Cum a fost prima testare covid a copiilor mei făcută acasă. Ce sens are să-i chinui pe cei mici fără simptom?

1

Un copil de gimnaziu, un copil de primară, un copil de grădiniță. Săptămâna trecută am primit trei seturi a câte 2 teste rapide antigen. Câte două seturi pentru fiecare copil. Să începem distracția deci…

Norocul meu a fost că știam cum se folosesc. De când a început nebunia și s-au introdus în farmacii testele de salivă, am tot luat și am făcut de fiecare dată când am avut suspiciuni. Așa că nu a fost nimic nou pentru mine la cele trimise de la unitățile de învățământ. Sunt la fel cu ce luasem din farmacii de atâtea ori. Dar eu sunt un caz fericit.

Aseară a început petrecerea. Da, deși ni s-a spus că trebuie făcute dimineața testele, înainte de a mânca, știu că e suficient ca înainte cu jumătate de oră să nu se consume nimic. Nu trebuie să stai ca la analizele de dimineață, pe nemâncate.

Citește și Haos în prima zi de testare covid a elevilor

Din acest motiv, am luat decizia ca, celor doi copii care învață dimineața, să le fac încă de duminică seara testele. Chiar nu-i vedeam chiori de somn la 7 dimineața scuipând în pliculețe, mai ales pe pitica de grădiniță. În mod sigur cel puțin unul din doi ar fi întârziat la ore.

Cam jumătate de oră mi-a luat cu totul: convins, explicat, scuipat, recoltat, amestecat, picurat, testat, interpretat. 😊

Mi-a fost ușor cu pitica pentru că a funcționat puterea exemplului. A văzut la fratele mai mare cum se face, a procedat și ea la fel. Cum procedează însă părinții care au un singur copil de 3 ani și pe care trebuie să-l convingă să scuipe (dacă știe cum…) în punguța de hârtie?

Am auzit discuțiile dimineață în curtea grădiniței. Nu foarte mulți părinți reușiseră să-și testeze copiii.

Mă rog, am depășit momentul, am avut ambele teste negative, la fel ca și cel de azi-dimineață, făcut copilului cel mare.

Deocamdată am scăpat… până miercuri seară/joi dimineață.

Distribuirea testelor este salutară, obligativitatea efectuării lor este… stupidă

Nu mă înțelegeți greșit, salut distribuirea testelor în școli. Așa era normal să se întâmple de la bun început. Fiecare trebuia să avem acasă, gratuit, posibilitatea de testare. Așa, câți oare au procedat ca mine? La fiecare muc suspect, mers la farmacie și dat 25-30 de lei pe un test rapid?

Nu este normal însă (și iar o gravă greșeală de comunicare) să prezinți testarea elevilor sau preșcolarilor ca obligatorie. Mai ales atâta timp cât tu, ca stat, nu ai cum să controlezi dacă aceste teste sunt sau nu făcute corect. Nici măcar nu ai cum să verifici dacă sunt sau nu făcute.

Atâta timp cât ai pasat responsabilitatea părinților, pentru că tu, ca stat, nu ești în stare să testezi copiii în unitățile de învățământ, atunci lasă părinții să decidă când și cum folosesc testele.

Ce sens are să chinui un copil (și aici mă refer la cei mici, de grădiniță) fără niciun simptom? Câți părinți credeți că își testează copiii?

Corect, și probabil mult mai eficient, ar fi fost să se distribuie aceste teste în școli și părinții să fie rugați și îndrumați să testeze copiii (sau pe ei înșiși) dacă prezintă simptome oricât de mici. Mult mai bine ar fi fost „cu vorba bună”, mai ales când nu ai cum să controlezi o situație.

Mult mai bine ar fi fost să ghidezi părinții și să prezinți distribuirea testelor ca pe un ajutor, ca pe o facilitate, nicidecum ca pe o obligativitate, așa cum de fapt a fost prezentată.

Dar, ca de obicei de la începutul pandemiei, comunicarea deficitară a autorităților îngroapă tot ce poate fi bun, pozitiv.

Așa, în loc să aibă reacții de genul „În sfârșit, avem și noi teste gratuite, așa ca alții…”, autoritățile au parte de „Să se testeze ei cu neamul lor. Cum pot să mă oblige să fac asta?!?!”

Și uite așa, alte milioane bune din bugetul de stat au fost aruncate pe fereastră, la fel ca și cele pentru achiziționarea de vaccinuri, mult peste cererea reală. Testarea elevilor, la modul la care se face la noi, și la cum se pune problema obligativității, va fi un fiasco total, la fel ca și campania de vaccinare.

Ce mai urmează?

 

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

  1. Distribuirea testelor fara obligativitatea efectuarii lor este stupida ! Are sens testarea fara simptome, atat timp cat copilul poate fi infectat dar asimptomatic si poate infecta pe altii.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău