Când statul nu te ajută, pleci la drum pe cont propriu. Exemplul sicilian

Auziți foarte des întrebarea: ”Dar statul ce face pentru noi, contribuabilii?” Rămânem în așteptare sau mergem mai departe, căutând soluții?

De aproape două luni ne uităm către statul român, așteptând nu soluții minune, pentru că nu există, ci să-și facă datoria față de contribuabilii săi. Ce este ”statul”? O adunare de cetățeni (am evitat ”adunătură”), ajunși într-o structură ireal de stufoasă și greoaie, care ne papă banii. Ar fi trebuit să spunem că se ocupă cu gestionarea taxelor și impozitelor pe care le strâng de la contribuabilii persoane fizice și juridice, dar este evident că nu asta se întâmplă.

De-a lungul anilor banii au dispărut, fiind cheltuiți pe proiecte inutile sau în interes personal, după modelul ”cine împarte… parte își face”. S-a văzut acum, când, după 30 de ani de cotizații la CAS, sistemul de sănătate s-a dovedit a fi la pământ. Cine să-l ajute? Tot contribuabilii, prin donații și sponsorizări… Ne-am ajutat pe noi, ca să nu crăpăm pe paturile spitalelor. Am folosit exemplul din sistemul sanitar pentru că era cel mai la îndemână.

Cer contribuabilii de pomană de la stat? Nu! Contribuabilii îi cer statului sprijin tot din contribuțiile lor. Este același stat care plătește pensii speciale, în mod discriminatoriu. Statul a decis să stăm pe la casele noastre, nu neapărat din grija față de sănătatea cetățenilor, ci pentru a nu se vedea cât de praf suntem ca sistem, în cazul în care ne îmbolnăveam prea mulți simultan. Ok, am stat, pe de o parte conștienți că sunt viețile noastre în joc, pe de alta pentru că și dacă voiam altceva oricum nu aveam încotro. Statul ne-a impus situația actuală. M-ai obigat, te-am ascultat și înțeles, acum vino în întâmpinarea oamenilor să compensezi. Și lasă bâlciul politic, că nu ține mai mult de o zi.

În acest caz, același minunat stat român are OBLIGAȚIA să ne sprijine, țintit pe categoriile care au probleme reale. Turism la pământ, restaurante, săli de sport, servicii, comerț non-alimentar și multe alte domenii s-au gripat. Mă rog, au fost gripate obligatoriu. Grija nu este că nu fac antreprenorii profit, ci că au dispărut locurile de muncă. După criza din sănătate urmează cea mai gravă, cea economică, cea care va avea consecințe sociale incalculabile în acest moment.

Măsura șomajului tehnic? Paliativ, valabil temporar și doar în sistemul privat. Cei aflați în acestă situație cum supraviețuiți cu cheltuielile curente? Măsura amânării plății ratelor? Glumă proastă, decizia fiind la latitudinea băncilor. Dacă banca nu vrea să îți aprobe solicitarea, cu ce plătești și ratele, pe lângă cheltuielile curente pentru alimente, utilități etc.? Programul IMMInvest? Bun până la un punct, dar tot la mâna băncilor. Te bucuri pentru că poți lua un credit a cărui dobândă este subvenționată de către stat. Ce te faci, dacă business planul tău eșuează lamentabil pe o piață impredictibilă? Și sunt toate șansele ca mulți să o pățească în acest sens. Să-i mai adaugăm și pe cei ai căror copii ar trebui să stea acasă, la școala online, în timp ce părinții vor relua lucrul. Sunteți conștienți că nu în toate cazurile se poate și că nu toți părinții au soluții… Printre ei sunt viitorii șomeri.

Argumente sunt multe, iar guvernul are toate declarațiile în sensul ”analizăm, ne gândim, căutăm soluții…” Sincer, nu am nici cea mai mică așteptare. Nu spun că-i ușor și că mâine ar trebui să revenim la normal. Ne uităm în toată lumea și vedem că aproape peste tot este greu, dar mai vedem ceva: guverne care vin cu soluții, care gândesc în perspectivă, nu în sistemul păgubos ”lasă, că îți dau acum cât să taci și mai vedem noi”. Poate că și al nostru guvern le are ”pe țeavă”, dar încă nu știm nimic concret. Ezitări, declarații contradictorii și contribuabili care nu mai au cu ce să contribuie…

Am spus în titlu despre ”exemplul sicilian”. Este unul punctual, care însă arată ce înseamnă să ai viziune, să te adaptezi, să cauți și să găsești soluții care te vor salva pe termen lung, în primă fază să supraviețuiești, apoi să te dezvolți încet, dar sigur. Insula italiană a anunțat că va acoperi jumătate din costurile de zbor și o treime din cheltuielile hoteliere pentru turiștii care doresc să o viziteze. Insula italiantp înseamnă: autorități locale, operatori din turism, administratori de muzee și locuri de recreere, patroni de restaurante. 

Din 10 martie, ziua în care s-a închis, Sicilia a pierdut până la un miliard de euro reprezentând venituri din turism. Chiar dacă schema propusă pentru a încuraja turismul ar costa administrația insulei 50 de milioane de euro, autorităţile italiene tot consideră că ar fi o investiţie bună, conform Evening Standard.

Aceste vouchere vor fi disponibile pe site-ul Visit Sicily imediat după ce țara își va redeschide granițele, însă această dată este deocamdată necunoscută.

De menționat este faptul că PIB-ul Italiei este alimentat în proporție de 13% din veniturile din turism. Ar fi o oportunitate senzațională pentru România să-și relanseze și să-și dezvolte turismul. Italienii au gândit sistemul pentru a funcționa din toamnă. Le va fi cumplit de greu până atunci, dar nu au mai așteptat nimic de la statul italian, așa că și-au dat mâna într-un domeniu și s-au apucat de treabă.

Întotdeauna, în condiții de criză, indiferent de natura acesteia, dispar multe activități economice, dar apar altele noi, în paralel cu posibilitatea ca cele vechi să se reinventeze, să își schimbe abordarea față de clienți, față de o piață al cărei comportament s-a schimbat radical.

De la statul român nu cerem nimic de pomană, ci posibilitatea de a-și proteja în mod real categoriile sociale cele mai afectate și încurajarea prin sistemul fiscal pentru cei care vor produce plus valoarea salvatoare. Un fel de a spune… ”asigurați-ne cadrul legal să ne putem salva, salvându-vă și pe voi, cei care nu ați lucrat măcat o oră în privat, care nu ați produs nimic concret, dar care ne administrați banii.” Cerem prea mult?

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596