”Isteria coronavirusului” nu a golit magazinele, dar a făcut vânzări mai mai decât cele din perioada sărbătorilor de iarnă.
Probabil că și dumnevoastră v-ați săturat atât de cei cuprinși de panică și de mesajele lor alarmiste, cât și de glumițele repetate obsesiv pe rețelele de socializare, chiar dacă unele dintre ele sunt bune.
Avem o problemă: coronavirusul. Așa l-au numit specialiștii. A pornit din China, a ajuns prin multe zone ale Pământului, printre care și în Italia, acolo unde se află o comunitate românească însemnată. Era doar o problemă de timp până să ajungă și la noi. Nu insist asupra cazurilor mai mult sau mai puțin confirmate, ci asupra efectelor pe care le-a produs și încă le produce fenomenul mediatic, oficial sau neoficial.
Organizația Mondială a Sănătății a ridicat la maxim nivelul de alertă. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim isterici, ci doar precauți, respectând normele de igienă, pe care oricum ar trebui să le respectăm permanent, cu sau fără alerte. Nimic spectaculos. Una dintre vocile autorizate în domeniu, prof. dr. Adrian Streinu Cercel a declarat că acest coronavirus este de 10 ori mai puțin periculor decât virusul gripal sezonier de la noi. Asta-i o veste bună. Tot specialiștii spun că un virus poate să sufere mutații genetice, în anumite condiții devenind periculos. Deocamdată nu-i cazul, așa că nu trebuie să ne comportăm ca în povestea drobului de sare… cade, nu cade… Simplă chestiune de educație.
Altfel, dacă la norme de minimă igienă și educație sanitară nu excelăm, la capitolul speculații și părerologie nu ne întrece nimeni. ”Lasă, că știm noi”, ”Oculta mondială ne-a făcut-o”, ”Ăștia vor să ne împuțineze”, ”Vor să facă vânzări pe seama prostiei”, ”Presa are un interes să panicheze, ca să facă audiență”, ”Retailerii vor să se îmbogățească” etc.. Categoric, retailerii se bucură, disperații din presă vor și ei puțină atenție, oculta n-o sta toată ziua doar la golf și bridge, războaiele mondiale sunt o realitate și se duc la nivel economic și informațional. Și totul se bazează pe naivitatea multora dintre noi.
Cu cât suntem mai calmi, mai educați, mai dispuși să ne informăm, să nu înghițim tot ce se livrează ca informație certă, cu atât vom fi mai puțin panicați și ne vom lua măsurile de bun simț, necesare în acestă etapă. Una dintre ele este să folosim apa și săpunul. O alta este să anunțăm autoritățile sanitare, în cazul în care starea de sănătate prezintă semne de îngrijorare, specifice gripei. Avem medic de familie, avem DSP, e simplu.
Autoritățile din România au informat populația, presa preluând comunicatele și declarațiile celor în măsură, de la ministerele de Interne și Sănătate. În rest, cei cu mai puțin discernământ, eventual cu alte interese, au găsit de cuviință să lanseze zvonuri alarmiste. Cam acesta este mecanismul prin care o parte a populației s-a panicat. Atunci când anunți că cineva este supravegheat, că a fost testat sau este în carantină, nu trebuie să creeze panică, fiind vorba în cazul nostru exclusiv de informații oficiale, asumate de autorități.
Ce s-a întâmplat prin supermarketuri? Au apărut o serie de imagini cu rafturi aproape goale, mai ales în zona produselor alimentare de bază. Au fost și ”făcături”, au fost si situații reale, în sensul în care cu adevărat a crescut volumul vânzărilor. Am fost bombardați zilnic cu astfel de imagini, chiar și cu filmări de acum doi ani, de la o promoție, în care oamenii se îmbrânceau pentru cutii cu brânză. Am încercat să explicăm de fiecare dată despre ce este vorba.
Mai mult decât atât, în desele drumuri pe care le-am făcut în această săptămână prin supermarketurile ploieștene, nu am văzut niciodată oameni isterici, îmbrâncindu-se. Erau mai mulți decât de obicei, păreau să cumpere mai multe alimente, dar nu să năvălească precum barbarii. În același timp, întrebându-i pe reprezentanții retailerilor, aceștia ne-au asigurat că cele câteva minute în care un raft rămânea gol, nu era un motiv de îngrijorare și că imediat angajații magazinelor aduceau marfă din depozite, ceea ce realitatea demonstra.
Am văzut o astfel de situație și în urmă cu o seară, în Kaufland Ploiești Sud, la rafturile unde erau făina și mălaiul. Nimic spectaculos… Parcarea era plină cu mașini, poate mai mult decât în alte seri de început de weekend, dar nu se punea problema de disperare, de năvală, de panică, de isterie. Am zâmbit, gândindu-mă că unii au deja ingredientele pentru cozonacii de Paște, așa că vor avea cheltuieli mai mici în acest an.
L-am contactat pe unul dintre reprezetanții unui mare retailer, o prezență consistentă pe piața prahoveană, cu speranța că ne poate furniza o informație reală despre volumul vânzărilor din ultima săptămână. Nu am fost deloc surprins să aud că ”vânzările din acestă perioadă le-au depășit pe cele din perioada de Crăciun a anului trecut, la produse alimentare, fâină, zahăr, ulei, paste, conserve.”
Fără a nominaliza rețeaua, am convingerea că nu este singura aflată în această situație. Fiind în general vorba despre produse greu perisabile, este de așteptat ca trecerea ”isteriei coronavirusului” să vină la pachet și cu o scădere firească a volumului de vânzări, echilibrându-se astfel balanța.
Cu riscul de a vă plictisi, repetăm: apă, săpun, medic (dacă este cazul) și atenție în asimilarea și propagarea de informații. În rest, sănătate și nu combateți coronavirusul aruncându-i cu făină în ochi!