- Publicitate -

Am primit facturile întârziate de la Electrica! M-am îngrozit și am schimbat furnizorul

După ce am așteptat mai bine de două luni, am primit, zilele trecute, facturile de curent emise cu întârziere de Electrica Furnizare. Așa am realizat, pe propriul buzunar, cât de stupidă a fost făcută legea privind plafonarea tarifului la energie electrică.

- Publicitate -

Pentru că media lunară a consumului din anul trecut a depășit 300 de kwh, facturile emise pentru lunile anterioare, scadente la 14 iunie, o altă aberație, au fost calculate la tariful pieței practicat de Electrica, adică 1,6 lei! Așa am ajuns să plătesc pentru 150 de kwh 240 de lei, adică de aproape trei ori mai mult decât anul trecut!

Citește și De ce întârzie facturile de curent emise de Electrica Furnizare. Explicația companiei

Când mi-am dat seama că statul român mă consideră ”cel mai prost din sat”, am deschis laptopul și în doar câteva minute am ”fugit” de pe plantația Electrica la o altă companie.

Este vorba de Hidro Electrica, o companie tot de stat, dar care practică cel mai mic tarif: 0,76 lei/kwh, toate taxele incluse, mai mic chiar decât tariful subvenționat de același stat – 0,8 lei/kwh. Cel puțin un an de acum înainte nu voi mai avea surprize neplăcute privind scumpirea curentului, conform contractului încheiat cu Hidro Electrica.

- Publicitate -

O mare ”bilă albă” pentru această companie, care a reușit să implementeze un sistem online de schimbare a furnizorului simplu și eficient, întreaga procedură durând mai puțin de cinci minute.

De ce s-a ajuns aici

Deși pe o piață liberă în mod normal tariful ar trebui să fie mai mic pentru un consum mai mare, ministrul Energiei a considerat că persoanele fizice, al căror consum lunar a depășit media celor 300 de kwh sunt singurele pedepsite să plătească tariful întreg. Ceilalți consumatori casnici beneficiază de un tarif plafonat la 0,6 lei, respectiv 0,8 lei, în timp ce instituțiile publice și persoanele juridice plătesc doar un leu pe kwh, beneficiind, de asemenea, de plafonarea tarifului.

Bolnavii dependenți de oxigen au de plată facturi uriașe

În situația de a plăti tariful nesubvenționat se află și persoane aflate în dificultate. Mă refer aici la familiile numeroase, cu venituri modeste, care locuiesc la aceeași adresă cu un singur contor de curent, dar mai ales la bolnavii dependenți de oxigen.

- Publicitate -

Detalii aici: Un bolnav conectat permanent la aparatul de oxigen va plăti o factură uriașă la curent. Depășește consumul pentru tariful plafonat

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Povestea lui David Ilie, boxer din boxer, care a adus aur pentru CSM Ploiești și speră să aducă și aur pentru România

David Ilie este un boxer tânăr, de doar 18 ani, de la CSM Ploiești, care a cucerit Cupa României la Box pentru Tineret. În...

Viața unui tânăr ploieștean cu sindrom Asperger. Andrei suferă pentru că vrea să muncească, dar societatea îl respinge

Nu înțelege de ce societatea îl respinge și îl consideră inadaptat. Tot ce vrea este să își găsească un scop în viață. Ceva care...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Povestea lui David Ilie, boxer din boxer, care a adus aur pentru CSM Ploiești și speră să aducă și aur pentru România

David Ilie este un boxer tânăr, de doar 18 ani, de la CSM Ploiești, care a cucerit Cupa României la Box pentru Tineret. În...

Viața unui tânăr ploieștean cu sindrom Asperger. Andrei suferă pentru că vrea să muncească, dar societatea îl respinge

Nu înțelege de ce societatea îl respinge și îl consideră inadaptat. Tot ce vrea este să își găsească un scop în viață. Ceva care...

Elena Burlan-Puşcaş, o judecătoare care lua mită, a scăpat de condamnare după ce faptele au fost prescrise

Joi, 16 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus încetarea procesului penal împotriva judecătoarei Elena Burlan-Puşcaş. Judecătoarea, soția lui Marcel Pușcaș,...

Trei ani de la debutul pandemiei Covid. Cum i-am petrecut și ce vreau să cred că am învățat din ei

Pe 16 Martie 2020 începea oficial pandemia Covid 19 în România. Au trecut trei ani de la debutul acesteia și, cu siguranță, este o...

Recomand Cofetăria Delice. Fiindcă aici, de mai bine de 20 de ani, mănânc cele mai bune prăjituri și am parte de cea mai faină...

N-aș crede că au nevoie de vreo recomandare, însă, de fiecare dată când am poftă de ceva dulce, gândul mă duce și pașii mă...
Emisiuni
- Publicitate -