Păi nu suntem noi niște ipocriți? Și când spun noi, mă refer la cei pe care-i votăm pentru a ne reprezenta, apoi ne mirăm de ceea ce se întâmplă, de parcă nu ar fi creația noastră.
Cazul CCR.
Anticipatele sunt tot mai departe, apropiindu-se astfel criza politică de profunzime. România este o țară fără căpătâi, în care avem o pseudoconducere cu atribuțiuni executive limitate.
Curtea Constituțională a României a decis ieri că desemnarea lui Ludovic Orban a fost făcută în mod neconstituțional, adică nelegal. Cu alte cuvinte, președintele a încălcat ”Legea Fundamentală” a statului român, Constituția. Sună rău, dar altă traducere nu există.
Ce este CCR? O adunare, deși unii îi spun adunătură, de judecători, desemnați politic pentru a veghea la respectarea Constituției. În fapt, CCR este o instanță judecătorească, iar verdictele sale sunt definive și irevocabile, aplicabile deîndată. Na, belea! Când unor politicieni le convine, atunci CCR este Dumnezeu. Când nu le convine, CCR devine o adunătură de luat la mișto, de către domnii politicieni. Componența CCR: Valer DORNEANU – Președinte, Cristian DELIORGA, Marian ENACHE, Daniel-Marius MORAR, Mona-Maria PIVNICERU, Gheorghe STAN, Livia Doina STANCIU, Elena-Simina TĂNĂSESCU, VARGA Attila. Care mai de care mai apolitic și mai independent, dar introdus acolo de clasa politică. Comentați? Nu e cazul.
Totuși, Ludovic Orban a comentat, după decizia de ieri a CCR: ”Îmi pare rău, CCR nu judecă pe baza unor declaraţii politice sau, acum ce-o să facă, o să-i pună la detectorul de minciuni pe toţi candidaţii de premier care sunt desemnaţi de preşedinţii României să vadă dacă vor sau nu vor să constituie majoritatea parlamentară?”
Nu poți să nu suspectezi CCR de partizanat politic. Nu ai cum, nici dacă ești din categoria ”Vulpița și Viorel”. Dar, dincolo de toate, CCR este o instanță și te supui deciziilor ei. Nu comentezi! De ce? Pentru că tot domnii politicieni ne-au educat să respectăm statul de drept. Și dacă ”statul de drept” e strâmb? Păi, în felul acesta, fiecare român care a fost și va fi justițiabil, în civil sau penal, poate de acum să zică ce vrea, să conteste public orice decizie și să spună că și politicienii contestă ce nu le e pe plac.
Ați observat ce se întâmplă în spațiul public, atunci când se pronunță o sentință? ”Bravo! S-a făcut dreptate! Deciziile instanțelor nu se comentează!”, asta în cazul în care un personaj care nu ne e pe plac a pierdut. Dacă însă a fost achitat, invariabil apar comentariile de genul: ”Păi…da… Justiția sufletului… Să faci ceva pe ea de țară în care și judecătorii sunt la fel… etc” La fel și în cazul CCR. Să nu uităm că CCR (o instanță) se pronunță pe cazul pensiilor speciale și de serviciu, adică și pe cazul propriilor pensii. Să nu iubești acest sistem?
În realitate suntem niște ipocriți. Am permis politicienilor să creeze mecanisme, care uneori nu le sunt nici lor pe plac, din simplul motiv că nu reușeșc mereu să obțină o majoritate cu caracter dictatorial. În acest caz nimeni nu ar mai avea cum să mârâie.
Ce e de făcut? Se poate face ceva? Desigur, dar tot politicienilor nu le-ar fi pe plac… Soluția ar fi ca judecătorii să nu fie desemnați de partidele politice și în acest fel dispare suspiciunea de partizanat. Să nu spuneți că toți judecătorii sunt la fel, pentru că în acest caz chiar nu mai e nimic de făcut. Stingem lumina și ne vedem de treburile noastre, fiecare făcând ce vrea, adică trăind în haos, nu într-o comunitate cu reguli clare, inatacabile, pe care le numim legi. Momentan tot în haos suntem, dar avem ocazia să facem și puțin bâlci. Sistemul este perfectibil, însă nu se dorește. Niște ipocriți…
