fbpx

646x404_1_45866.jpg

Tupeul celor care ne conduc nu are limite. Nu este o noutate, însă uneori aceștia reușesc să stârnească valuri de revoltă.

Scurtă punere în temă: Primarul General al Capitalei a anunțat, miercuri, punerea în dezbatere a unui proiect de hotărâre, care ar urma să intre în vigoare din 2020 și care prevede interzicerea autoturismelor non Euro, Euro 1 și Euro 2 în centru Bucureștiului. De asemenea, șoferii mașinilor care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov vor plăti o taxă (vinietă) pentru a tranzita orașul. Prețul acesteia va fi de 1900 de lei anual.

Sub pretextul unor orașe mai curate, mai puțin poluate, apar astfel de măsuri, al căror scop este să mai scoată un ban pe care apoi să îl jefuiască. Doar nu vă imaginați că îl investesc în reducerea poluării sau în drumuri mai bune. De ce nu credem în scopurile declarate de cei care iau măsurile? Pentru că ne uităm în jur și vedem cum orașele sunt salubrizate execrabil, pe sume astronomice, pentru că vedem că nu se iau măsuri împotriva adevăraților poluatori, marilor poluatori, deși legea le pemite autorităților să o facă. Să vedem mai întâi că rezolvă aceste probleme, apoi discutăm și despre încă o metodă de jecmănire a populației.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Vrem să fim precum marile orașe europene? Desigur, vrem! Chiar ne dorim din tot sufletul, însă avem câteva mici probleme. Una dintre ele ar fi veniturile. Sclavul român are printre cele mai mici venituri din UE. Același sclav român plătește însă prețuri la carburanți chiar mai mari decât cei din vest. Tot sclavul român trebuie stors acum să plătească venituri imense pentru bugetari și pensii speciale. Mâncarea este scumpă și de calitate îndoielnică, serviciile publice la fel. 

În acest context, ce mașină să-și mai cumpere sclavul român? În cele mai multe cazuri una second, de câteva mii de euro, care este oricum, doar Euro 4 sau 5 nu. Așadar, tot sclavul va fi penalizat, nu golanul de politician, nu funcționarul public, nu foștii și actualii securiști și milițieni cu funcții și grade. Ăștia își pemit mașini ”șmechere”, pe cale de consecință nefiind taxați. 

Păi, e drept? Este! Pentru că prostia întotdeauna se plătește. Și dacă toț au votat un specimen ca Firea, atunci să plătească în continuare. Cum? Propunem introducerea unei viniete și în Prahova, invadată de bucureșteanul care a ales-o pe Firea sau a stat acasă la vot, bucureșteanul care acum aglomerează Centura  Ploieștiului și Valea Prahovei, care poluează masiv. Să fie pe bază de reciprocitate, noi plătim la proștii lor, iar ei la ai noștri. Dincolo de partea ironică, adevărul este că tot cei mai amărâți vor avea de suferit, fiind buni de plată. Poate altădată, la vot, cască ochii mai bine la exemplarele pe care pun ștampila. Drum bun!

646x404_1_a2487.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg