A trecut o lună de zile de la primul atac al Rusiei asupra Ucrainei. În data de 24 februarie primele bombe rusești cădeau pe teritoriul țării vecine.
Ceea ce ar fi trebuit să fie, pentru tovarășul Putin, o chestiune de zile, s-a prelungit se pare și nu dă semne că s-ar încheia prea curând.
Dacă în primele zile era o nebuloasă totală în ceea ce privește situația noastră, situația Europei, situația NATO, lucrurile au început ușor-ușor să se mai așeze. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că la granița noastră de nord este în desfășurare un război care pare a fi de durată. Așa că trebuie să trăim cu el. Și nu așa cum o facem acum…
Zilele trecute, am ieșit la unul din restaurantele din Ploiești. Nu mai ieșisem demult, recunosc. ”Sărbătorim finalul pandemiei!”, i-am spus în glumă ospătăriței. ”Da, repede până nu vine și la noi războiul!”, a completat ea… dar pe un ton mai puțin amuzat. M-am uitat la ea. Era glumeață și nu prea. „Credeți că o să vină?”, am întrebat-o neputând să mă abțin, deși îmi promisesem că o să ies doar ca să mă simt bine și să las munca deoparte. „Sigur o să dea și la noi, mai devreme sau mai târziu. Să sperăm că mai târziu…”, concluzionă domnișoara cu un oftat. Și nu am mai continuat. Ieșisem să mă simt bine și atât.
Citește și: Trăiți bă, trăiți! Că de murit nu-i nicio scofală… Dacă uităm să trăim, ei au câștigat!
O altă discuție am avut-o cu mama unui coleg de-al mezinei, care mi-a spus pe un ton tainic: „Vărul meu e jandarm. Mi-a spus că e groasă treaba. El este pe poziții…”. Am întrebat-o ce înseamnă „pe poziții” și mi-a răspuns că asta înseamnă că trebuie să fie pregătiți oricând să se mobilizeze și să intervină. Adică sunt într-o stare permanentă de alertă.
Paznicul de la H&M mi-a spus că se pregătește… toți cei cu pregătire „militară” au fost înștiințați în secret să fie pregătiți oricând să fie chemați la datorie pentru că „treaba va deveni serioasă în scurt timp”…
În acest timp colega mea de serviciu se pregătește să plece în concediu în Franța cu soțul… polițist.
Prietena mea din copilărie pleacă în concediu la jumătatea lunii aprilie cu familia în Spania. Soțul ei este cadru militar în armată.
Cum naiba se face că toți paznicii și jandarmii sunt „pe poziții” iar polițiștii și militarii își fac planuri de concediu? Îmi poate explica cineva?
Sau poate ne așteaptă un asemenea război încât cei care chiar au pregătire de specialitate își permit să plece și să-și vadă de viață, iar cei mai puțin pregătiți vor rămâne să apere țara de bombele lui Putin? Nu pare o situație puțin… îndoielnică?
Adică la informații secrete și pregătiri tainice nu au acces cei pregătiți pentru operațiuni de acest gen, ci doar cei care păzesc mallurile sau patrulează pe stradă, nu?
Problema este că cei cu pregătire în domeniul apărării sunt obișnuți să își țină gura. La propriu! Nu ai să auzi niciodată de la un ofițer MAI sau MapN secrete șoptite cu voci de taină. De fapt, datorită pregătirii lor, nu ai să auzi nimic niciodată.
Citește și: Abia acum înţelegem, sau ar trebui să înțelegem, ce înseamnă să fim parte din NATO
Din această cauză, deși am prieteni „cu grad”, cum se spune, nu îi întreb niciodată nimic. Știu că i-aș întreba degeaba pentru că nu îmi vor spune. Am învățat însă să îi studiez, să le studiez mișcările, să le ascult planurile de viitor. Și, în acest fel știu care este realitatea. Sau, mă rog, o pot aproxima…
De exemplu, aceeași persoană care acum își face planuri pentru Spania, nu a putut merge „din cauza serviciului” la Craiova într-un weekend de la jumătatea lui februarie, când rușii încă nu atacaseră Ucraina. Mie asta îmi spune multe.
Atunci, la jumătatea lui februarie, paznicii și jandarmii dormeau liniștiți, nu erau pe poziții, era liniște și pace peste tot. Acum, ei sunt în alertă, știu ceva ce alții nu știu, și îi panichează pe toți în jurul lor: Vine războiul peste noi!
Și, din cauza știrilor non-stop despre război de pe toate canalele TV, din cauza celor care sunt „pe poziții” și știu ei ceva ce noi, oamenii de rând, habar nu avem, am ajuns cu toții să trăim o psihoză. Poate ar fi cazul să încetăm. Nu ne ajută cu absolut nimic. Și dacă vine războiul, în mod sigur nu cei care ne panichează vor fi salvarea noastră… 😉