Nu avem liniște și nici nu vom avea prea curând, într-o țară falimentată, cu enorm de multe probleme pe toate planurile. Criza sanitară abia mai pâlpâie și parcă se mai străduiește câte un Arafat să îi țină lumânarea aprinsă, însă apare la orizont o altă problemă, una cât Rusia de mare… un război pe care niciun om sănătos la minte nu îl vrea.
Aproape că nu există dialog cu persoanele pe care le întâlnesc, fără să aud despre război. Părerile sunt evident împărțite: e o ”frichineală politică”, de intimidare, de încordare a mușchilor pentru redesenarea zonelor de influență. De partea cealaltă, cei mai puțin optimiști sunt deja siguri că un conflict armat este iminent, singura dilemă a lor fiind dacă se va rezuma totul la schimburi de focuri pe teritoriul Ucrainei sau coșmarul se va întinde spre noi.
Este greu de anticipat pentru că sunt semne care alimentează ambele teorii. Războiul rece nu s-a încheiat niciodată și nici nu se va încheia. Doar că, uneori, din rece devine al naibii de fierbinte. E despre putere și bani, despre orgolii ale unor minți bolnave, indiferent de care parte s-ar situa. România, sătulă de bocancii rusești, pe care i-a simțit timp de 50 de ani, ba pe gât, ba în fund, a ales la finele anilor 80 să se poziționeze sub sandalele din vest. Cumva, pentru că suntem prea mici și prea săraci, deși în sinea noastră recunoaștem că nu ne plac nici bocancii cu noroi și nici săndăluțele asortate la pantalonașii mulați peste gleznuțe, e imposibil să avem poziții precum cea a Elveției din anii 30-40, așa că a trebuit să alegem. Am fi stat în opincile noastre, dar erau prea rupte-n tălpi, iar ițarii prea rupți în fund…
…și vine un moment, precum cel prezent, în care se pare că am avea nevoie de sprijin. Nu este o supoziție a vreunui presupus moment delicat, pentru că a spus chiar Putin că ar vrea ca NATO să își ia catrafusele de la noi. Despre Ucraina nici nu încape discuție. Acolo NATO nici nu ar putea să intervină, decât dacă își asumă prețul unui al treilea Război Mondial. O va face?
Sunt voci care spun că nu mai e cazul unui conflict armat, că suntem deja în mijlocul unui nou conflict mondial, care se duce pe plan informatic și implicit economic. Efectele sunt deja resimțite puternic, iar exemplul concludent este dat de piața gazelor naturale. Rușii ne-au lovit pe toți. Am fi putut să nu resimțim efectele atât de dur, dar au avut grijă niște conaționali să ne lase fără statutul de stăpâni peste propriile resurse. Cu toate că este evident războiul economic deja pornit, cred că înfruntarea nu se oprește aici și că, în nebunia lor, liderii celor două tabere își vor scoate la vedere și utiliza și arsenalul militar.
Contextul deja vă este cunoscut. Pe acest fond, în care începem să fim din ceea ce mai atenți la un moment care ne-ar putea schimba cursul vieții, așteptăm să glăsuiască părțile deja implicate. Citind printre rânduri, oricât de optimiști am fi, nu are cum să nu ne străbată ”ceva rece” pe coloană.
Aseară, mai întâi președintele Franței, apoi cel al SUA, au spus că este momentul să întărească prezența militară în România și Polonia.
Joe Biden: ”Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina.”
În replică, trompeta propagandistă a Rusiei afirmă: ”Franța vrea să ocupe România ca să salveze Ucraina.” Un articol marca Sputnik, în care se întărește ”supoziția” cu povestea ocupării Belgiei de către Germania, în prima conflagrație mondială, apoi cu exemple din cea de al doilea război mondial. Propagandiștii ruși evită să spună că în prezent, după același model, ei tocmai fac asta în Bielorusia.
Tot ceea ce pot să sper, în nebunia iscată, ar fi ca liderii României să fie ceva mai rezervați cu declarațiile belicoase, de viteji care, după ce au cumpărat teaca prin credit, și-au dar seama că nu le ajunge și de sabie, și să nu se comporte slugarnic și iresponsabil, târând țara în mijlocul unui teatru de operațiuni. E treaba rușilor ce fac în Ucraina, atât timp cât se rezumă doar la problemele din zona lor de influență. Îmi pare rău pentru ucrainieni, dar nu mai mult decât le-a părut lor rău când au refuzat să ne înapoieze teritoriile ocupate abuziv. Și nu sunt ironic sau cinic, dar de la Ucraina avem de luat, nu de dat. Nu este momentul acum să refacem România Mare, dar în niciun caz nu este momentul să o mutilăm și mai mult decât este.
A început propaganda agresivă! Veți asista la așa ceva din ce în ce mai des, mai agresiv. Se va specula la maxim nemulțumirea maselor, sărăcite, stresate deja de restricțiile din pandemie, o pandemie care acum pare un exercițiu pregătitor pentru răul care va fi să vină.
Dacă se va lua o decizie în ceea ce ne privește, sigur nu va fi prin referendum. Nu vor fi întrebați românii dacă sunt de acord ca țara lor să fie teatru de război, pentru că deja am aderat și avem acorduri. Tot ceea ce putem face este să ne luăm pulsul, să știm exact care este starea de spirit și cum vedeți ceea ce va urma. Va scăpa România de învălmășeala care urmează?
