fbpx

646x404_11331.jpg

Deși nu asta este dorința, titlul este pe cât de pesimist, pe atât de realist. Argumente:

Sâmbătă, 10 august, se împlinește un an de la violențele din Piața Victoriei. Am fost acolo, acum un an. S-a plecat de la mitingul celor din dispora, însă pe fond a fost un protest al românilor nemulțumiți de coaliția guvernamentală, condusă pe atunci de Dragnea și Tăriceanu.

Liderul PSD a ieșit din joc, însă nemulțumirile au rămas. Protestul avea ținte cu nume, pentru că ele reprezentau factorii de decizie, cei pe care mulți români îi percepeau ca fiind sursele răului. Și dacă unele personaje cum ar fi Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Carmen Dan, Codrin Ștefănescu nu mai decid astăzi, sunt alții care o fac. E mai bine? Povestea cu legile justiției este momentan suspendată și nu pare să mai poată fi reluată prea curând. În rest, nimic nu s-a schimbat. Intituțiile statului sunt căpușate de sinecuriști incompetenți, puși pe căpătuială și impotenți în relația cu cetățeanul, cu nevoile lui. Asta vor oamenii: vă plătim, lucrați pentru noi. Nu ați făcut-o sau ați făcut-o doar în interes propriu, a venit momentul să răspundeți.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

După un an, urmare a violențelor din Victoriei, doar 18 huligani au fost inculpați. Nimeni din rândul forțelor de ordine, asta dacă putem să le numim forțe de ordine. Ordinea cui??? Cât despre huligani, era evident că nu aveau de a face cu oamenii pașnici de la protest, fiind aduși acolo tocmai pentru a instiga, pentru a recurge la violență, dând astfel motive de intervenție în forță. O acțiune tipică a golanilor care au pus mâna pe putere. Așa funcționează România: politicieni care coordonează clanuri de interlopi, forțe paralele utilizate împotriva opozanților. A  nu se înțelege a opozanților politici, pentru că adevărații opozanți sunt românii de rând, sătui să fie conduși de golani, analfabeți și interlopi. 

Pe rețele de socializare se încearcă mobilizarea. Nu știu câți vor ajunge în Piața Victoriei sau prin centrele altor orașe mari din țară, pentru că deja avem experiența ”vitejiei feisbuciene”, însă mulți vor fi în stradă. Vom fi și noi pentru a vă transmite ce se întâmplă.

Acum vine partea cu adevărat importantă! Știm că se strâng, știm de ce se strâng, cunoaștem toate nemulțumirile deplin justificate, înțelegem perfect și simțim la fel în privința recâștigării demnității, dorim și noi să-i cunoaștem pe cei vinovați de acum un an (deși este clar cine-s autorii morali), dar... Apare acest ”dar”, eternul dar, acea coadă de pește care anticipează lipsa de finalitate. Oamenii se strâng pentru a-și spune nemulțumirile, pentru a mai trage un semnal de alarmă. Ok, e firesc! Dar au mai făcut-o, iar rezultatul a fost mereu același. Concret, acum, ce finalitate are protestul, repet, deplin justificat?

Credeți că va fi răsturnat Guvernul? Săptămâna viitoare, dacă Tăriceanu iese de la guvernare, PSD-iștii pierd majoritatea, nu neapărat și guvernarea. Nu de alta, dar USR nu o vrea pentru că are alte calcule politice, PNL o vrea dar nu prea reușește să coaguleze opoziția. E posibil să poată prelua puterea, cu o susținere formală din Parlament, însă ceilalți care compun actuala opoziție nu vor intra în garnitură, lăsându-i pe liberali să-și frângă gâtul, apoi arătându-i cu degetul la locale și parlamentare. Cui îi mai pasă de români, de cei care se vor strânge în piață?

Așadar, pe 10 august se va mai trage ”un semnal de alarmă”. Și? Continuarea? Rezultatul? Să nu ne mințim! Mai avem un an până la alegerile generale, abia atunci fiind posibil să se întâmple ceva, nu neapărat bun. Vom vedea de ce ce suntem în stare. Măcar există speranța dată de ieșirea masivă la europarlamentare. Asta nu înseamnă că până atunci oamenii nu ar mai avea sens să mai protesteze. Din contra, să o facă, să îi țină pe politicieni în priză, să pună presiune pe ei, să le fie frică. Ăștia, fără frică, vor inventa un nou Dragnea, care să le apere interesele.

PS: Ideal ar fi ca pe 10 august, nici măcar picioruș de politician să nu calce pe la proteste, indiferent de partid, pentru că protestul este împotriva unui sistem bolnav. Să asculte cu atenție ce spune strada și să procedeze în consecință, nu să băloșească prin stradă, după un pic de capital electoral. 

* La Ploiești, semnalul strângerii a fost dat de un grup de motocicliști, sâmbătă, ora 16.30, vis a vis de Hipodrom, urmând a se pleca spre Piața Victoriei din București.  

646x404_a1925.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg