Scrisoare deschisă: Doamnelor și domnilor consilieri locali, doamnă viceprimar Magdalena Trofin, domnule viceprimar Daniel Nicodim și domnule primar Andrei Volosevici, pur și simplu nu puteți ignora acest subiect!

Investiții din fonduri europene nerambursabile care reprezintă o bună parte din bugetul de investiții al Ploieștiului pe aproape 40 de ani, adică aproximativ 95.000.000 de euro, sunt puse în pericol de a fi ratate, pierdute (detalii aici: Nu asta am votat! Ploieștiul va pierde fonduri europene de 100 de milioane de euro iar subiectul este TABU în primărie).

Nu am aflat acest lucru de la primar, de la viceprimari sau de la consilierii locali – decidenții cheie în această chestiune. Am aflat-o de la un funcționar din Ploiești al unei agenții, funcționar căruia, pur și simplu nu-i venea să creadă că toți factorii de decizie din administrația orașului tac.

Când am auzit, am avut, realmente, un gol în stomac. În primă fază, am refuzat să accept că informația este adevărată. Mi-a luat câteva ore să aflu că da, exact așa stau lucrurile – Ploieștiul este pe punctul să piardă acești bani dacă nu ia măsuri urgente.

Nu am făcut vreodată un secret din faptul că sunt unul dintre susținătorii primarului Volosevici. Asta de multă vreme. Tocmai de aceea a fost pentru mine șocant să aflu că această temă este un ”subiect interzis” în primărie.

Tot șocant a fost să aflu că le-a confirmat colegilor mei corectitudinea informației, dând vina pentru ea pe creșterea prețurilor. Nu mi-a venit să cred.

Am discutat în redacție despre modul în care să abordăm subiectul. Cu toții am căzut de acord că, trecând peste simpatii, antipatii sau stări de revoltă, este unul dintre acele momente în care este vital să acționăm în interesul orașului.

În ceea ce mă privește, am publicat informația și documentele care au stat la baza ei, știind și asumându-mi eventuala pierdere a prieteniei unor vechi amici.

Vezi aici Documentul prin care Primăria Ploiești este somată să ia măsuri pentru a nu pierde 100 de milioane de euro!

Este unul dintre acele momente în care interesul comunității primează cu orice preț, iar prietenii, dacă sunt prieteni, înțeleg acest lucru.

Dacă nu, să fie sănătoși: nu pot să văd cum orașul se duce de râpă doar pentru că X sau Y dintre cunoștințele mele este astăzi pe cutare funcție în primărie sau în alt loc. N-am făcut asta până acum, și n-am s-o fac nici de acum înainte.

După ce am publicat articolul prin care anunțam iminența pierderii celor 95.000.000 de euro din fonduri europene nerambursabile, am primit zeci de mesaje, unele mai interesante decât altele.

Printre acestea, unul al unui consilier local care promitea că va face tot ce-i stă în putință să ca acest lucru să nu se întâmple. Inclusiv că va propune în ședința de consiliu local convocarea de urgență a unei alte ședințe, extraordinară, pe această temă.

Acum câteva minute s-a încheiat circul grotesc numit ședință de consiliu local la Ploiești. Primarul Volosevici nu și-a asumat nimic, consilierii nu și-au asumat nimic, au decis să mai discute și altă dată pe marginea proiectelor sensibile de pe ordinea de zi.

Șocant, nimeni, ABSOLUT NIMENI, nu a scos un sunet despre grava criză care este pe punctul de a duce la pierderea finanțării nerambursabile.

Doamnelor și domnilor consilieri locali, doamnă viceprimar Magdalena Trofin, domnule viceprimar Daniel Nicodim și domnule primar Andrei Volosevici, pur și simplu nu puteți ignora acest subiect.

Întrebarea este veți alege să puneți în prim plan interesele grupurilor politice din care faceți parte, sau veți alege să reprezentanți interesele celor care v-au votat?

 

1 COMENTARIU

  1. Trebuie urmarit ce se intampla cu aceste proiecte, daca pierdem finantarea cineva trebuie sa raspunda si sa-si dea demisia, insa fara sa mai ocupe vreo functie publica vreodata!

    Cati ani au trecut de cand am ales prin referendum reducerea numarului de parlamentari de la 600 la 300. S-a schimbat ceva?

    Ce facem cu poluarea din Ploiesti? Garda de mediu doarme comod in post.
    Muntii de gunoaie au reaparut in Ploiesti… Tot fara locuri de parcare am ramas si cate si mai cate probleme… dar taxe si impozite platim.

Dă-i un răspuns lui ion Renunțați la răspuns

Comentariul tău
Numele tău