Mi-am întrebat fata de 14 ani dacă se vaccinează. Răspunsul ei:  ”Da, chiar dacă vor sta cu ochii pe mine colegii să vadă în ce mă transform”

26

Începând cu 2 iunie se dă startul campaniei de vaccinare a adolescenților între 12 și 15 ani. Uitându-mă pe rezultatele parțiale ale sondajului efectuat de Observatorul Prahovean,  fără nicio surpriză din păcate, am observat că în proporție de 61% cititorii au votat „NU” la întrebarea „Sunteți de acord cu vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani?”. Doar 35% au votat „DA” iar cei pe care nu îi interesează au totalizat în procent de 4%.

Din păcate este în trendul județului acest rezultat și, mai ales, în trendul municipiului reședință de județ, Ploiești. Sinaia și Câmpina stau mai bine ca Ploieștiul. Nu știu însă cât de relevant este acest lucru…

Întâmplător fac parte din categoria părinților care au copii în această grupă de vârstă. Deși nefiresc pentru unii, care consideră că părerea copilului nu contează, noi am întrebat domnișoara de 14 ani dacă vrea să se vaccineze. „Da, normal că mă vaccinez! Vreau și eu să plec liniștită în vacanță și să scap de masca asta nenorocită! Dacă voi v-ați vaccinat, normal că vreau să mă vaccinez și eu!”

O gândire simplistă, veți spune probabil. Nu este nicio surpriză însă că, la vârsta asta, copiii au o gândire simplistă. Se gândesc la interesele lor mai presus de orice. Bazal, nici nu trebuie să le ceri altceva. În plus, este clar că ceea ce văd în casă, aplică fără să se gândească prea mult.

„Mami, dacă mă vaccinez mai trebuie să port mască în magazine?”, a fost o altă întrebare a fiică-mii. „Da, normal că trebuie să porți. De unde știu cei din magazin că ești vaccinată, scrie pe fruntea ta?”

„Dar la școală mai trebuie? Acolo pot să aduc adeverință că m-am vaccinat.” Da, în principiu are dreptate. Dar, având în vedere că termenul de rapel pentru Pfizer este de 3 săptămâni, iar după rapel trebuie să treacă 14 zile cel puțin, clar nu va prinde sfârșitul de an școlar vaccinată complet. În ultima săptămână de școală abia va face doza a doua. A fost puțin dezamăgită, dar i-a trecut destul de repede la gândul că, în toamnă, are o șansă să înceapă școala fără mască pe față.

Ca părinte de copil viitor vaccinat îmi doresc, în cazul în care în septembrie se va decide continuarea purtării măștii în spațiile închise și mai ales în școli, ca cei vaccinați să nu fie obligați să mai poarte mască la școală. Cum se va ști dacă un copil este vaccinat sau nu? Păi la școală este mult mai simplu decât la magazin sau la restaurant. Fiecare copil are un dosar la cabinetul medical. La acel dosar se depune copie după adeverința de vaccinare. Astfel, la clasă, profesorii vor ști exact care este situația fiecărui copil.

Având în vedere că rata de eficacitate a vaccinului Pfizer la copiii cu vârsta între 12 și 15 ani este, conform testelor, de 100%, nu văd care ar mai fi motivul pentru care aceștia ar mai trebui să poarte mască… la școală sau oriunde.

Nu mi se pare corect față de acești copii, de cei vaccinați vorbesc, să fie obligați să mai poarte mască în continuare. Pentru ei, la vârsta aceasta, este foarte importantă imaginea, și ar fi de-a dreptul frustrant pentru ei, dacă s-au vaccinat, să poarte mască în continuare.

Vaccinul și copiii noștri cobai

Ceea ce nouă, oamenilor moderni, ne lipsește cu desăvârșire este solidaritatea. Fiecare gândește nu mai departe de propria piele: „Dacă eu sau copilul meu nu suntem în zona de risc, de ce să ne vaccinăm?”

Degeaba le spui unor astfel de oameni că ei și copiii lor pot fi purtători și că în prin vaccinare îi protejează pe cei vulnerabili, pe cei care chiar nu se pot vaccina. Nu există solidaritate din acest punct de vedere. Ba mai mult, ai toate șansele să îți iei și câteva înjurături și câteva „aprecieri” deloc pozitive.

Puțini sunt cei care se gândesc în urmă. Toți blamează „big farma” și interesele oculte ale acesteia. Nimeni nu se gândește că dacă această „big farma” n-ar fi existat, mulți dintre ei înșiși nu ar fi ajuns să populeze Terra.

Tot ce înseamnă medicamente, vaccinuri, li se datorează celor din industria farmaceutică. Speranța de viață a crescut în ritm alarmant, „selecția naturală” nu mai există datorită (sau din cauza) acestor companii farmaceutice. Mulți înaintea noastră au fost „cobai” și datorită lor au fost eradicate boli grave, cum ar fi poliomielita și variola, boli care contribuiau la „selecția naturală”.

În ultima vreme sunt din ce în ce mai mulți „steeriști” (adepți ai convingerilor Oliviei Steer, care, între noi fie vorba, are copiii vaccinați dar îi sfătuiește pe alții să nu-și vaccineze copiii). Din cauza lor au început să apară cazuri de boli eradicate. Pe asta nu o vede nimeni?

Ce înseamnă că suntem cobai acum, noi și copiii noștri? Exact ce a însemnat pentru generațiile anterioare introducerea vaccinului anti-polio, de exemplu. A dat rezultate acest vaccin? Da, a dat. Așa cum dă acum și cel anti-COVID. Diferența majoră este că acum vocile anti vaccin sunt mai puternic auzite prin intermediul mass-media și al rețelelor de socializare. Și se crează isterie în masă.

Campania de vaccinare în școli

Acum un an, înainte de apariția oricărui vaccin, odată cu ridicarea lockdown-ului, am ieșit la o plimbare pe Bulevardul Castanilor. La un moment dat vine la fiică-mea un puști de vreo 7-8 ani cu un fel de revistă. Fără să îi spună nimic, i-o întinde și pleacă înapoi pe banca de unde se ridicase. Am luat revista și am răsfoit-o. Am citit detalii șocante, demne de filme pe Netflix, despre ce se întâmplă de fapt la testarea PCR, despre cum se va introduce în organism, odată cu apariția vaccinului, numărul fiarei, 666, și, bineînțeles, ce îmi place mie cel mai mult, orchestrarea situației globale de către oculta mondială.

Campania anti-vaccin și anti testare a apărut cu mult înainte de primele vaccinuri. Toți „nostradamușii” știau ce urma să se întâmple.

Acum, avem vaccin, chiar și pentru adolescenți, dar campania pro-vaccinare este atât de slabă în rândul acestora încât… lipsește cu desăvârșire.

„Ați discutat cu profesorii la școală despre vaccin?”, mi-am întrebat copilul care se încadrează în respectiva categorie de 12-15 ani. „A, nuuuu. La noi nimeni nu vorbește de asta. Probabil profii nu vor să se pună rău cu anti-vacciniștii, și avem o grămadă în clasă. În plus, am eu așa, o senzație, că profii noștri nu prea sunt cu vaccinarea…”, mi-a răspuns. Și a continuat dându-mi câteva exemple de profesori care „cred” că s-au vaccinat și de alții care „cred” că nu se vor vaccina niciodată. Cel puțin la ea în clasă, la școala unde învață, până acum vaccinarea este un subiect aproape tabu. Este normal?

Știu că într-un final decizia este a părinților dar, ar putea totuși începe și în școli o campanie pro-vaccinare.

Așa cum au știut să dea norme peste norme de igienă și comportament, nu ar fi normal să distribuie și flyere (chiar și în format electronic) pentru vaccinarea grupei de vârstă 12-15 ani?

„Stai să vezi, după ce mă vaccinez, cum vor sta colegii cu ochii pe mine să îmi vadă transformarea.”, mi-a spus fiică-mea pe un ton jumătate amuzat, jumătate amar. Da, e conștientă ce colegi are în clasă iar profesorii, mai mult ca sigur, nu o vor ajuta cu nimic.

„Și cu toate astea vrei să te vaccinezi?”, am întrebat-o încă o dată pentru a fi siguri.

„Da, normal că vreau! Treaba lor ce cred sau ce zic! Ai uitat când te-ai vaccinat în februarie și m-au întrebat dacă mai trăiești?”

Așa că în week-end mergem să facem prima doză de vaccin. Este alegerea corectă pentru toți.

Copiii voștri se vaccinează?

Sursa foto economica.net

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

26 COMENTARII

  1. De la un cap la celalalt, acest articol e o deversare nesfarsita de aiureli.
    Punctul culminant, aberatia suprema este „… au început să apară cazuri de boli eradicate… „. ERADICATE !!!
    Daca va mandriti in alt articol cu numarul mare de cititori, nu va este rusine cu un astfel de articol plin de fracturi de logica ?

    • Vă transmit opinia autorului textului, colega Corina Matei: Cu tot respectul, fractura de logica este în comentariul dvs.
      În 2002 OMS a declarat că zona europeană care cuprinde 53 de țări de la Portugalia până la Rusia este „liberă de poliomielită”, mai exact aici poliomielita a fost eradicată. În 2009, tot OMS a declarat că, la nivel global, în proporție de 99,9% poliomielita fusese eradicată.
      Începând cu 2014, pe fondul scăderii vaccinării anti-polio din cauza terenului câștigat de antivacciniști, concomitent cu libera circulație, cazurile de poliomielită au reînceput să apară, inclusiv în zona europeană declarată anterior „liberă de poliomielită”.

  2. Medicul coordonator al Centrului de Vaccinare din Campina, judetul Prahova a refuzat sa-mi vaccineze copilul de 13 ani cu toate ca era programat pe platforma. Dupa ce am luat legatura telefonic cu diferite structuri abilitate, intr-un final, dupa o ora medicul coordonator a aprobat vaccinarea. Motivul pentru care a refuzat sa administreze vaccinul anti-COVID-19 a fost halucinant”Ca nu are instructiuni!”.. si asta este! Sa revenim !

  3. Nu. Copilul meu nu vrea sa se vaccineze decat daca va fi folosit vreodata un vaccin testat, verificat, fara reactii adverse asa de grave. In familia noastra nimeni nu s-a vaccinat. Unii au trecut prin *boala* asta – adica au avut simptome, dar suntem toti bine acum. Noi consideram ca vaccinarea trebuie facuta numai dupa ce niste doctori cu cunostinte temeinice si experienta vor finaliza toate stadiile necesare pentru determinarea eficientei unui ser.
    Deocamdata, din cifrele publicate de Ministerul Sanatatii, de Covid au murit 227 de romani, iar dupa prima sau a doua doza de Pfizer sau Astra sau JJ peste 550 (cifra este in crestere, ca urmare a continuarii inocularii acestor substante).

    Observatorul . ro de ce nu publica si materiale informative despre vaccinul Sputnic-V, care este un vaccin clasic utilizat si foarte cautat in multe tari ale lumii ?

    • Mulțumim pentru opinie. Observatorul Prahovean nu publică materiale despre vaccinul Sputnik V pentru că acesta nu este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului și, din această cauză, nu cunoaștem cazuri de persoane vaccinate cu acest ser. În ceea ce privește afirmația dvs ”in cifrele publicate de Ministerul Sanatatii, de Covid au murit 227 de romani, iar dupa prima sau a doua doza de Pfizer sau Astra sau JJ peste 550 (cifra este in crestere, ca urmare a continuarii inocularii acestor substante)”, aceste date nu se reflectă in sursele de informare oficiale.

  4. Sunt curios daca v ati intrebat la fel fiica si despre posibilitatea de a face sex de vârsta asta. Ca tot poate. Ca tot faceti si voi, părinții.

    • MEsaj din partea autorului articolului, Corina Matei: Da, am avut discuție pe teme de viață sexuală cu fiică-mea, expunându-i ca și în cazul vaccinului, riscurile și beneficiile.
      Pentru că nu se face la școală educație sexuală, noi, ca părinți, facem și asta acasă. Ca și în cazul vaccinării, și al sănătății fizice și mentale în general, facem acasă educația, nu așteptăm de la școală nimic.
      Ca și în cazul vaccinului, întrebarea i-am adresat-o după expunerea celor de mai sus. Consideră că este prea devreme pentru începerea vieții sexuale la 14 ani. Mulțumim pentru întrebare!

  5. Felicitari pentru articol si pentru gandirea adecvata situatiei. Insa nivelul de educatie medicala a populatiei este in scadere , fapt care ne va afecta pe toti din pacate. Alte popoare vor vaccinul si nu au acces , noi avem si facem nazuri.

  6. De ce-ti folosesti copilul pentru propaganda? De ce-i pui in gura cuvinte care-i jignesc pe ceilalti? Desi cred ca textul e o inchipuire, cum crezi ca vor reactiona colegii ei? Nu va credeam in stare sa va atingeti si de copii dar se vede ca disperarea va duce la asemenea gesturi incalificabile.

      • Nu stiu la ce baze stiintifice va referiti dar nu asta era discutia. Eu ziceam ca nu trebuie sa aruncati copiii in povestea asta, cred ca doamna care-si da cu parerea despre minunea de ser numita vaccin a facut destule pe tema asta… Ajunge, lasati copiii in pace!

      • Pe „știință” s-au bazat și naziștii când au exterminat milioane de oameni. Chiar, cum de nu v-a venit ideea să propuneți purtarea unei stele galbene de către nevaccinați? Pentru că nu sunteți departe, din moment ce susțineți segregarea și discriminarea pe motiv de suspiciune de boală.

        • Buna ziua si dvs.! Recunosc, comentariul dvs. ma depaseste. Ce treabă au nazistii cu vaccinul anti-covid? Este opțiunea dvs dacă vă vaccinați sau nu, asta nu vă dreptul să-i discriminați pe cei care au ales să se imunizeze! Multă sănătate vă doresc!

  7. Nu credeam ca puteti fi atat de marsavi incat sa va folositi de propriii copii pentru propaganda pro vaccin. De ce-i puneti copilei in gura cuvinte care ii jignesc pe colegii ei? Cum credeti ca vor reactiona ei? Cat de disperati sunteti?

    • Corina Matei: De unde știți că nu sunt chiar cuvintele ei (chiar sunt)? În urma vaccinării care va fi duminică, vom realiza un material despre aceasta și reacțiile celor din jur. De ce acuzați fără dovezi? Ce cuvinte din cele spuse de ea i-au jignit pe ceilalți?

  8. Buna seara!
    Cunoasteti faptul ca si persoana imunizata, trebuie sa poarte in continuare masca…
    Cunoasteti faptul ca nicio companie din cele care au venit cu acest tip de vaccin,nu isi asuma raspunderea pentru efecte secundare…
    Cunoasteti faptul ca si persoana imunizata poate transmite in continuare acest virus…
    Cunoasteti faptul ca de cand cu aceasta campanie de vaccinare d-na Corina,a militat pentru ea…
    Eu sunt vaccinat ( va pot trimite adeverinta ) insa niciodata nu imi voi permite sa sugerez altei persoane sa aleaga pe un subiect atat de delicat ( inca,nu e obligatoriu )

      • Este greseala mea poate ca m-am facut gresit inteles….

        Nu m-am referit la o campanie a vaccinarii obligatorii,cat la o campanie pro-vaccinare,pe care incercati sa o faceti.Lansati ideea „liberului arbitru” ( fiecare e liber sa decida ),insa prin acest tip de reportaje,intariti ideea campaniei pro-vaccinare.

  9. Nu m-a plătit nimeni și nu fac propaganda, nici măcar gratuita.
    Articolul este ok , salut determinarea tinerei de a se vaccina.
    Am preferat sa ma vaccinez cu un vaccin ” insuficient testat” decât sa ma îmbolnăvesc, neștiind cum va reacționa corpul meu și neștiind cum voi fi tratat intr-un spital Covid și de către cine, pe mâinile cui voi ajunge, eventual privat accidental de oxigen sau chiar ars de viu. Am ales sa risc și am ales riscul mai mic, am dorit sa evit în primul rand spitalizarea, mai ales ca sistemul medical a fost depășit de amploarea pandemiei și este novice în tratarea acestei boli. Am preferat sa previn îmbolnăvirea și efectele ei, folosind un vaccin „nesigur” , decat sa ma îmbolnăvesc așteptând finalizarea „tuturor” testelor posibile pentru garantarea completa a folosirii vaccinului . Am decis sa aleg riscul de a trai vaccinat decât riscul de a muri așteptând vaccinul perfect.
    Când vezi și simți ca te inneci, încerci sa te apuci de ce îți cade la îndemână, nu aștepți o minune. Creanga mea de salvare a fost vaccinul; pentru mine și familia mea, inclusiv copilul, copil suficient de matur sa decidă singur.
    Vaccinat fiind ma simt mai protejat, port mască în continuare unde si când se cere, sunt mai încrezător în viitor, chiar dacă vor mai trebui încă 7 rapeluri pentru alte tulpini noi apărute. Vaccinurile sunt benefice, ele au prevenit întotdeauna îmbolnăvirile, au fost făcute până acum fără comentarii si fără a fi contestate ca acest nou vaccin.
    Cârcotași vor fi întotdeauna, alde Gica Contra cu pretenții de mari emitenți de opinii directoare, decidenți asupra viitorului și ne-viitorului copilului lor, dar influențând și prezentul și viitorul meu, follow-eri de „vedete” si antene, cititori de feisbucuri și scenarii diverse cu interese ascunse.
    Vaccinați ne va fi mai bine, și noua dar și copiilor noștri!

  10. Mare parte din cei care considera ca sunt interese ascunse in spatele vaccinurilor si a pandemiei sunt persoane fara gandire critica. Ei iau drept bun orice aiureala care circula pe facebook sau alte retele. Din pacate multe persoane au acces la Internet dar nu stiu sa il foloseasca in scopuri benefice lor, doar barfe si conspiratii.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău