Ploiești, orașul unde nu ai nici măcar unde să te pi….

4

Într-un oraș civilizat toaletele publice ar trebui să fie amenajate în locurile publice aglomerate, inclusiv parcuri, acolo unde lumea are treabă, chiar și d-aia ”mică”.

În Ploiești, acest subiect este unul tabu pentru autorități, cărora puțin le pasă că oamenii nu au la dispoziție niște grupuri sanitare decente.

Cele câteva așa zise WC-uri ecologice răspândite prin oraș sunt imposibil de folosit din cauza mizeriei și mirosului emanat pe o rază de câțiva metri buni în jur.

Așa cum ne-au obișnuit ”mai micii” orașului, că de mari nu poate fi vorba, toaletele publice construite încă de acum trei ani, în baza unui contract încheiat în 2013 (detalii AICI) nu sunt nici acum funcționale.

Chiar și cel mai cunoscut WC public din Ploiești, cel din zona centrală – ”parcul foamei” este închis încă din 2017.

Asta deoarece în studiul de fezabilitate, nu râdeți, investiția a fost estimată la 100.000 de euro, cam cât vreo 3 garsoniere decente din Ploiești.

Așa că proiectul a fost abandonat de autorități, care au rezolvat problema prin astuparea căilor de acces cu o tablă (detalii și imagini AICI).

Alte orașe au rezolvat această problemă concesionând toaletele publice. S-a întâmplat la Brașov, unde anul trecut am nimerit la un WC public curat și modern ca o baie de hotel de lux. Dacă nu mă credeți băgați o privire AICI:

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

4 COMENTARII

  1. Nu e nici o noutate! De foarte mulți ani cel mai împuțit oraș din România este Ploiești. Din păcate n-am avut niciodata norocul să avem primar un ILIE BOLOJAN.

  2. Prin 2008, aparea un articol care spunea: „Cu 5.174 de toalete publice, Beijingul devine orasul cu cele mai multe astfel de facilitati.” Ce manipulare!

  3. Exact ca in imaginea de mai sus arata toaleta publica din centrul Clujului, taxa intrare 50 de bani (!) – acum ceva ani, ce-i drept, dar tot atunci pe aici era minim un leu la Hale – si pe langa curatenie, mai mirosea si a parfum.

  4. Beijing are 22 milioane de locuitori asa ca nu e nici manipulare.
    Daca lasam la o parte ce fel de regim e acolo si nu mai ascultam toti atotstiutorii care arunca cu materie maronie in chinezii si clisee de genul „chinezarii”, se va vedea cam ce e pe acolo. Ca e diferenta mare intre bogati si saraci e adevarat, dar acolo nu vine nimeni sa factureze 1 milion pe o lucrare de 100000 ca il salta. Minunatii orasului sa explice cat a costat acea „gresie” din pasajul din centru, care s-a crapat spart acum cativa ani si asa a ramas.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău