Repetenți în prima zi de școală: programă încărcată, fără manuale și cursuri online pe ”hârtie”

1

În ciuda promisiunilor actualilor guvernanți, noul an școlar începe în plină epidemie de covid și cu lipsuri majore, mai ales pentru școala online/hibrid.

Cele mai multe școli din Prahova vor face cursuri în sistem hibrid, numeroase localități, inclusiv Ploieștiul, figurând pe lista celor unde se aplică ”scenariul galben” din cauza incidenței covid cuprinse între 1 și 3 cazuri la mia de locuitori.

În lipsa infrastructurii (camere video și internet puternic), cursurile online, la care vor asista, chiar și prin rotație, toți elevii, nu se vor putea desfășura corespunzător.

Mii de elevi din Prahova nu au posibilitatea de a face școala online, șansa acestora la educație și șanse egale la examene fiind anulată de incompetența autorităților locale, județene și naționale.

Elevii de clasa a opta încep fără manuale de limba română, deși aceasta este o disciplină de examen la Evaluarea Națională.

Școlile, mai ales din mediul rural, nu au suficiente materiale sanitare care să asigure un nivel ridicat de igienă și dezinfecție astfel încât să împiedice apariția unor focare covid.

Programa a rămas la fel de încărcată, astfel încât elevii vor fi nevoiți să stea la școală sau să asiste online la cursuri chiar și 7-8 ore pe zi.

Din păcate, lista carențelor din sistemul de învățământ este mult mai lungă, dar poate fi rezumată simplu: incompetență!

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua, Copilul meu care are 12.5 ani este nevoit să stea la scoala șapte ore/zi, respectiv sa termine cursurile la ora 20.00 .Oare isi pune cineva întrebarea cand se va putea pregăti un copil pentru șapte ore, cum va rezista acesta șapte ore cu masca la gura?Copii nostri sunt cobaii unui sistem absolut incompetent.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău