Speranța… ”chestia aia” care s-a dus de suflet. Câți ar mai merge la vot, dintre cei care au votat, dacă mâine ar fi alegeri?

Nu întreb degeaba, iar întrebarea este adresată în zona treimii care s-a deranjat să mai voteze la rundele de la finele lui 2020. La fel de bine pot răspunde și cei care nu au votat atunci, poate aceste luni le-au influențat cumva deciziile.

Lucrez în domeniul știrilor, al informațiilor care ne indică ce se va întâmpla cu viețile noastre de azi și de mâine. Inevitabil, deși nici pentru noi nu este o plăcere, o bună parte din volumul de informații se referă la criza sanitară. Credem sau nu în ea, în virus, în vaccin, această criză există. Și chiar dacă unii sunt ”supărați pe presă”, avem în față o realitate care nu poate fi ignorată. Dacă nu publicăm informațiile oficiale despre statistici, credeți că puteți circula fără mască? Sau credeți că puteți să ieșiți pe stradă, fără motiv, după ora 23? Sau puteți să călătoriți în alte state fără teste PCR? Sau puteți să reveniți în țară din zonele galbene și roșii, fără a mai sta obligatoriu în izolare?

Să nu o mai lungim, cu sau fără aceste informații, problema există. Ceea ce ar trebui să ne intereseze este încotro ne îndreptăm, dacă mai avem așteptări, dacă mai avem speranțe.

Ard oameni prin spitale, se infectează cu nosocomiale, sunt falimentați de bănci, își pierd locurile de muncă, firmele lor au fost lichidate tot așteptând facilități care nu mai vin sau au fost acordate arbitrar. Ok… am înțeles că e criză, că a fost greu pentru ”aproape toată lumea”, că va mai fi criză. Dar…

Dar ne uităm către clasa politică, nu de alta, nu cu plăcere, dar de acolo vin deciziile. Și ce vedem? Vedem un bâlci în Parlament, vedem un altul în Guvern, o șoșocăială demnă de Circul de Stat, nu de o țară care se vrea normală.

S-a votat și s-a produs o schimbare, chiar dacă votul nu a fost concludent, mai degrabă fiind un vot de sancționare a întregii clase politice. Sperați că au învățat ceva din acest vot? Absenteismul de două treimi nu înseamnă ”pipi pe el de vot”, ci o palmă dată acestei clase. Prezența la vot a fost o altă palmă, doar fanii înrăiți/sinecuriștii unor formațiuni politice și naivii având ”motive” să voteze.

Se vorbește despre sume, depre bani care vin de la UE, despre planul de redresare și reziliență, despre… reforme. Asta cu reformele e chiar ”mișto”. Toți care vin la putere o bagă la înaintare pe asta cu reformele. ”Trebuie să schimbăm din temelii”, ”trebuie să aducem un suflu nou”, ”trebuie să facem și să dregem”. Și ani trec…

Vă place ce se întâmplă în SĂNĂTATE? Ministrul Voiculescu se plânge că nu are buget. Premierul Cîțu îi spune că are chiar unul mai mare decât anul trecut, dar că nu știe să îl citească. De câteva zile asistați la această circotecă a schimbului de replici. Și zile trec, trec săptămânile, trec lunile, anii, mandatele… Toate trec. Au trecut 31 de ani tot așa, tot dintr-o reformă în alta.

Desigur, fanii unor politicieni vor spune că abia au trecut câteva luni, că nu poți schimba ceva ce nu s-a schimbat sau s-a deteriorat grav în peste 30 de ani. Așa este, dar în aceste luni așteptam măcar o schimbare de atitudine. PSDul s-a dus de suflet, purtând o mare parte din vina mizeriilor acelor ani. Gata! Să tot trombonești că ăia sunt de vină, deși în mare măsură așa e, nu te ajută cu nimic în ceea ce ai de făcut de acum încolo. Și tu, actuală și minunată alianță guvernamentală, ce faci? Bâlci faci?

Să înlocuiești oamenii lor cu ai tăi? Păi înlocuiește-i pe vechii sinecuriști neperformanți, absolut corect!!!, dar cu oameni pregătiți, care să performeze. Cazurile de la Apele Române sunt doar niste palide exemple despre ceea ce se întâmplă în toate entitățile publice din România.

Ce așteptau oamenii? Un SEMN! Un semn de normalitate, de abordare diferită, un semn care nu mai vine. De aceea vă întrebam în titlu… ”dacă mâine s-ar vota, ați mai merge la vot? Ce sperați?”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

2 COMENTARII

  1. Ajungem la vorba domnului Caragiale: Eu cu cine votez? pentru ca cei care au fost in PSD s-au mutat in PNL si asa mai departe.. daca maine sunt alegeri cu oricine ai vota tot pe ei ii votezi, tot clica actuala de politicieni va fi la putere. Vedeti bine ca s-a inceput politizarea locurilor din stat care inca mai erau libere.. gen scoli, ape etc. Sansa noastra este o dictatura militara in care clica actuala sa nu mai poata face nimic. Nu sunt bani pentru scoli, spitate da sunt pentru baietii destepti, partide si rudele lor.

  2. Sanse nu avem, totul se naruie, invatamant, sanatate, agricultura, infrastructura, constructii…. De ce credeti ca niciun politician nu calca prin spitalele din Romania, toti se trateaza in straintate, beizadelele lor, la fel, studii doar in strainatate… concedii doar in strainatate. Ei stiu foarte bine ca s-a ales praful de tara asta!
    Nu inteleg cum inca mai exista persoane care inca mai spera…
    Legile sunt acum de partea lor (a guvernantilor) de aceea spun ca nu mai avem sanse. Credeti ca e pedeapsa in adevaratul sens la cuvantului ce a primit Dragnea, 1 an si jumatate in conditii mai bune decat casele multora. Si dupa ce iese ramane cu toti banii pe care i-a furat si cu tot raul pe care l-a facut.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău