- Publicitate -

De ce un vaccinat se teme de un nevaccinat? Experimentul ”Borcanul cu furnici”, în varianta anti-vaccin, partea a doua

Data:

Se poate mai rău de atât? De ce un vaccinat se teme de un nevaccinat? Dacă te-ai vaccinat, ce treabă mai ai? …cam astea sunt întrebările anti-vacciniștilor care, nu înțeleg în ruptul capului, de ce va ajunge să fie agitat până la urmă „borcanul cu furnici”.

- Publicitate -

Răspunderea colectivă este considerată apanajul comunismului. De când trăim în democrație toți au impresia că a fi răspunzător pentru altul este o încălcare a drepturilor proprii, este un jug al unei organizări demult apuse de care trebuie să ne eliberăm. Și am căzut din lac în puț…

Cu ce încalcă un nevaccinat dreptul unui vaccinat? Păi hai să vedem…

Începem cu dreptul la sănătate. Spitalele sunt pline de COVID (VIDEO cutremurător AICI) . Doctorii amână operațiile considerate neurgente… din cauză de COVID. O persoană de 76 de ani este refuzată pentru o operație de proteză de șold din martie 2020 pe motiv că „nu este urgentă”. De un an de zile starea i s-a degradat în așa hal încât abia mai poate merge. În continuare nu este considerată urgență. În plus, spitalul Foișor, spital de ortopedie, a fost transformat în spital COVID.

- Publicitate -

Sistemul de sănătate este în colaps și, fără vaccinarea în masă, acolo va rămâne. Între timp, dreptul la sănătate al celor care se vaccinează (da, persoana respectivă s-a vaccinat între timp) este sistematic încălcat.

Trebuie să acceptăm că, din diverse motive, sistemul nostru de sănătate este limitat, ca să mă exprim elegant. Uitați-vă câte incendii au fost în spitalele din țară în ultimul an! Uitați-vă ce s-a întâmplat ieri după-amiază în „TIR-ul de la Victor Babeș”! Câte dintre acestea puteau fi evitate dacă nu era pandemia? Oare ar fi ajuns cineva să instaleze o unitate ATI într-un TIR?!!?

Da, avem un sistem de sănătate bolnav, avem un ministru al Sănătății expert în Facebook… și atât. Și ce facem? Contribuim și noi la colaps? Cei nevaccinați, mai devreme sau mai târziu, vor pune presiune pe acest sistem și așa sufocat. Direct (prin îmbolnăvirea lor) sau indirect (prin îmbolnăvirea celor cu care au intrat în contact).

- Publicitate -

Ceea ce lumea nu pare să înțeleagă este că, în aceste momente, trebuie să fim solidari. Trebuie să ne gândim la binele celui de lângă noi. E un cerc vicios din care, în ritmul acesta, nu vom ieși niciodată.

Pot înțelege că nu vrei să te vaccinezi cu Astra, că nu vrei să îți asumi riscul de tromboze, atunci fă-o cu Pfizer (da, ai posibilitatea de a alege). Pot înțelege că nu vrei să te vaccinezi cu Pfizer pentru că e tehnologie mult prea nouă și nu știi urmările pe termen lung, atunci fă-o cu Astra, care este fabricat prin tehnologie clasică, testată zeci de ani! Nu vrei interval de timp între doze, atunci așteaptă Johnson (acușica vine)! Ai de ales! Dar alege ceva ca să ne fie bine tuturor, inclusiv ție!

Nu, nu pot înțelege însă că nu vrei să te vaccinezi și punct! Nu pot înțelege că ți-e teamă că îți bagă cipuri în tine! Nu pot înțelege că refuzi să te vaccinezi că faci cancer peste nu știu câți ani! Nu pot să înțeleg că nu te vaccinezi pentru că „mai stau puțin că nu e grabă”! Refuzul tău ne afectează pe toți! Amânarea ta ne afectează pe toți!

- Publicitate -

Cred că nu înțelegem că, dacă cineva vrea să ne facă să dezvoltăm o formă sau alta de cancer, o poate face fără să fie nevoie de un vaccin pentru asta. Cred că nu suntem conștienți cât suntem de mici și de neimportanți și că, cine vrea, dacă vrea, poate face orice cu noi când vrea. Nu e nevoie de vaccin pentru asta! Avem medicamente, avem alimente, avem apă, avem… ploaie! Pot pune ce vor în orice. Nu e nevoie de un vaccin pentru asta! Dacă vor reducerea populației, Doamne, chiar NU au nevoie de un vaccin pentru asta!

Acestea fiind spuse, cei care refuză vaccinarea ar trebui să dea în scris că, dacă se întâmplă ceva cu ei, nu apelează la serviciile medicale. „De ce? Am tot dreptul! Doar plătesc asigurări!”, vor sări ca arși (Doamne ferește, că arșii nu mai sar, întrebați-i pe cei care erau acolo în incendiul de la Piatra Neamț, de exemplu). Da, ai dreptul la sănătate, și, gratuit, statul ți-a pus la dispoziție un vaccin. Nu accepți să te vaccinezi (excluzând recomandările medicale, pentru că sunt persoane cărora nu le este recomandat să se vaccineze), atunci stai acasă sau… plătește! Dar nu te plânge!

Nu te plânge că nu ai job pentru că a murit HoReCa, nu te plânge că nu te poți duce la spital pentru o problemă, nu te plânge că stai în casă (da, pentru binele colectiv, sunt impuse restricții!), nu te plânge că într-un an de zile copilul tău nu a învățat nimic! Nu te plânge, pentru că ești direct răspunzător de asta!

- Publicitate -

Vorbim de revenirea la o viață normală… de dreptul la viață normală…

Păi treaba stă în felul următor: Eficacitatea vaccinurilor anti-COVID este de câteva luni, 1 an (și nu, nu pentru că sunt proaste, așa e și banalul antigripal, are efect un sezon). Dacă în timpul cât ele sunt eficiente nu este atinsă imunitatea de masă (nu am mai zis „turmă”), o luăm de la capăt! Virusul se va propaga în continuare, pentru că va avea gazde, va suferi mutații (pentru că așa fac virusurile) și, se ajunge ca cei vaccinați în prima tranșă să se trezească brusc că le-a „expirat” vaccinul. Și apoi să trebuiască să o ia de la capăt. Și unde e dreptul lor aici?

Uitați-vă în Marea Britanie! Se întorc la normal, deși acum 3 luni erau în groapă. Noi nu vrem restricții, nu vrem vaccinuri, vrem să fim liberi (ce-o mai însemna și asta în accepțiunea fiecăruia), noi nu vrem decât drepturi și nicio obligație, nicio responsabilitate…

- Publicitate -

Ca să rezum… drepturile celor vaccinați sunt încălcate constant de cei nevaccinați. Vaccinații nu pot avea parte de serviciile medicale pe care le plătesc din cauza celor nevaccinați, nu pot avea o viață normală lipsită de restricții din cauză că nu se atinge imunitatea de masă.

Acum este clar cum un nevaccinat afectează viața unui vaccinat? Acum este clar de ce un vaccinat se teme de un nevaccinat? Nu, nu se teme că se poate îmbolnăvi, așa cum, strigă cei care refuză vaccinarea. Se teme pentru că nu are acces la servicii medicale, se teme că nu se poate duce în sistemul de stat să își scoată papiloame pentru că „nu este urgență”, se teme că nu își poate face o operație pentru că „nu este urgență”. Nu, nu de COVID se teme, ci de cauzele pandemiei care, din cauza antivacciniștilor, nu va putea fi stopată.

Am observat comentariile antivacciniștilor la articolele pro vaccinare, am observat modul lor de exprimare, agresivitatea (de parcă i-a luat cineva de mână și i-a înțepat cu forța), jignirile (nu numai la adresa mea ci și a tuturor celor care susțin vaccinarea), lipsa argumentelor solide, și mi-am dat seama că nu vor avea niciodată nicio șansă să fie convinși. Sper din suflet că nu sunt majoritari…

- Publicitate -

Știți când va fi scuturat borcanul cu furnici într-adevăr? Probabil atunci când cadrelor medicale din linia întâi, primele vaccinate, le va expira vaccinul, vor începe să se îmbolnăvească pe capete, vor dezvolta forme grave ale bolii pentru că, între timp, virusul va suferi mutații, sau chiar vor muri. Și nu va fi vina lor, pentru că ei s-au vaccinat la vremea când trebuia să se vaccineze. Va fi vina celor care au împiedicat imunitatea de masă. Și atunci, abia atunci, borcanul va fi scuturat cu adevărat. Chiar trebuie să ajungem acolo??

sursa foto: Colegiul Medicilor din Philadelphia via History of Vaccines

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

15 COMENTARII

  1. Mare dreptate aveti .
    apropo de sondajul din josul pagini nu sunt de acord ca Minstrul sănătății sa își dea demisia sau să fie demis (am atins din greșeală si au înregistrat imediat eu nu sunt de acord) , trebuie lăsat să facă curat in acest sistem bolnav.

  2. Puneți in cârca celor care nu vor sa se vaccineze lucruri care nu au legătura cu ei. Cine spune ca un vaccinat se teme de un nevaccinat? De ce nu ar fi invers? De ce nu s-ar teme un nevaccinat de un vaccinat? Fiecare are dreptul sa aleagă ce va face.

  3. Cei care spun asta au un interes și vor neapărat sa ne vaccinam, ce prostii indrugati cum ca un vaccinat s-ar teme de un nevaccinat, voi va auziți ce spuneți, ce vaccin e asta care te imunizeaza 3-6 luni? Sa va fie rușine!!!

  4. Tu cel care ai scris articolul esti perfect manipulat de tv.Un posibil presedinte al Romaniei exact ce doreste Bruxelul .Informeazate si din alte surse nu doar cele oficiale.Mergi si creeaza un reportaj din teren( real) de la rudele victimelor Covid La momentul actual guvernul nu vrea binele populatiei.

  5. Cred ca este un adevărat exemplu de incultura emoțională, din punctul meu de vedere nu ați prezentat argumente, doar ati ieșit la atac fără nicio baza reala. Nu aveți ce cauta în acest domeniu, dati-va demisia, este în primul rand moral, nu mai sunteți formator de opinie, deoarece acest articol este manipulator. Nu este vina unui nevaccinat pentru ca spitalele sunt pline, din informațiile mele, avem destui pacienți vaccinați internați de covid. În al doilea rand, vaccinul protejează persoana respectiva în lupta cu boala, însă acea persoana este în continuare un transmițător al bolii, deci dvs reprezentați un pericol pentru societate, pentru ca umblați fără restricții. În alta ordine de idei, citiți o carte, nu va musca, faceți un bine pentru societate și apucati-va de grădinărit!

  6. Ce vina are unul nevaccinat ca unii iau decizia ca nu mai exista alta boala in afara de covid? De ce nu opereaza de sold? Acum au schimbat destinatia unui spital, dar e primul si e cu scandal. Doctorul ortoped nu face nimic deoarece e covid, sa isi asume el nu eu ca nu m-am vaccinat la sute de km distanta de el, care nu isi respecta meseria si juramantul. Manipulare! Spuneti ca nu e obligatoriu, dar sa nu ne plangem ca ne sunt incalcate drepturile! Cum vine asta? Atunci nici voi vaccinatii, daca faceti cancer sa nu vreti la spital. Ca nu e vina noastra ca ati facut cancer sau altceva de la un vaccin experimental, si la administrarea caruia ati semnat pe propria raspundere ca va asumati ce va urma.

  7. Nu este nici o legatura intre a face cancer si faptul ca esti vaccinat (omenirea se vaccineazade zeci de ani) , in schimb este o legatura directa intre faptul ca esti bolnav de covid pentru ca nu esti vaccinat

  8. O prostie de articol…vorbeste ca sa nu taca. Mai lasati prostiile cu manipularea oamenilor ca nu e buna deloc…in special cu bagatu’ fricii in oameni. Mai potoliti.va!

  9. Eu tot nu pot sa inteleg ce atata polemica pentru un lucru clar…
    Am avut nefericita „ocazie” sa ajung la UPU Ploiesti dupa un puseu de tensiune…in fine..
    Atunci am ajuns dus de salvare, in locul unde nu vrei sa ajungi.Mi s-a pus o perfuzie, si mi-au facut testul Covid, o procedura acum standard. Eram singurul fara aport de oxigen si am asteptat rezultatul(dureaza cam 2 ore). Asa ca mine asteptau si ceilalti cu aport de oxigen. Dupa perfuzie m-am simtit bine si am cerut sa plec, dar am trebuit sa astept rezultatul testului. Am recunoscut o cunostinta ce avea oxigenul pornit si acesta m-a chemat sa-i dau drumul la butelia de oxigen, ca au uitat sa-i dea drumul la robinet. Nu numai ca era deschis ci vajaia cu putere…Mai departe nu stiu pentru ca am primit rezultatul testului-Negativ si am plecat. Ceilalti au ramas… Mentionez ca sunt vaccinat, dar daca nu eram? Vedeti cam asa se vor petrece lucrurile in viitor…

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...

Noua lege a pensiilor. Cum poți ieși la pensie anticipată

Noua lege a pensiilor ar urma să intre în...

Poziția oficială a IPJ Prahova în cazul polițistului ploieștean acuzat de viol

La data de 8 aprilie, la sediul Secției nr.4...

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...

Noua lege a pensiilor. Cum poți ieși la pensie anticipată

Noua lege a pensiilor ar urma să intre în...

Poziția oficială a IPJ Prahova în cazul polițistului ploieștean acuzat de viol

La data de 8 aprilie, la sediul Secției nr.4...

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -