”Dragi” aleși, vă urăsc! Ați transformat centrul Ploieștiului dintr-o librărie în aer liber într-un WC infect

7

Singura zonă centrală din Ploiești unde puteai găsi cărți sau manuale, cunoscută ”la buchiniști” s-a transformat într-o toaletă publică uriașă și, evident, ilegală. Aleșii noștri au decis ca în loc de cărți aici să se vândă alcool. Apoi și-au dat seama că nu se poate face această ”mutare” legal și fără canalizare. Iar noi suportăm mizeria și prostia lor.

De ani buni, pasajul pietonal Nichita Stănescu avea un farmec aparte într-un Ploiești gri și murdar.

În foișoarele amenajate de primărie câștigau un ban cinstit vânzătorii de cărți, manuale și alte produse de papetărie.

Aici găseai titluri de carte interesante, iar cei care le vindeau erau oameni de bun simț, care, în era internetului, nu au renunțat să-și câștige traiul din cultura tipărită.

Ei bine, odată cu expirarea contractelor de închiriere, consilierii locali au decis că e mai bine să-i mute pe buchiniști în parcul foamei de la Halele Centrale, alături de vânzătorii ”tradiționali” de șosete, chiloți și izmene.

Cum era de așteptat, odată schimbat vadul comercial, mulți buchiniști nu au mai rezistat financiar și au renunțat în scurt timp la această activitate.

Ce s-a întâmplat cu pasajul Nichita Stănescu?

Foișoarele abandonate s-au transformat în toalete publice ilegale și loc de întâlnire, ”în centru”, al bețivilor, parbrizarilor și boschetarilor, spre disperarea ploieștenilor care locuiesc în zonă, dar și a celor care tranzitează zona.

”În 20 de minute am văzut deja trei bărbați care au urinat în foișoarele abandonate. Pute de mori a dejecții, de parcă ai trece pe lângă o latrină infectă. Așa ceva este oribil și de neînțeles. Polițiștii locali se fac că nu văd, în timp ce noi trăim ca într-o mahala” a fost mesajul disperat al unui cititor observatorulph.ro, care ne-a trimis și o fotografie ilustrativă.

Vinovați pentru degradarea zonei sunt consilierii locali și conducerea primăriei.

La un an după mutarea buchiniștilor și-au dat seama că amplasarea de terase este cam ilegală având în vedere interdicția de construire în zona respectivă.

Nu intru în detalii, a scris colega mea Roxana Tănase despre prostia administrației locale aici: Primăria Ploiești vrea să transforme pietonalul Nichita Stănescu în zonă pentru cafenele și terase, dar există interdicție de amplasare pentru construcțiile provizorii

În concluzie, în loc de tarabe cu cărți și manuale, ploieștenii au în centrul orașului WC-uri publice ilegale. ”Mulțumim” primăriei și consiliului local. Ne vedem la alegeri!

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

7 COMENTARII

  1. La ce sa te astepti de la niste analfabeti infecti care poarta denumirea de politicieni? Ce credeati ca s a desteptat primarul zero al Ploiestiului cu toata gasca lui de putreziciuni care se gandesc numai la buzunarele lor? Ce realizari are primaria? Zero barat,atat au facut nemernicii pentru acest oras care arata cat de cat bine. Fiti atenti la vot si ganditi bine inainte,nu va luati dupa mincinosi si ganditi cu capul vostru.

  2. Probabil unul sau doi antreprenori locali cu influențe politice adânci și -au dorit acel spațiu și după ce au obținut eliberarea lui s -au răzgândit….sau ….

  3. Orașul Ploiești, de 4 ani e sat fără câini! Nimic nu s-a făcut în acest oraș, ce or fi făcut Primarul și consilierii au fost într-o vacanță de 4 ani pe banii noștrii

  4. In toate marile orase ale țării există zone pietonale cu terase si cafenele: Timisoara, Botosani, Oradea ș.a. Zona este potrivită, dar să se facă dotările necesare…

  5. Dobre se vaită că nu are Cosiliul Local, ferească Dumnezeu să o fi mai avut şi Cosiliul Local. Vedeţi ce face la HIPODROM, ce a făcut la Parcul de la Vest şi câte fără de legii. Manadatul încă nu s-a terminat, dar el a trminat Polieştiul. De fapt nu el conduce ploieştiul.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău