De vorbă cu cei care au afacerile închise. Dacă redeschiderea teraselor este cea mai mare problemă pe care ne-o punem, atunci merităm ceea ce ni se întâmplă

0

Dincolo de ce se discută despre criza sanitară la nivel mondial, ceea ce ar trebui să ne preocupe acum este situația efectelor generate de blocajul impus de autorități.

Fără a contesta existența problemei de natură medicală, înțelegem că întreaga planetă s-a străduit să se protejeze. Fiecare stat a adoptat măsurile pe care le-a considerat necesare. Ele au fost diferite, în funcție de cum țările au fost afectate, dar și în funcție de cum au perceput ceea ce li se întâmpla altora.

Se spune că problema medicală nu este rezolvată și nici nu va fi pentru mult timp, apreciindu-se că timp de doi ani vom avea covidul printre noi. Doar că, lumea a început să revină la viață, să relaxeze restricțiile. Se întâmplă chiar în țările cele mai afectate (Spania și Italia), mai puțin în România. Noi încă mai urmărim, mai analizăm, ne mai gândim.

Și cât timp ne gândim, impactul economic este din ce în ce mai serios cu fiecare zi scursă. Eram oricum o țară cu dificultăți economice reale, o țară bazată pe consum de produse și servicii de calitate îndoielnică, o țară îndatorată de guvernări iresponsabile. Ceea ce ni se întâmplă acum, din punct de vedere economic, este doar bomboana pusă pe coliva unei economii care a stat 30 de ani ținută în viață de aparate, numite generic… mecanisme de împrumut.

Am stat de vorbă cu câțiva antreprenori care au acum afacerile închise cu forța. Sunt trei luni de pauză, cu zero încasări, dar cu cheltuieli. Nu sunt cheltuielile la nivelul anterior perioadei de restricții, dar tot sunt. Afacerile sunt la pământ și nu au prea mari speranțe în redeschidere. Puterea de cumpărare a scăzut, clienții vor fi mai precauți în cheltuirea banilor. Limitarea accesului clienților nu le va asigura veniturile care să acopere chirii, utilități, salarii, taxe și impozite, măcar pentru supraviețuire. Nici nu se ma pune problema profitului sau a fondului necesar dezvoltării.

Poate cel mai deranjant este modul arbitrar în care autoritățile decid care tipuri de activități economice să funcționeze și care nu. Pe baza căror studii fac asta? Dacă o fac după aproximări personale, atunci să se aștepte la o serie de procese, în care vor fi acuzate de discriminare. Credeți că prejudiciile vor fi suportate de către cei care au decis? Nu… Vor fi suportate de către bugetul de stat, adică tot de noi. Astfel de procese vor dura ani și afacerile afectate vor fi demult în faliment.

Să luăm un exemplu: supermarketurile permanent protejate versus sălile de sport închise în totalitate. În primul caz vorbim despre necesitatea acoperirii unor nevoi primare. Cu toate acestea, pericolul de infectare nu este cu nimic mai prejos decât în sălile de sport, ba poate este chiar mai mare în cazul supermarketurilor. Chiar și așa, cu magazine pline timp de trei luni, România nu a avut probleme. S-a tot vorbit despre vârfuri spectaculoase ale cazurilor de îmbolnăviri, iar ele nu au apărut. Este foarte bine așa, însă ce facem mai departe???

Să mergem către restricțiile impuse sălilor de sport. Sunt peste 1 milion de abonați permanenți în România. Trendul era crescător înainte de pandemie. Credeți că este ceea ce se numește ”fiță”? Desigur, sunt și clienți care au fost interesați de acest aspect, dar cei mai mulți sunt interesați de starea lor de sănătate. La aceștia se adaugă și clienții care mergeau la sală pentru recuperare, după ce și-au rezolvat medical diverse afecțiuni.

Sunt câteva astfel de săli în Ploiești, unde sportul este privit ca principala variantă pentru menținerea stării de sănătate în condiții optime. Vorbim despre beneficiile mișcării: sistem imunitar întărit, combaterea obezității, a problemelor cardiace, circulatorii, articulare și multe altele care nu mai necesită tratament medicamentos, dacă cei afectați fac sport.

Irina și Valentin administrează Titan Academy, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate cluburi de fitness și forță din Ploiești: ”Un club de fitness și forță, așa cum am gândit și construit, nu înseamnă doar trupuri sculptate și rezistență fizică. Înseamnă o stare psihică excelentă, înseamnă un stil de viață pe care ni l-am asumat și pe care îl oferim comunității. Suntem antrenori, sportivi de performanță, kinetoterapeuți, nutriționiști, cadre medicale.

Aveam grupe de copii, aveam elevi care se pregăteau pentru admiterea la școala de poliție sau la facultăți cu profil sportiv, aveam grupe de recuperare după intervenții chirurgicale sau alte afecțiuni care necesită kinetoterapie. Interesează pe cineva ce se întâmplă cu aceștia, cu starea lor de sănătate, cu viitorul lor?

Am decis închiderea temporară a sălii, cu câteva zile înaintea decretării stării de urgență. Urmăream cu atenție ceea ce se întâmpla pe plan internațional și ne-am asumat decizia, considerând-o un gest de responsabilitate față clienții noștri. S-au scurs aproape trei luni de atunci, timp în care am învățat împreună, am analizat, am monitorizat dincolo de fake newsuri, dincolo de panică și restricții de tot felul. Nimeni nu știa cu exactitate, așa că a fost necesar ca timpul să treacă și să acumulăm informații corecte, să învățăm împreună ce avem de făcut.

Considerăm că este momentul să revenim la viață! Igiena sălii a fost o preocupare permanentă, iar respectarea normelor din această perioadă nu reprezintă nici o noutate, nici un efort pentru noi. Desigur, vom respecta și regulile de distanțare socială.
Este momentul ca astfel de activități fizice, demonstrate științific ca fiind cele prin care sistemul imunitar este întărit, să fie reluate.

Sănătate înseamnă sport, nu susținerea consumului de alimente procesate, apoi consumul de cantități industriale de medicamente.

Pe ce studii se bazează aceste decizii discriminatorii, care permit activități economice cu mult mai periculoase decât cele din mediul în care activăm? Stimate autorități, dați dovadă că vă pasă cu adevărat de sănătatea populației! Nu avem nevoie de sprijin din partea statului, știind foarte bine că suntem pe cont propriu și știind ce avem de făcut pentru a ne menține pe linia de plutire. Încercați să priviți sălile de sport ca pe un sprijin în adevărata preocupare pentru sănătatea oamenilor”, ne-au spus cei doi manageri ai Titan Academy.

Și nu sunt singurii care își argumentează astfel apelul către autorități. Sunt puncte de vedere care ar trebui luate în calcul rapid, la modul cel mai serios. Discuțiile cu acești antreprenori au cuprins și aspectele legate de locurile de muncă pe care au făcut și fac eforturi să le păstreze, dar puțini mai reușesc.

Se vorbește foarte mult despre redeschiderea teraselor. Înțelegem această nevoie, legată atât de preocupările oamenilor, de nevoia de socializare, de necesitățile din turism, dar sunt multe alte domenii neglijate, domenii care vin în sprijinul sănătății populației. În plus, din punct de vedere economic, menținerea restricțiilor fără argumente științifice, ba chiar situate la polul opus, doar pentru că politicienii se tem să nu le fie afectată imaginea, ne duc rapid spre probleme mult mai grave.

O altă poziție argumentată, care vorbește dspre măsuri arbitrare, discriminatorii, este și protestul artistului Tudor Chirilă, pe care îl puteți lectura integral în articolul publicat AICI.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău