- Publicitate -

”Doar teama biciului îl mână pe bivol!” (proverb popular de adaptat în Ploiești)

A venit căldura și odată cu ea au ieșit și băieții prin parcuri. Pentru că în orașul ăsta muncitoresc nu există pentru ei un debușeu adecvat unde să-și descarce energia, locuri precum cluburi, săli de concerte, discoteci, terase decente pe promenade, unii dintre ei merg să se bucure de astfel de locuri la București. Ceilalți, ocupă parcurile Ploiestiului.

Așa se întâmplă în fiecare an și în parcul triunghiular de la intersecția Străzilor Buna Vestire, Gheorghe Asachi și Armași, unul dintre fiefurile preferate ale celor care nu au unde sparge o sămânță, nu au unde băga un cui, unde consuma alcool sau unde asculta o manea “ca lumea” … adică noaptea târziu, lângă casele oamenilor și la maximum.

De cum se lasă înserarea, după ce părinții își scot copiii din parc și se retrag liniștiți pe la casele lor, apar băieții în câte o mașină, două, trei…uneori se strâng și câte 10-12. Din cele 3 strazi, se umple mai ales Strada Gheorghe Asachi, pentru că e mai izolată, mai puțin circulată și mai slab luminată. Din toți bolizii achiziționați de tăticu’ si mămica, se aude aceeași muzică…pardon, același zgomot tânguit care amintește de bocitoare și de câini comunitari care scormonesc prin gunoaie. Băieții dau drumul la înjurături, la zbierete și mugete iar totul o ține așa (cu excepția nopților când nu plouă) până pe la vreo 03:00-04:00 dimineața.

Uneori, atunci când nervii îi lasă definitiv și pentru că nu e normal să iasă la ei și să-și facă singuri singuri dreptate ca-n evul mediu cu bâta, locuitorii din zonă, apelează la poliție. Poliția vine și constată…în sensul că le notează datele și le spune să se care. Unii (foarte puțini) se conformează rapid însă alții doar se fac că pleacă până dispare mașină cu echipajul de poliție, după care revin și reiau concertul cu răgete de bivoli și mai zgomotoase.

Dacă cineva ar face o statistică despre câte apeluri au fost făcute, în ultimii 5 ani, la secțiile de politie din zonă versus câte amenzi s-au dat în urma acestor sesizări împotriva deranjării liniștii publice în zona parcului despre care vorbim ar constata cu dezamăgire că foarte puține…spre niciuna.

De aici și comportamentul golanilor. Indiferentă totală și lipsă de repect pentru organele de ordine și pentru oamenii care trebuie să se odihnească pentru că a doua zi dimineața merg la muncă. Vedeți dumneavoastră, bivolii nu stau să ragă sub gemuțu’ lu tăticu’ și mămica, nuuu, pentru că i-ar deranja, în schimb vin în parc, unde îi deranjează pe alții de care nu le pasă și de care îi doare la bașcheti.

De ce nu le pasă?

Fiindcă a doua zi ei nu se duc la muncă, pentru că ei nu știu ce-i aia?! A doua zi ei dorm liniștiți în pătuț pentru că, nu-i așa, sunt obosiți, doar au tras la jug toată noaptea, ca orice bivol care se respectă. Iar când se trezesc, undeva după prânz, ce găsesc ei pe noptieruța de langă pătuț? Ei găsesc 3 hartii de căte 50 de lei de la tăticu’ și de la mămică’ că să aibă îngerașu’, deh, pentru benzina și ce-o mai pica pe lângă.

Mai deunăzi ziarul nostru semnala comportamentul altor bivoli care parcau pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități. În urma acestor articole, organele de poliție s-au sesizat și au fost aplicate amenzi usturătoare și probabil că se vor mai aplica și altele până când bivolii vor învață frica de „bici” și nu vor mai repeta greșeala. Cu bivolii așa trebuie procedat, trebuie doar să le arăți “biciul”. În cazul de față, “biciul” îl reprezintă masurile coercitive care se aplica împotrivă lor sub forma amenzilor usturătoare.

De ce nu s-ar putea face același lucru și în cazul golanilor despre care facem aici vorbire?

Domnilor polițiști, domnilor jandarmi, îi găsiți acolo seara de seara de cum dă căldură și până la prima brumă, între orele 22:00 și 04:00. De ce este atât de greu să îi amendați pentru deranjarea liniștii publice? Parcă era nevoie de bani la buget, pentru salarii, sporuri, chestii de-astea, nu? Ei bine, iată o sursă frumoasă de a colecta fonduri pentru buget de la niște beizadele!  Avem legi clare împotrivă acestor comportamente antisociale, cu articole clare despre poluarea fonică sau despre consumul de băuturi alcoolice în locuri publice. De ce este atât de greu să ne facem datoria, cu unifroma pe noi, legitimația în buzunar și LEGEA în mână? Dacă nu putem face asta, poate din comoditate, poate din teama că am putea amenda vreun fiu de barosan sau din sila de a completa prea multe rapoarte, de ce ne-am mai ales această meserie?

În final vă înfățișam o mică mostră din ceea ce rămâne în urma acestor bivoli, într-un parc public. Un loc cu o destinație specială și fragilă, unde a doua zi vin copiii să se bucure de joacă ÎN SIGURANȚĂ. Rușine!

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Restaurante și feluri de mâncare în Bruges

După ce ne-am tot plimbat pe la Marea Nordului și prin alte orașe belgiene, cu siguranță vă întrebați unde mâncăm în Bruges? În Bruges o masă la...

David Popovici s-a calificat în finala de 100 de metri liber în cadrul Campionatului European de Înot de la Roma

În această seară, înotătorul român, David Popovici, s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber la Campionatul European de Înot de la...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Restaurante și feluri de mâncare în Bruges

După ce ne-am tot plimbat pe la Marea Nordului și prin alte orașe belgiene, cu siguranță vă întrebați unde mâncăm în Bruges? În Bruges o masă la...

David Popovici s-a calificat în finala de 100 de metri liber în cadrul Campionatului European de Înot de la Roma

În această seară, înotătorul român, David Popovici, s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber la Campionatul European de Înot de la...

Ce supercaruri mai aduc românii în țară? Primul exemplar McLaren 765 LT a trecut pe la RAR Grivița

Sunt doar 765 în toată lumea și reprezintă un model aniversar, serie limitată, al brandului exclusivist McLaren. Poate atinge 100 de km la oră...

E vineri, 12 august. Tot dușuri reci, la Ploiești. Deja ne-am obișnuit cu situația?

Nu e zi în care să nu mă gândesc la faptul că Ploieștiul a rămas fără apă caldă. Ar fi putut fi o farsă...

Scandal în Câmpina. Șofer beat, reclamat la poliție chiar de soția sa

Joi seară, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -