Jandarmii s-au dat la o parte din calea credincioșilor. Abia de acum îmi este teamă de ceea ce va urma

Teama din titlu s-ar traduce mai degrabă prin îngrijorare. Am să vă spun cât se poate de sincer ceea ce simt, sperând să avem o discuție sinceră în secțiunea de comentarii.

Este important să vorbim, într-un moment în care comunicarea în societate este singura care ne mai poate salva de pe panta pe care alunecăm din ce în ce mai rapid. Este acea pantă care, la finalul parcurgerii ei, ne va face să ne scoatem ochii, să riscăm să ne luăm gâtul pe stradă, nu doar în online.

Să pornim din punctul în care nici măcar nu contează dacă mai credem sau nu neapărat în existența Covid 19, cât în consecințele reale pe care le are infectarea. Și asta pentru că,  indiferent dacă mai credem sau nu, realitatea din societate tot aia e, ceea ce se întâmplă concret este la fel pentru toți. Să privim problema prin prisma consecințelor sociale.

Tuturor ne este greu, cu excepția unor băieți deștepți, versatili și conectați la conductele/oportunitățile specifice oricărei crize. Pentru ceilalți problemele sunt cam așa: nesiguranța zilei de mâine, afaceri în faliment sau la un pas de prăbușire, rate de achitat, fie că temporar sunt suspendate, viitorul copiilor într-un sistem educațional aflat în degringoladă, teama de a nu ajunge executați silit și ulterior pe străzi, lipsa unor măsuri economice reale, care să producă efecte ACUM, nu de alta dar dările și chiriile se acumulează de la o lună la alta. Și mai sunt, dar în esență pe aici ne aflăm. Chiar și cei stabili financiar au motive să se teamă de ceea ce va urma, de o societate ca o tornadă.

Antreprenori sau angajați, mai toți avem aceste probleme, aceste temeri, cu diferențele specifice fiecărei preocupări. Toate aceste probleme generează un climat social tensionat. Ne-am confruntat cu el în primăvară, la instituirea stării de urgență. S-a mai detensionat când oamenii au început să iasă din case, când au putut să plece în concedii, chiar dacă nu ca în alți ani. Știți că răul se uită destul de repede, dacă este urmat de un bine, fie el și aparent, unul iluzoriu care spulberă rapid frustrările. Este divin să ierți, dar nu și să uiți.

A venit toamna, cu previzibila evoluție a crizei sanitare. Din nou, deși nimic nu s-a schimbat în sistemul incapabil să gestioneze criza, dar cu inutila consolare că și celelalte țări trec prin asta, ne confruntăm cu noi măsuri restrictive. Toată lumea se întreabă dacă ne paște un nou lockdown, nimicitor economic și implicit social? Este greu de spus, dată fiind apropierea alegerilor generale, în care o astfel de măsură ar fi sinucidere politică. Este singurul motiv pentru care am convingerea că nu suntem încă închiși în case.

Asta nu înseamnă că nu suntem deja la un pas de explozie socială. Să ne raportăm la cazul pelerinajului de la Iași. Fondul problemei este similar cu cel al interdicției de a merge la slujbele de Paști. ”Străinii/păgânii vor să ne îndepărteze de Dumnezeu” versus ”Credința nu stă în mersul la biserică, iar un bun creștin nu poate fi ținut la distanță de Dumnezeu, pentru că tot ceea ce contează este ceea ce are în suflet”.

”Taberele” au început să se certe și să se acuze reciproc. Unii sunt acuzați de iresponsabilitate în numele unei false credințe, ceilalți sunt acuzați de slugărnicie în fața dușmanului păgân. Nuanțele sunt deja mai puțin importante, pentru că fiecare acuzație are aceeași rădăcină. Să ignori această evoluție a tensiunii este o greșeală pe care o vom plăti scump. Cumva, nu peste mult timp, acest popor aparent inert va exloda.

”Jandarmii s-au dat din calea credincioșilor de la Iași.” Probabil ați văzut deja imaginile. Disoluția autorității sau un moment rațional, care a dus la evitarea violențelor? Ce ar fi trebuit să facă? Dacă interveneau ”energic”, aveam o formă a reeditării momentului 10 august, în condițiile în care jandarmii au și așa o imagine serios șifonată. E drept că fix despre imaginea lor nu ne facem acum probleme, ci despre rolul Jandarmeriei ca instituție.

Dacă nu au intervenit, pentru că nu au făcut-o, și-au pus în cap cealaltă tabără. Din acest moment vă aștept să avem o discuție sinceră, fără patimă, argumentată.

Tensiunea socială crește, cifrele sunt cum sunt, sărbătorile se apropie, iar sensibilitatea își va pune amprenta asupra a ceea ce va urma. Și toate astea se întâmplă din cauza tembelismului politic. Atenție, nu este vorba doar despre cei de la putere, care sunt inconsecvenți, incoerenți și evident lipsiți de soluții, ci și despre opoziție, care are un comportament tembel, băgând permanent bățul prin gardul social. Dacă explodează mămăliga, aceasta îi va opări pe toți. Și cel mai grav este că ne va arde și pe noi, cei care avem de pierdut, indiferent de situație.

Poate singura întrebare cu sens din acest context este ”ce avem de făcut?” Pentru a nu ajunge să ne păruim pe străzi, deși nu puțini sunt cei care cred că doar sângele mai poate spăla o clasă politică ineptă și compromisă în proporție de 99%, să știți că tot despre sângele nostru va fi vorba. După o posibilă ”vânzoleală revoluționară” tot dintre ei se vor ridica viitorii vătafi, așa că nu vă faceți iluzii ca în 89. Tot ceea ce se poate face acum este un apel la calm, un apel pentru a învăța să ne ascultăm unii pe ceilalți, fără să plecăm de la premisa că noi suntem ăia ”dăștepți”, iar ceilalți sunt ”proști de bubuie”.

Poate că am bătut câmpii cu grație, poate că pe cei care ne conduc îi doare-n fund de noi, că interesele și banii depășesc orice apel la rațiune, dar nu uitați că, în ultimă instanță, tot sângele omului nevinovat va curge. Facem pariu că Dumnezeu nu se va băga? În fond, ne-a învățat cum să fim, iar acum suntem la mâna liberului arbitru, denumit responsabilitate, măcar în această etapă.

Teama de a nu ne pierde libertatea ne face să reacționăm haotic, uneori impulsiv. Rămâne doar să realizăm dacă nu cumva ne-am pierdut-o deja, iar acum ne temem de fapt de o posibilă pierdere a confortului personal, care nu are nicio legătură cu ceea ce înseamnă adevărata libertate. Mentalitățile nu se schimbă peste noapte, pentru că educația nu se face așa, însă în niciun caz reeducarea nu trebuie să înceapă cu o lecție violentă.

foto Doxologia

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596