După mai bine de patru ani în care am tot scris despre ușile de la intrarea principală și de la una din intrările laterale, uși ce refuzau să se mai închidă exact când era mai ger, astăzi este corect să consemnăm rezolvarea problemei.
Sunt conștient că nu e simplu să investești în această perioadă, ba chiar este o provocare să găsești resurse și numai pentru întreținerea bunurilor. Eu cel puțin nu mai credeam că se întâmplă minunea. Pun foto și video la finalul textului ca să o demonstrez.
Citește și Imaginea neputinței directorilor Hale și Piețe SA Ploiești. Nu sunt în stare să dispună reparația unor uși! FOTO
Dar…această rezolvare a problemei vine la pachet cu multe alte provocări.
În primul rând această situație mă purta cu nostalgie în lumea filmului. Ușile batante de la intrarea principală, puse acolo provizoriu, mă ajutau să visez că sunt într-un local din vestul sălbatic. Pistoalele și statura potrivită îmi lipseau. Deci adio visare! Apoi, acest neajuns cu ușile nefuncționale era scuza perfectă pentru orice nu aș face bine. Dacă din ce în ce mai puțini clienți vizitau Halele, vinovate erau ușile, nu ceea ce eu nu învăț să îmbunătățesc.
Citește și La Halele Centrale din Ploiești e greu și să repari o ușă. Dacă tot se face dezinfecție în piață, n-ar merge și o deparazitare prin birouri?
Nu-mi rămâne decât speranța că numărul clienților ce vor vizita această zonă comercială va fi din ce în ce mai mare, fie și pentru faptul că aici își desfășoară activitatea firme românești, cele mai multe locale, care fac eforturi în această perioadă să se mențină.
Și da, vom continua să fim critici atât cu noi cât și cu administrația pentru a pune umărul la îmbunătățirea lucrurilor.
VIDEO
FOTO
