Iar, mă, iar? Citez din clasici: ”A trebuit să moară oameni ca să…” Ca să ce? Ca să mai moară și alții, apoi alții și tot așa. Incendiul de la Matei Balș este încă o consecință a ultimilor 31 de ani.
Deși bănuiesc că deja știți toți despre ce este vorba, pentru conformitate câteva detalii ale tragediei de azi dimineață, de la Institutul/spitalul Matei Balș din Capitală – click AICI
Au mai murit 4 oameni, 3 au ars de vii, un al patrulea stingându-se în timpul manevrelor de resuscitare. Plus vreo 15 de la Piatra Neamț, plus niște zeci (64) de la Colectiv, în acest ultim caz cei mai mulți fiind uciși de infecțiile intraspitalicești, nu de foc.
S-au făcut anchete, au picat guverne, s-a făcut campanie electorală pe seama tragediilor unor oameni, s-a promis, s-a… Marș, nemernicilor! S-au schimbat unii cu alții, asta e tot ce s-a schimbat.
Să vă spun despre Matei Balș. Era un reper în materie de tratare a cazurilor de Covid. Ca să ajungi internat acolo aveai nevoie de pile puternice, căci nu era un loc pentru populime. Asta se întâmpla în perioada de vârf a pandemiei, pentru că acum adresabilitatea a mai scăzut, fiind și locuri disponibile pentru talpa României.
Să ajungi acolo, ca să ce? Nu știu, dar parcă e mai puțin dureros să mori sufocat, pentru că ți-a luat covidul posibilitatea de a respira, decât să arzi de viu. Tragedia din această dimineață s-a produs în 4 saloane ale secției în care erau tratate formele medii de infectare cu Coronavirus, adică erau oameni conștienți, care aveau nevoie de oxigen, nu de intubare. Refuz să mă gândesc în ce chinuri groaznice s-au stins acei omuleți.
Avem un nou ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, un gurist de la PLUS. De ce gurist? Pentru că era cel mai vocal, criticând tot ce mișca în Sănătatea românească, în guvernările anterioare. De aia a și ajuns ministru, pentru că era gurist. Nu zic că nu avea dreptate, pentru că e evident că avea, reiterând tot ce arăta presa de 31 de ani, dar nu de agenți constatatori avem nevoie. Și nici vina lui nu e pentru ceea ce s-a întâmplat azi, deși și el a mai fost minsitru.
Cu totul alta e problema cu el, azi. Au trecut aproape 5 ore de la declanșarea incendiului și vreo 4 ore de când s-a aflat cu certitudine că sunt 4 victime. Omul ăsta nu a ieșit public, să spună o vorbă, nu despre cauze și anchetă, pentru că nu e de competența lui. Așteptam să iasă la o declarație, să trimită un mail către presă, în care să prezinte condoleanțe. Îi place sau nu, chiar dacă nu e vinovat, reprezintă acest minister și… Și ce? Toți sunt la fel, guriști doar când stau pe margine, apoi preocupați să schimbe scârbele guvernărilor anterioare cu propriile scârbe. Scârbelor! (A scris mai multe colegul și prietenul Marius Nica AICI).
Mai e ceva de zis? Zisesem, după celelalte tragedii, că situația se va repeta și… s-a repetat. Nu e evident că se va mai repeta?
Cum să facem? Scuzați cinismul, dar să știți că nu sunt ironic, ci realist, date fiind evidențele, așa că îmi permit să fac câteva propuneri guvernului actual:
- Înlocuți campania ”Fii responsabil! Poartă mască!”, cu ”Fii realist! Poartă costum ignifug!” Dacă nu doriți să o înlocuiți, măcar duceți-le în paralel. (vă dăm spoturile moca)
- Dați o OUG, prin care să obligați fiecare infectat cu coronavirus, la internarea în spital, să aducă de acasă un extinctor.
- Lansați o licitație publică pentru ca măsurile luate de Arafat să fie puse rapid în aplicare. Măsurile sunt: 2 m lungime, 50 cm lățime, de fag sau stejar, cu pernuță și mânere. Luați 4 rapid pentru azi, prin achiziție directă, apoi restul prin licitație.
- Declararea stării de urgență și sistarea internărilor, presupunând interdicția oamenilor de a ieși din case, până când o companie pharma mai vioaie va inventa vaccinul antiincendiu. Că doar bani sunt, atât timp cât medicii sunt sponsorizați la greu de către companiile în cauză, ca să ne spună ce produse minunate și revoluționare au (citiți AICI).
Acestea fiind spuse, le reamintesc apropiaților mei că las cu limbă de moarte, (am mai zis AICI), în cazul în care mă îmbolnăvesc grav, să nu mă ducă la spital public. Nu țin neapărat să dau colțul, dar dacă e să aleg, prefer să mă sufoc pe perna mea, decât să mă ucidă vreun virus intraspitalicesc (e cumplit, credeți-mă!) sau să ard de viu, luat în prealabil la mișto de vreunul din linia I, de la UPU Ploiești, spre exemplu.
PS: Nu vă mai plângeți că nu s-au construit spitale regionale, pentru că e plin pe la Cornu, Păulești, Cocoșești, ca să mă refer doar la Prahova. E drept că nu pot să găzduiască decât câte o familie/unitate, dar sunt multe și s-au investit miliarde.

Bravoooooo!
N au facut absolut nimic!
D l ministru da amenzi pentru programările vaccinarilor care nu se respecta!
Da…..este horror!!
Si corect…….nu mai purtați masca…muriti asfixiati!