revolutie.awqhf6ueb3-1000x600_d6e80.jpg

Mă gândeam să scriu aceste rânduri peste o lună, atunci când se împlinesc 30 de ani de la revoluția din 89. Le scriu astăzi, când a început procesul în care Ion Iliescu este judecat pentru crime împotriva umanității, nefiind oricum vreo diferență dacă scriu acum aceste gânduri sau peste o lună, interval în care oricum nu se va schimba nimic.

Sunt gânduri adunate în cei 30 de ani de democrație originală sau, dacă vreți, fake. Avem 16 ani în în 89, așa că îmi amintesc perfect acei ani. Era frig, un frig gri, unul care avea la origini foamea, frica, neputința. Nu există frig mai ”urât”, mai descumpănitor decât acesta. Aproape că nimeni nu mai spera și doar veștile ascultate pe furiș, la Radio Europa Liberă, mai puteau să genereze speranța că mișcările și revoluțiile de catifea, din țările vecine, ar putea să apară și la noi.

N-a fost să fie așa. Vântul schimbării, acel vânt care bătea dinspre Moscova și care avea să reconfigureze harta coloniilor potenților mondiali, avea să sufle extrem de violent peste România, țara în care securiștii și comuniștii din eșalonul secund au pregătit un scenariu aproape ca o revoluție.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

A fost sau n-a fost revoluție? După 30 de ani încă mai există această întrebare, care cred că are un răspuns simplu: au fost două revoluții; una sinceră, pornită din disperarea oamenilor și din dorința lor de libertate, de mai bine. A mai fost una parșivă, una care să simuleze eroismul și vigilența celor care aveau nevoie să se legitimeze, tocmai pentru a prelua controlul.

Ultimele zile ale acelui decembrie și primele ale lui ianuarie aveau să fie cele ale ucierii unui monstru, concomitent cu nașterea unor mii de monstruleți care să împartă prada. Da, Ceaușescu a fost un monstru, oricât de mult se străduiesc unii să îl zugrăvească ca pe un patriot. A fost un monstru ucigaș, din ordinul căruia au pierit fizic mii de români, oameni care aveau mai mult de patru clase și care știau că viața înseamnă mai mult decât a te raporta la mărețele împliniri ale partidului unic. Pentru așa ceva nu ucizi oameni care gândesc diferit. Pentru nimic în lume nu trebuie să ucizi. Cu toate acestea, doar demonizarea unui analfabet (ce ironică e soarta, din nou!) și a soției lui nu e suficientă pentru a avea o imagine reală. Nu Ceaușescu ucidea personal. Poate a dat câteva ordine care îi vizau pe dușmanii direcți. În spatele lui se ascundeau adevărații ucigași, brațul armat care semăna teroarea. Era un amestec de nomenclaturiști profitori și de securiști fără scrupule. Ei sunt cei care s-au rebranduit în apostoli ai democrației, cei care au confiscat revoluția, cei care au ucis oamenii nevinovați în decembrie 89, ca să pară că liberatea a fost câștigată cu prețul sângelui, că este cel mai de preț dar al democrației, că fără implicarea lor nu se putea să reușim.

Au fost și lucruri bune în acele vremuri? Desigur, dar extrem de puține și totuși foarte valoroase. România achitase integral datoria externă. Ba, mai mult decât atât, alții aveau datorii către noi. Unele au fost recuperate pe persoană fizică de ”băieții deștepți”. Așa au apărut primele televiziuni private, primele facbrici de mobilă, așa s-au cumpărat primele rafinării. România mai avea și industrie și agricultură. România era stăpână pe resuresele ei naturale. Nu ar fi trebuit să importăm prea multe, iar ceea ce trebuia să importăm putea fi lesne compensat cu ceea ce exportam. Nu s-a vrut nici din interior, nici din exterior. Așa s-au născut cele două Românii de azi: una a pensiilor speciale și a altor avantaje, la care beneficiarii nu au contribuit cu nimic, plus încă una a sclavilor care se împrumută la bănci pentru supraviețuire, în completare la salariile mizere oferite de companiile din România vândută. Ai putea să juri că trăim în democrație.

Este democrația de care ”ne bucurăm” azi. Ai dreptul la liberă exprimare, deși vorbești singur... a prost, pentru că nu te ascultă nimeni. Nu vă place cum sună ”a prost”, nu? Și ce dacă! Uite, ca să nu pară că vorbesc (scriu) în dodii, să luăm un exemplu de aici, din Ploiești: poluarea. Toată lumea se revoltă, e drept că mai mult online, deși au fost și numeroase proteste pe străzile orașului în care a crescut alarmant incidența cazurilor de cancer. Așa, și? Am protestat, am vorbit, am scris. Mișto democrația asta, doar că am vorbit și vorbim a proști. Cealaltă Românie nu ascultă. România cu reprezentanți la Garda de Mediu, la Poliție, la Parchete, la naiba-n cărți, oriunde ar putea să se miște ceva. Cum să reacționeze acestă Românie, când imediat sună telefonul de la partid, de la corporație, de peste tot unde interesul comercial este lezat. Lasă proștii să latre-n stradă sau prin ziare, că e democrație. Trăiască, cancerul! Și știți care e partea cinică? Și ăștia au copii, care trăiesc tot pe aici, printre noi, la fel de expuși. Banii și puterea aparentă nu pot cumpăra sănătatea. Unii dintre ei au aflat-o deja. Irelevant...

Așa că, prostule, care ești prost (mă includ fără ezitare), du-te la muncă și lasă opiniile. Ai de plătit tratamentul pentru cancer, salariile de la Garda de Mediu plus alte sute de instituții și agenții, ai de plătit ratele, ai de plătit pensiile speciale. Pe a ta, pensia zic, nu-ți face iluzii că o mai apuci și oricum nu te oftica, pentru să și așa era una sub limita subzistenței. Abia nu te mai chinui, prostule! Și vezi cum faci să nu-ți fie dor de copilul plecat afară, fugit de această minunată democrație. Lasă că îți trimite 100-200 de euro, să te bucuri și tu de viață. Unii au cariere de succes, alții abia supraviețuiesc ștergând la fund bătrânii altora. Pentru un bătrân de-al nostru nu se plătește la fel de bine.

Așadar, 30 de ani de la revoluție. Dacă erai și tu bugetar, ca Oprișan, ca Dragnea, ca Udrea, ca mult prea multe mii, aveai și tu ditamai domeniile și conturile, de parcă asta-i esența vieții la care să te raportezi... Dacă mai aveai și o mamă sau o mătușă cu dare de mână, ce bine era. Era chiar mișto democrația. 

În 30 de ani ne-am transformat. Pe unii ne-a mai înghițit sistemul, alții ne-am mai revenit, nu înainte de a plăti meritat prostia. N-a fost deloc ușor. Mai întâi au fost securiștii și nomenclaturiștii, apoi copiii lor, care sunt mult mai tupeiști. Măcar ăia bătrâni mai aveau un strop de educație, chiar și așa, comuniști, cum erau ei. Alături de ei au crescut ”frumos” sinecuriștii. Spune tu, nu-i frumos în democrație? Hai, bucură-te de libertate, că viața-i scurtă, din ce în ce mai scurtă...

Și nu uita să-i urăști și să-i desconsideri pe cei care nu gândesc ca tine, că doar atât am învățat în acești ani! Acum tot frig este, ca în urmă cu 30 de ani, doar că frigul nu mai e gri, ci colorat în mod democratic, în superbe nuanțe pastelate de pensie specială. Dar te încălzeștu tu, pentru că acum poți să faci glumițe despre proverbiala nemurire a lui Iliescu, să te bucuri dacă apucă ăștia să-l condamne înainte să crape, să râdem de Dăncilă că e analfabetă ca Leana lui nea Nicu, să îi spunem ”somn ușor” lui Santa Klaus. Avem atâtea posibilități să ne distrăm, să perpelim un mic, iar noi ne pierdem timpul cu ”a fost sau nu revoluție”, în loc să ne bucurăm de democrație. Hai, pa!  (Scuze, dar am uitat să vă întreb cum ați votat după 30 de ani de democrație: cu speranța că va fi mai bine sau iar răul cel mai mic? Simplă curiozitate)

revolutie.awqhf6ueb3-1000x600_c72c0.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale
Jurnalist din 1993. 10 ani de radio, 15 de TV și alternativ presă scrisă. ”Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare.”
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg