Majoritar melteni suntem, majoritar melteni alegem…

0

Se spune că fiecare națiune are conducătorii pe care și-i merită.

Desigur, nu toată națiunea este așa, dar dacă majoritatea decide, iar rezultatul este cel pe care îl cunoșteți, atunci înseamnă că atât putem.

După episodul din biroul premierului Orban, unde se bea, se fuma, nu se purta mască și nu se respecta distanțarea socială, alți doi parlamentari, de data aceasta de la PSD, și-au dat măsura neghiobiei și a disprețului față de o lume căreia i se cere să facă sacrificii.

Erau într-un fast food din Capitală, în Centrul Vechi. Angajații le-au cerut să respecte regulile, iar ei au reacționat violent verbal.

Comunicatul Poliției Capitalei:

„În această dimineaţă, o patrulă a Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost solicitată de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, să intervină întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecţie, având un comportament recalcitrant.

În urma discuţiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora.

Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul său, a manifestat un comportament similar. 

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice şi pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public”.

Cei doi bărbați sancționați sunt deputații PSD de Vaslui, Adrian Solomon şi Irinel Stativă.

Cei doi au fost amendați cu 1600, respectiv 1000 de lei.”

Spuneți sincer, deși nu e bine să judeci după aparențe, printre care se numără și aspectul, în general nu e bine să judeci, dar nu vă inspiră un aer de intelectualitate, de tipi rasați, îmbibați de cultură? Sunt ”elitele” națiunii, tot ceea ce a putut da mai bun o țară, oameni care să decidă viitorul unei națiuni, spumă, ce să mai…

”Mare lucru”, veți spune. Pistol cu apă aceste amenzi pentru ei. Din păcate, partea cu adevărat gravă este că fac parte din galeria meltenilor, emanația celor care aruncă gunoaie pe stradă, care fac covoare de coji de semințe și peturi în jurul băncilor din parcuri, care stau în cârca ta la casele din supermarketuri, nepurtând mască, care te claxonează la semafor, care depășesc peste linia continuă, care apasă o pedală de accelerație cât îi ține cazanul, care parchează pe locurile pentru persoane cu dizabilități, care pun cortul pe stradă și încing grătarul pe ritmuri orientale, la maxim.

Sunt majoritari. Asta le ”dă dreptul” să facă ce vor, cum vor, când vor. Devin recalcitranți atunci când sunt apostrofați, argumentul suprem al idiotului fiind violența, de orice natură. Nu se pot impune altfel. Atât pot, atât fac. Știu că amenzile sunt blânde, iar prostimea îi va vota în continuare, pentru că îi reprezintă întocmai.

Băsescu a dansat pe mese, făcând pe plac unor fete vesele, cu fuste înflorate. Nu la mult timp după a fost înregistrat spunând ”țigancă împuțită”. Înțelegeți? Ei nu vă iubesc, ba chiar vă disprețuiesc, dar nu ezită să se manifeste, făcându-vă pe plac, doar pentru ca voi să credeți că și ei sunt la fel. ”E de-al nostru, băiat bun, de gașcă!”

Nu, nu sunt la fel! Sunt diferiți. Doar ghiolbănia este o trăsătură comună. Sunt diferiți pentru că au toate avantajele pe care electoratul lor nu le are. Sunt diferiți pentru că voi îi țineți în cârcă, iar veniturile oficiale nu le sunt niciodată de ajuns. Sunt diferiți pentru că ei se pot apăra în fața unor legi, iar voi nu. În ultimă instanță, dacă nu pot intimida un polițist, atunci plătesc o amendă simbolică. Și.. gata!

Trăiesc într-o lume care li se cuvine, nu pentru că au fost trimiși acolo să muncească pentru voi. Culmea, deși electoratul lor ajunge să îi deteste în anumite momente, tot îi votează, pentru că… ”nu sunt alții mai buni, nu există alternativă.” Sub o formă sau alta, toți ne-am păcălit, toți am furat-o, crezând în unii sau alții, doar pentru că preau ok. Poate chiar erau, dar sistemul le-a contosionat bunul simț, apoi i-a înghițit. Am furat-o rău, nu o dată.

Chiar așa… nu există alternativă? Prin fiecare partid există și oameni ok. Nu știu un procent, dar e clar că sunt minoritari, copleșiți de gașcă, de interesele de grup, imposibil să se afirme și să decidă. Obediența le asigură celor mulți, din gașca dominantă, continuitatea în zona de beneficii. Ei știu că doar așa funcționează. Dacă îi întrebi, îți vor spune că ar vrea să schimbe sistemul, dar e greu, pentru că sunt minoritari.

Nu sunt noutăți toate acestea, dar vin în contextul în care lumea pare să se schimbe. La cum arată situația, se schimbă, dar nu în bine. Unii au prosperat, alții sunt din ce în ce mai săraci. Este terenul fertil pentru înghițit gogoși electorale. Este atât de ușor să profite iar de sărăcie, de disperarea oamenilor dispuși să se agațe de orice.

Vor fi două campanii guvernate de același text: ”ăia sunt niște nenorociți!” În mintea lor, asta îi face pe ei mai buni. Care ei? TOȚI! Nimic, dar absolut nimic nou. Nu mai cred că se va schimba ceva, pentru că nivelul educației continuă să scadă, pentru că vrem doar declarativ o țară ca afară, dar în propria țară ne comportăm ca niște melteni.

Majoritar melteni suntem, majoritar melteni alegem… Ceilalți, oamenii normali, spun din ce în ce mai des că nu vor vota. Și cine ar mai putea să-i certe pentru că ”s-au p…t pe el de vot”? Sper să mă înșel, dar absenteismul de acum 4 ani este pistol cu apă pe lângă absenteismul din acest an.

 

Niciodată, dar niciodată, majoritar melteni fiind, nu vom ridica un spital public în câteva zile. Nu am reușit în 30 de ani, dar ne mulțumim să credem că aia a fost o manipulare chinezească. Între timp, 5G-ul ne va contola destinele, deși mă îndoiesc că pe unii dintre noi are cum să îi facă mai rău la mansardă decât sunt.

Votați Sfinxul din Bucegi, care mai simțiți că aveți sânge de dac! Dacă obține majoritate vă va lăsa să treceți prin tunelul timpului, într-o lume mai bună, unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin, unde nicio rețea de telecomunicații nu este mai mult de 3G, deci nepericuloasă. Și vă mai dau un pont, dar să îl țineți doar pentru voi: tunelul de sub Sfinx are proprietăți dezinfectante.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău