Weekenduri la Ploiești. Normalitatea prin ochii unui copil care nu a cunoscut-o conștient niciodată

4

Acesta este al doilea weekend consecutiv cu evenimente organizate în Ploiești pentru care, sâmbăta și duminica, se închide Bulevardul Castanilor.

Dacă weekendul trecut doar am trecut pentru o plimbare scurtă și apoi am mers la Bistro să mâncăm ceva, sâmbăta aceasta am zis să ieșim la o plimbare cum se cuvine. Așa… de drag să mergem pe jos, fără griji, pe unde merg mașinile în cursul săptămânii.

Nu am fost să vedem mașinile, am ieșit pe seară ca să „luăm pulsul”.

Ceea ce înainte, acum vreo 2 ani, nici nu observam, acum mi-a atras atenția. Oameni mergând în toate direcțiile, copii pe biciclete, pe trotinete… Lumea râdea, stătea pe margine, bea un suc….

Am simțit că îmi crește inima. Nu am văzut măști. Era totul atât de normal! Am avut pe moment impresia că tot ce trăiesc de 1 an și jumătate a fost doar un vis urât.

În fața scenei amenajate, pe scaune, oamenii deja se așezaseră în așteptarea spectacolului. Nici nu știam exact despre ce spectacol era vorba. „Ceva teatru parcă…”, îmi spuse soțul. Nici nu eram foarte interesată, ca să fiu sinceră. Se desfășura ceva, un eveniment în aer liber, pe o scenă… cu muzică. Și atunci am realizat cât mi-a lipsit asta!

Uitându-mă de jur împrejur am constatat că nu numai mie.

Pentru că pe scenă nu se întâmpla nimic, am dat o tură pe la căsuțe. Miere, șerbet, baclava, turtă dulce, dar și alcool și dulcețuri. Produse tradiționale, cam așa se lăudau toți.

În timp ce studiam ofertele de la căsuțe a început să se întâmple ceva pe scenă: dansuri, muzică…

„Hai, mami! Vreau acolo!”, m-a atenționat domnișoara cea mică de pe bicicletă. Și am mers. Era pur și simplu captivată de tot ce se întâmpla pe scenă: muzică, dans…

La un moment dat a luat-o tatăl ei pe umeri ca să vadă mai bine. Uitându-mă la ea am înțeles ce înseamnă un copil care crește în „era COVID”. Era pur și simplu uluită și nu știa cum să reacționeze. Timp de 1 an și jumătate s-a dezvoltat fără să aibă habar că există așa ceva: spectacole, dansuri….

De când a crescut și e conștientă de ce se întâmplă în jur, nu a văzut niciodată oameni dansând pe stradă lângă ea. Nu a văzut niciodată manifestări de bucurie publică, de voie-bună.

Avea 2 ani când a început pandemia, deci conștientizase mult prea puțin orice până la vârsta aceea, deși mergeam cu ea mai peste tot.

Acum, după 1 an și jumătate, nu știe că ceea ce a văzut sâmbătă seara este ceva normal… sau obișnuia să fie. „Mami, ce-i asta?”, mă tot întreba de pe umerii tatălui, uitându-se la oamenii care dansau în horă lângă ea.

Nici nu știam ce să-i răspund… Ce să-i spun? Că asta este normalitatea?

Și am uitat cât am stat acolo și de măști, și de vaccinuri, și de COVID. Ba chiar am reușit să ignor și ciorile… Atât de bine m-a făcut să mă simt… normalitatea.

Și așa, în loc de un (alt) articol despre ciorile de pe Bulevardul Castanilor, a ieșit un articol despre normalitatea din weekend de pe Bulevard.

De luni o să mă gândesc iar la toate celelalte: la covid, la restricții, la măști, la numărul de cazuri, la începerea școlii, la vaccinuri, la… ciori.

Dar până luni, nu! Până luni vreau doar să mă simt… NORMALĂ!

4 COMENTARII

  1. Sarut-mana!
    Nu am fost duminica aceasta pe bulevard.
    Am fost sambata trecuta. La orele 14.00 nu puteai sa stai la 100 m de scena – muzica era data la maxim, iti pacaneau urechile de basii dati la maxim.
    Vorbind despre anormalitate – vineri a fost un protest al Asociatiei Stop Poluarii Orasului Ploiesti in privinta mizeriei din orasul nostru. Ca de obicei mi s-a parut anormal ca intr-un oras cu cca. 200.000 locuitori afectati de mizeria de pe strazi, sa iasa la protest doar 30-40 de persoane. Din pacate nu pot sa ma bucur de „normalitatea” din Ploiesti. Consider pretecerile de pe bulevard „Paine si Circ”. Sunt probleme mari in orasul Ploiesti si nu pot sa ma bucur de o normalitate aparenta. Si eu am doi copii. Au trecut de mult de vremea caruciorului. Acum imi spun ca pleaca in Bucuresti sa se plimbe ca in Ploiesti nu au ce face. Sunt multi tineri din Ploiesti care pleaca cu trenul in Bucuresti, ca sa se plimbe cu bicicletele, cu barcile, sa se plimbe prin parcuri, etc. Din pacate nu pot sa ma bucur de o normalitate intr-un oras anormal. O sa vedeti ce probleme o sa aveti cand o sa se faca copilul mai mare. O sa vrea sa mearga la un bazin de inot, dar o sa constatati ca este inchis, o sa vrea sa alerge pe o pista de atletism dar o sa constatai ca nu aveti unde sa o duceti, o sa vrea sa se plimbe cu barca sau cu un caiac si o sa constatati ca nu aveti unde ……. De-asta spun „Paine si Circ”! Ne amortesc simturile cu prostii. Mi s-ar fi parut normal, intr-un oras cu atatea probleme, oamenii de la petrecerea de pe bulevard sa fi fost la protest. Din pacate nu au fost.
    O sa fim din nou ametiti ca se va construi un bazin de inot, o noua piata, sute de km. de piste de biciclete…… Copii se vor face mari si vor fi si ei mintiti la randul lor. Asta daca vor ramane in orasul Ploiesti sa se bucure de normalitate?!

    • Bună ziua.
      Problemele în Ploiești sunt mari și multe.
      Nu s-a vrut a fi un articol despre „Circ și pâine” ci despre cât de anormal crește un copil în „era Covid”.
      Despre toate anormalitățile scriem zilnic…
      În ceea ce privește tinerii care pleacă la București în căutare de distracție sau sport, permiteți-mi să vă contrazic.
      Fac în curând 6 ani de când m-am mutat din București în Ploiești și nu pentru că m-a obligat cineva. Am plecat de acolo pentru că nu mai suportam. Credeți-mă, se vede altfel când locuiești zeci de ani acolo.
      În afară de domnișoara din articol, mai am 2 copii la vârsta sporturilor. Nu au făcut nimic în București, pentru că făceam o viață pe drum până ajungeam la bazin sau în Stadion și noi, părinții, mai aveam și serviciu, nu ne puteam permite să pierdem atâta timp pe drum.
      Nu voiau să meargă în parc pentru că stăteau la coadă la leagăne.
      Au învățat să înoate abia când am ajuns la Ploiești, s-au apucat să facă sport abia când ne-am mutat aici.
      Acum, merg să își viziteze bunicii în București, ies cu verii acolo. De fiecare dată se întorc acasă și se plâng: cât au făcut până în centru, ce aglomerat este, la ce cozi au stat…
      Nu, nu le doresc să rămână în Ploiești, dar nici să se întoarcă în București. Le-aș sugera un Cluj, Oradea sau chiar… Ciugud.:)
      Dar, cine știe… poate va renaște Ploieștiul din propriile-i gunoaie până mai cresc ei… deși slabe speranțe.
      O zi frumoasă!

  2. Sunt de acord ca pentru copiii noștri, mai ales pentru cei de câțiva anișori, lucrurile fără însemnătate pot avea alta amploare. Dar și ca sufletele noastre obosite de atâta rău, respiră curat atât de necesarul puțin bine. Toți avem nevoie sa ne reeducam ca, orice nemulțumiți am avea, sa schimbam totul privind cu pozitivi. Ca vorba aceea, , frumusețea este în ochii privitorulu”.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău