- Publicitate -

De ce vă bateți joc de oameni? Cazul anunțului măririi pensiilor și salariului mimim

Marius Budăi, ministrul Muncii, a reușit cu succes să își bată joc de românii cei mai năpăstuiți. Și asta nu pentru că intenția măririi pensiilor și salariului minim nu ar fi bună, ci pentru faptul că a deschis gura, deși e posibil ca măsurile propuse de PSD și nu devină realitate.

Nimeni nu contestă că este nevoie de pensii și salarii decente, nu doar cel minim. Criza se acutizează, mai ales cu sprijinul tacit al statului român, care tolerează voit specula, știut fiind faptul că încasări mai mari în privat generează venituri mai mari din taxe și impozite.

Traiul de zi cu zi continuă să se scumpească, toate prognozele specialiștilor fiind în sensul degradării nivelului de trai. Pe acest fond oamenii au așteptări. Nu vorbim despre categoriile privilegiate, care au venituri fabuloase în instituții sau societăți de stat, nici despre cei care au venituri din pensii speciale, la care nu au contribuit niciodată. Aici e și vina populației, care nu reacționează conform discriminării la care este supusă, aflându-se într-o stare vegetativă, care încurajează perpetuarea tuturor nedreptăților.

Pe acest fond, să ieși public și să amăgești lumea, doar din calcule electorale, reprezintă o formă de cinism impardonabil. Cam așa s-a întâmplat ieri, când ministrul Muncii, Marius Budăi, de la PSD, a ieșit public să anunțe măsurile propuse de partidul său. Apostrofat de premier, a subliniat că nu a ieșit de capul lui, ci a fost o decizie a partidului.

Citește AICI știrea inițială cu măsurile anunțate de PSD – pensii mărite cu 10 % și salariul minim pe economie de 3000 de lei

Ca primă reacție, atât PNL și UDMR au sărit la gâtul PSD, reproșându-le oamenilor lui Ciolacu faptul că nu respectă protocolul alianței de guvernare, fiind de bun simț să se discute astfel de măsuri în alianță, apoi să se iasă public, dacă se găsește finanțarea și dacă măsurile au șanse de aplicare.

Altfel, totul este un circ electoral. PSD va spune: ”noi am vrut, dar nenorociții s-au opus” (nu zic că parțial nu ar avea dreptate, că doar trăim în această lume și îi vedem ”performând” pe toți). Liberalii și udemeriștii se vor apăra, spunând că situația de criză nu permite astfel de majorări, că efortul bugetar de 11 miliarde de lei nu poate fi susținut, bla bla, bla… cunoașteți placa. Bine că bugetul a permis achiziția a zeci de milioane de doze de vaccin, pentru care suntem buni de plată (vezi AICI de ce), plus alte manevre oneroase pe banii din buget.

Nu am intrat încă în detalii, dar promit să mă informez și să vă spun dacă și pensiile speciale își mai iau un ”elan” de 10 procente. În plus, interesant este și cum vor supraviețui multe societăți comerciale din zona IMMurilor, grevate de cheltuieli suplimentare în creștere, societăți care și așa abia supraviețuiesc. În caz de faliment, are statul capacitatea absorbției forței de muncă? Are statul capacitatea să mai plătească ajutoare de șomaj în plus? Nu este normal să faci mai întâi un calcul de impact pentru astfel de măsuri, apoi să ieși public cu date care să fie convingătoare?

Pentru a nu exista confuzii, interpretări precum cea a opoziției față de astfel de măsuri ABSOLUT NECESARE, consider că este o bătaie de joc să amăgești populația. Dacă se concretizează, foarte bine! Dacă nu se concretizează, oamenii au mai asistat a încă o scenă de cinism politic.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Ce vă nemulțumește la spitalele din Prahova/Ploiești?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Creșterea pensiilor cu 10% și salariul minim de 3000 de lei – PSD vine cu un pachet de măsuri pe care le pune în...

Între joc electoral și necesitatea atenuării șocului generat de criza economică, alianța de la guvernare este obligată să aplice măsuri pentru care are nevoie...

Consilierii locali PNL propun preluarea în patrimoniul Primăriei a CET Brazi și înființarea unei societăți comerciale pentru soluționarea crizei apei calde de la Ploiești

Consilierii locali PNL au anunțat, miercuri, inițierea a două proiecte de hotărâre pentru soluționarea crizei apei calde de la Ploiești. „Criza apei calde din...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

CFR Cluj-Petrolul Ploiești: 1-0. Lupii galbeni pierd în prelungiri

Petrolul Ploiești a fost învinsă, la limită, de campioana CFR Cluj. Unicul gol al meciului a fost marcat de Cristi Manea, în urma unui corner,...

O tură pe munte cu Cristi Minculescu: De la cel mai înalt vârf al Muntelui Olimp la baie în Marea Egee la sfârșit de...

Sfârșitul lunii septembrie, perioada din an în care orice gând legat de concediu e eclipsat de temperaturile care scad de la o zi la...

Cu cât cresc pensiile și salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2023

Coaliția de guvernare pare să fi ajuns la un consens în ceea ce privește majorarea salariului minim pe economie și creșterea pensiilor de la...

Poștașii vor distribui anumitor pensionari brățări cu butonul roșu. Cum funcționează serviciul de urgență

Compania Națională Poșta Română devine, de astăzi, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu complementar celui de...

Avertismentul Poliției Rutiere: 450.000 de permise de conducere expiră în următoarele luni

În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -