măcar nu mă mai uit peste ele, să văd dacă e ceva de corectat. Ce să fie? Dacă noi, ca oameni, ca societate, nu suntem în stare să ne corectăm, ce mai contează o greșeală într-un text?
”Dragi politicieni și autorități”, mâine, la paradă, să defilați cu gândul că oamenii normali, care nu au putere de decizie, vă vor privi ca pe ceea ce ați demonstrat, încă o dată, că sunteți: niște ființe dezumanizate. Să vă gândiți că mâine, dacă nu mai sunteți, iar părinții voștri nu mai au pe nimeni (se poate și asta), societatea pe care ați croit-o după chipul și asemănarea voastră, societatea asta mutilată, îi va lăsa să moară între niște ruine și nimănui nu-i va păsa. Să vă gândiți la asta și să vă priască ciolanul și fasolica. Voi vă numiți oameni, mă?
