Cum să umilești un director de școală din Ploiești? Îl ”ievaluiază” liberalul Gheorghe Sîrbu, ”expertul în gunoi” din Consiliul Local

1
sarbu pnl

Mai mulți candidați la funcția de directori de școală și liceu din Ploiești, care au trecut cu bine proba scrisă, vor susține un interviu în fața unei comisii din care vor face parte și consilierii locali.

Dincolo de faptul că nu înțeleg de ce un director de școală trebuie să fie evaluat de un politician, care a devenit consilier local pe o listă de partid, mi-a atras atenția numele unui ales din Consiliul Local Ploiești care va face parte din comisia de evaluare a viitorilor directori de școli.

Citește și 15 consilieri locali, membri ai comisiei de evaluare a candidaților la funcția de director în școlile din Ploiești

Este vorba de Gheorghe Sîrbu, eternul consilier local ex-PDL, în prezent PNL, aflat la al patrulea mandat.

Trecutul său comunist (a fost secretar general de partid la Combinatul Petrochimic Teleajen) a lăsat urme adânci în nivelul său de educație și asta se vede în toate luările de cuvânt din ședințele Consiliului Local Ploiești.

Erorile gramaticale și fracturile de logică ale lui Sîrbu sunt un nesecat izvor de amuzament pentru asistență, dar ”daună totală” pentru plătitorii de taxe și impozite.

De ce un astfel de personaj a fost menținut de PNL pe lista consilierilor locali atâția ani? Este o întrebare la care vom afla odată, poate, răspunsul, deși este ușor de intuit dacă recitiți articolul publicat de Observatorul Prahovean AICI

Și, totuși, cum îl poate evalua consilierul Sîrbu, al cărui nivel de educație nu îl cunoaștem în lipsa unui CV care ar fi trebuit să fie public, pe un director de școală? Mai ales că acesta din urmă este dascăl, absolvent de facultate și al unor cursuri de management în educație?

La fel de grav mi se pare faptul că niciun consilier local, cu excepția lui George Botez, nu a avut nicio obiecție atunci când Sîrbu a fost propus și votat în comisia de evaluare a directorilor de școli din Ploiești!

VIDEO: Iată cum își punea cenușă în cap consilierul Sîrbu anul trecut, la ultima ședință a Consiliului Local Ploiești, din mandatul 2016-2020, înainte să fie pus din nou pe lista candidaților eligibil de PNL Ploiești și reales pentru următorii patru ani:

 

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău