Liberatea se moștenește de către unii ca și când ar fi venit de la sine, ei uitând că cei dinaintea lor și-au câștigat-o și le-au câștigat-o și lor, cu jertfă. Obligația celor care se nasc în libertate este de a o păstra, dacă este cazul, cu aceeași jertfă de sacrificiu.
Trabantul si căderea zidului Berlinului
Pentru că oarecum am fost martorul acestor evenimente, deși nu le-am trăit pe viu, aflând curând și ulterior despre ele. Cu permisiunea dumneavoastră încerc în cele ce urmează să vi le relatez cât mai succint. Evenimentele care s-au petrecut în urmă cu 33 de ani, sunt spuse aici, pentru rememorarea lor de către cei contemporani cu ele dar și pentru cunoașterea lor de către cei ce nu le știu ori de către cei mai tineri, care uneori uită că libertatea nu este un drept dat ci unul câștigat.
Toamna anului 1989 era în întreaga Europă, frământată de două evenimente care s-au petrecut începând cu prima săptămână a lunii Septembrie și atingând punctul culminant la finalul primei săptămâni a lunii Noiembrie a aceluiași an. Pentru cei mai tineri care poate nu știu asta, Cehoslovacia pe atunci era o singura țară, aflată sub cortina de fier a vechiului regim totalitar al URSS-ului. Cehoslovacia era o gazdă primitoare pentru foarte mulți turiști din țările socialiste răsăritene, care-i vizitau cu mare plăcere capitala Praga iar “libera circulație” a acestora fiind bine-cunoscută și acceptată atâta timp cât acest fenomen nu căpăta amploare ori nu crea surprize neplăcute regimurilor comuniste.
Doar că, în prima săptămână a lui Septembrie 1989, exact un astfel de eveniment plin de surprize a avut loc pentru guvernele comuniste ale RDG-ului (Republica Democrată Germană) și cel al Cehoslovaciei.
Foarte mulți turiști est germani în special, vizitau pe atunci Praga, fiindu-le la îndemăna să o facă în special cu mașinile personale. Și cum Trabantul era una dintre cele mai populare mașini personale ale vremii, în special în Germania de est, aceștia plecau în “city-break-uri” la Praga, cu Trabantul personal.
Numai că într-o frumoasă dimineață de Septembrie, municipalitatea Pragăi se trezit dintr-o dată cu peste 1.500 de Trabanturi abandonate, peste noapte, pe străzile orașului. Ce se întâmplase de fapt?
Cu o seară în urmă, toți cei peste 1.500 de posesori de Trabanturi est germani veniți în vizită la Praga împreună cu familiile sau însoțitorii lor, în total vreo 3000 de suflete, săriseră pe furiș gardul Ambasadei RFG-ului (Republica Federala Germană) din Praga, solicitând azil politic în acesta țară occidentală.
Pe data de 30 Septembrie, după ce timp de peste 3 săptămâni au fost nevoiți să doarmă în corturi, în curtea ambasadei, instituția neputând să-i găzduiască pe toți în interior, aceștia au primit cu căldură, cetățenia mult dorită, din partea RFG. Uralele de bucurie ale celor peste 3000 de transfugi, au fost atât de puternice încât pesemne că s-au auzit până la Moscova. Erau în sfârșit liberi! Iar pentru Moscova era deja prea târziu pentru a se mai putea face ceva împoriva acestui vânt de schimbare care deja începuse să sufle cu putere înspre est.
Dar să revenim la Trabanturile abandonate pe străzile Pragăi. Numărul lor exact se pare ca a fost de 1525 de bucăți, conform datelor statistice ale STASI (poliția politică a RDG), date scoase la lumină câțiva ani mai târziu. 1525 de mașini abandonate care, ce-i drept au cam dat de furcă municipalității, edilii orașului primind dispoziție “de sus” să se ocupe de ridicarea și îndepărtarea urgentă a acestora. De ce erau ele periculoase? Simplu, pentru că deveniseră deja un simbol, un simbol al libertății pentru toți ceilalți care încă nu erau liberi, un simbol care trebuia urgent îndepărtat. Și să nu uitam că la Praga, veneau și turiști din occident care le-ar fi observat și ar fi vorbit despre evenimentul “nedorit” când s-ar fi reîntors acasă.
Așa ca edilii, dezavuând pe deplin gestul celor 3000, s-au pus urgent pe treabă și chiar dacă au reușit ca în timp record și cu costuri imense să le îndepărteze pe toate, un singur Trabant totuși a rămas. El se află și astăzi acolo, amintitind despre gestul celor peste 3000 de oameni care și-au dobândit atunci libertatea. Statuia Trabantului, lucrarea sculptorului ceh David Cerny, denumită sugestiv “Quo vadis?” (lat. Încotro?), poate fi admirată și acum de la distanță, prin gardul din spate al curții Ambasadei Germaniei (unite) din Praga, ca un simbol nemuritor al luptei pentru libertate.
“Fünf Wochen später” sau… ce s-a intâmplat, cinci săptămâni mai târziu?
Ei bine, l o distanță de cinci săptămâni după aceea, adică astăzi, în urmă cu 33 de ani, zidul Berlinului a căzut, cele două Germanii reunindu-se. Să fi fost o legătură între cele două evenimente? Mie îmi place să cred că da. Totuși, de ce țin să fac din acest eveniment unul special? Pentru că acesta este unul dintre evenimentele cheie ale istoriei recente care, chiar de vă vine să credeți sau nu, ar putea avea legătură directă și cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina…
Pentru că, în urma cu fix 33 de ani, la 9 Noiembrie 1989, unul dintre ofițerii responsabili ai KGB-ului, cantonați în Germania de Est, responsabil cu colaborarea dintre poliția politică opresivă a Germaniei de Est (STASI) și cea sovietică a URSS (KGB) nu era altul decât tânărul ofițer rus Putin Vladimir. Cu mâna tremurând pe tocul pistolului Makarov aflat în dotare, privea uimit la televizorul color Telefunken din sediul STASI din Dresda, cum mulțimea de berlinezi, avizi de libertate și unire, încercă cu târnăcoape, baroase sau dălți să spulbere Zidul Berlinului.
A fost singurul moment traumatizant din cariera sa militară, cel mai mare eșec carieristic al său și poate momentul psihologic care a declanșat în interiorul lui o și mai mare aversitate împotrivă occidentului. A văzut și trait pe viu ce înseamnă furia maselor, nevoia de liberate a omului și cum se poate manifesta această sinergie umană în mentalul colectiv, atunci când grupurile de manifestanți anti-comuniști din Dresda au ocupat și devastat sediul STASI din Dresda. Din nefericire, atunci a scapăt nevătămat, fugind și ascunzându-se într-una din casele conspirative ale KGB, nereușind în prealabil să facă mare lucru pentru internaționala socialistă, poate doar să ardă vreo două, trei mape cu documente confidențiale.
Câteva zile mai târziu, după acest episod rușinos, tânărul ofițer Putin Vladimir a revenit la Moscova cu o aeronavă militară sovietică, eșuând astfel lamentabil în misiunea lui “nobilă“de propagare și menținere a comunismului, neputând deci să prevină sau să intuiască măcar, mișcarea subită a maselor, mișcare ce s-a aprins ca o scânteie și a dus la căderea zidului dintre cele două Germanii. Perfect conștient că și-a dezamăgit superiorii dar și Sovietul Suprem, el s-a întors așadar în țara natală cu capul plecat. După acest episod se știe foarte bine ce a urmat în Europa. Încet, încet, cu contribuția nemijlocită a serviciilor secrete din occident, regimurile țărilor comuniste din Est au început să cadă, rând pe rând, piesă cu piesă că într-un domino fragil, urmând ca, peste nici doi ani, într-o zi geroasa de Crăciun, marele URSS să se destrame și el definitv, precum un gigant roșiatic și olog. Tot în 1991, Putin Vladimir avea să “demisioneze” și el la rândul lui din KGB. Frustrarea tânărului locotenet-colonel KGB, pesemne că a născut încă de pe atunci acei mici mostri care i-au dominat personalitatea de mai târziu. Poate că acțiunile sale de azi, incluzând aici și invadarea Ucrainei, nu sunt altceva decât niște încercări puerile și tardive de a reîncălzi o ciorbă demult acrită, o ultimă zvâcnire a unei personalități labile, dominată de eșecuri. Cel mai mare semn de întrebare rămâne însă; de ce tocmai acest personal obtuz, hegemonic și mediocru a fost desemnat de energiile universale și cu complicitatea neverosimilă a câtorva sute de milioane de nostagici cripto-comuniști să-și țină încă, degetul lui amenințător, deasupra butonului nuclear al planetei?
Pentru a încheia totuși această apologie a zilei de 9 Noiembrie într-o notă optimistă, nu-mi rămâne decât să vă îndemn să vă imaginați cu satisfacție cât de neagră și plină de angoase este această zi pentru personajul Putin Vladimir, ofițer KGB ratat. Este ziua în care nu a facut altceva decât să dezamăgească în calitate de militar, impotența și decepțiile lui și ale celor de teapa lui, ducând implacabil, la căderea Zidului Berlinului și ulterior la destrămarea URSS-ului. Este probabil, ziua pe care Putin Vladimir o urăște cel mai mult. Să ne bucuram așadar, măcar pentru acest fapt!
