- Publicitate -

Imaginea zilei la Ploiești. Un tânăr joacă la păcănele, online, în tramvai

În imagini avem un tânăr care joacă la păcănele, online, în tramvai, în drum spre casă. Sau poate mergea la plimbare? Imaginea este surprinsă în weekendul care tocmai a trecut, duminică seară.

Tânărul din imagine nu are mai mult de 16 sau 17 ani. E un minor care își omoară plictiseala pe o aplicație care îi mănâncă timpul și banii. Poate din curiozitate sau pentru că își dorește să facă mai mulți bani, tânărul s-a pus pe băgat bani în jocuri de noroc.

Citește și: Paradisul Păcănelelor se află în Ploiești Nord: “Aparatele m-au îndepărtat de prieteni și m-au făcut dependent de sentimentul de a pierde”

Pare o chestiune distractivă. De fapt, chiar e ceva distractiv. Întreg sistemul de păcănele este construit pentru a crea plăcere. Plăcerea de a pierde, de a băga bani la păcănele, de a nu mai aprecia valoarea banului și multe alte plăceri care, din păcate, devin nocive.

Poți să câștigi astăzi și să pierzi mâine

Să se înțeleagă foarte clar: textul acesta nu îl vizează doar pe tânărul din imagine, ci pe toți cei care au o astfel de dependență. Tânărul din povestea noastră este doar o victimă a sistemului și un consumator de publicitate, publicitate care creează ideea că dacă joci chiar poți să câștigi.

De fapt, chiar așa e! Poți să câștigi astăzi și să pierzi mâine. Și poate pierzi și poimâine și tot așa. Sau poate câștigi și apoi pierzi imediat pentru că nu ai știut când să te oprești. Și te oftici și îți pare că ai o relație cu aparatul/jocul respectiv. Și chiar atunci când pare că ai înțeles algoritmul, atunci ți se dă lumea peste cap și ajungi să te lovești de faliment.

Imaginea a fost publicată pentru prima dată pe pagina de Facebook Generația lui John. Postarea a creat reacții inedite:

“Poate se juca demo sau cu rotiri gratuite, sau din rotiri gratuite să își fi făcut bani și să îi fi jucat… și eu am jucat săptămâni bune fără să bag niciun leu și nici ca am băgat vreodată. Just for fun. Extrem de bun mesajul postarii, doar că judecata acestei poze, înainte de a cunoaște situația, poate fi greșită.“, a scris Andrada

“Generația tristă și eșuată. Păcat de ei, dar asta e. Școală iok. Au învățat de s-au dat în brânci după școală. Prevăd un viitor sumbru pentru ei…”, a scris Vanessa.

Citește și: Paradisul Păcănelelor se află în Ploiești Nord: “Aparatele m-au îndepărtat de prieteni și m-au făcut dependent de sentimentul de a pierde”

“Peste tot unde te duci vezi numai săli de jocuri (păcănele) etc. Să le scoată. Numai la noi în sat sunt la orice colț. Asta ne trebuia… săli multe de aparate, că în rest avem de toate.”, a scris Georgiana.

“Sugerez tabere de dezvoltare personală în natură și să li se ofere copiilor un imbold spre a își descoperi talentele și pasiunile în raport cu lumea reală.”, a comentat Adrian.

Discuțiile legate de postare continuă aici:

https://www.facebook.com/generatialuijohn/photos/a.945149898878703/5343624535697862

Iar acum să revenim cu picioarele pe pământ și să ne dăm seama de gravitatea lucrurile care se întâmplă. Adulții au pierdut, din păcate, controlul asupra copiilor. Cei mici trăiesc prea mult online și au o viață aproape paralelă, un “avatar” în spatele căruia își continuă existența. Ei fac acolo orice pentru că internetul este liber. Libertatea este bună, dar nu în cazul de față.

Fără educație de la părinți și de la școală, mulți dintre tineri sunt pierduți, mai ales dacă ajung să joace la păcănele. E nevoie de educație financiară în școli, de mai multe ore de dirigenție și ore în care profesorii să vorbească deschis cu tinerii.

Hai să facem totul tabu, să băgăm mizeria sub preș

Ideea de a face totul tabu nu ajută cu nimic. Suntem plini de vicii și le facem publicitate de când ne trezim și până când ne punem la somn. Asistăm la un bombardament al reclamelor care ne încarcă de dopamină. Vrem cu orice preț acel ceva. Vrem să ne punem în locul actorilor care joacă în reclamă. Vrem sumele uriașe pe care ni le pun în față fețe cunoscute, pe care, cel mai probabil le simpatizăm.

Și, în astfel de condiții, nici nu e important ce se întâmplă în jurul nostru, ci cum reacționăm la ceea ce ni se întâmplă. Părinții chiar trebuie să știe ce fac copiii lor. Doar astfel pot controla ce anume nu e bine și doar astfel pot vorbi subiecte pe care, dacă nu le înțeleg la timp, ajung să le înghesuie tot mai mult în minciună și în rușine.

Citește și: Reclama pe autobuzele TCE la ”păcănele” este ilegală. Bombardierul Norocului se plimbă prin Ploiești ”fără bilet”

Și ce se întâmplă după acest text? Vă spun chiar acum! Ne obișnuim cu ideea că se întâmplă lucruri în lumea asta și că nu avem control asupra lor. Dar știm că se întâmplă și că ne putem pregăti pentru a reacționa promt în viitoarele situații.

Sunt convins că un psiholog la 1000 de elevi nu e suficient. E clar că părinții, mulți dintre ei, nu reușesc să mai vorbească cu cei mici. Sunt de părere că dacă nu ne facem timp pentru noi, atunci alții își vor face timp pentru a ne ocupa timpul cu ceea ce vor ei.

Mesaj pentru tânărul care juca la păcănele?

Ești la început de drum. Tu ești cel mai important om pentru tine. De tine depind alegerile tale și drumul tău în viață. Nu contează ce scriu eu aici și nici ce-ți spun prietenii tăi. Ai acces la google și la informație. Nici nu trebuie să cauți prea mult ca să descoperi cât de rea e dependența de păcănele.

Sau poate greșesc și nu e așa. Poate e o chestie normală și vei câștiga suficient cât să îți deschizi propria afacere. Poate nu va mai trebui să muncești niciodată în viața asta. Sau poate într-un moment de cumpănă te vei refugia în jocurile de noroc și vei avea ghinionul să-ți placă.

Astăzi joci 10-20 de lei, mâine te faci „prieten” cu cămătarii

Să-ți placă să pierzi și să te tot întorci. Să îți pierzi familia și prietenii doar pentru că tu ai devenit dependent de ceea ce dorește un algoritm să îți ofere pentru fiecare mână pe care o joci.

Sau poate te vei trezi la timp din această “mică escapadă” și îți vei face un bine. Și poate te vei înconjura de prieteni care au obiceiuri sănătoase, care să te ajute să crești frumos. Și, evident, să nu uiți să oferi și tu suportul celor pe care, la un moment dat.

Iar dacă nu îți ies planurile așa cum ți-ai propus sau dacă simți că ești pe punctul de a claca, nu uita să strigi după ajutor. În rest, gânduri bune, tânăr drag.

Citește și: Un tânăr din Bihor s-a sinucis după ce a pierdut la păcănele toți banii câștigați în Germania

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dragi părinți, ”aruncați un ochi” în ghiozdanul copilului, când pleacă la școală! Nu au voie cu arme, nici măcar neletale sau de jucărie

Toți am fost copii și uneori ne jucam ”de-a războiul”. Era frumoasă copilăria, anilor când nu existau calculatoare, când nu aveam jocuri cu arme,...

Prahoveanca Andreea Văsi, fostă directoare de școală, coordonează un serial educațional care îi ajută pe tineri să protejeze mediul înconjurător

Andreea Văsi este din Plopeni și are peste 21 de ani de experiență educației. A ocupat poziții precum învățătoare, director de școală și agent...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Interviu cu Sorin Niță, senseiului de la Ploiești care clădește campioni din micii karateka

Sorin Niță are 32 de ani, s-a născut în Ploiești și este președintele Clubului Sportiv Shiro Washi din Ploiești, club înființat în 2007, secția...

O firmă care depozitează deșeuri periculoase în Prahova a fost amendată de Garda de Mediu

Incendiul care a izbucnit luna trecută la un depozit de deșeuri periculoase din comuna Albești Paleologu a atras atenția comisarilor gărzii de mediu din...

Avarie la un punct termic din Ploiești. Locatarii nu au nici acum căldură în apartamente

Avaria de la punctul termic 23 din Ploiești afectează 11 scări de bloc, inclusiv din zona străzilor Clemenței și Veniamin Costache. Avarii la rețelele...

Brad Pitt are buletin de România. Cetățean leton, arestat pentru falsificare de documente în Spania

Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat săptămâna aceasta...

Spitalul din Câmpina, dotat cu un aparat rar, de ultimă generație, pentru spargerea pietrelor la rinichi

Un aparat ultraperformant pentru fragmentarea pietrelor la rinichi a fost achiziționat de către Spitalul Municipal Câmpina. Este unul dintre puținele aparate din România care...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -