fbpx

WhatsApp_Image_2019-06-27_at_12.45.24_92fbc.jpeg

Acum un an și jumătate, observatorulph.ro publica articolul ”De ce se degradează podul de la ieșirea din Ploiești spre DN 72, la o lună după asfaltare”. Astăzi, gropile au reapărut, cauza nefiind tratată nici până acum.

Numeroși cititori, mai ales cei care fac naveta în Parcul Industrial Ploiești, ne-au sesizat că, pe podul peste calea ferată de la intrarea în oraș din DN 72, în zona rosturilor de dilatație astupate prostește de drumari, s-au format cratere uriașe.

Iată doar două dintre mesaje:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

”La Podul Înalt, pe podul spre Târgoviște s-au format adevărate cratere în dreptul rosturilor peste care au turnat smoală deși trebuia să le lase libere. Pe sensul spre Ploiești cel puțin se face o coadă imensă pentru că nu poți trece decât cu maxim 5 km/h prin craterul respectiv”

”Ați văzut gropile care s-au format în zona Podul Înalt, la rosturile de dilatare? Se face coadă până la giratoriul de la parcul industrial. Poate vede cineva de la primărie situația din afara clădirii de sticla din centru”.

Această situație se repetă obsesiv la interval de câteva săptămâni. Șoferii înjură, observatorulph.ro reclamă la Primăria Ploiești, drumarii plombează gropile, iar craterele revin!

VIDEO

În luna februarie, observatorulph.ro a cerut explicații oficiale Municipalității. Așa am aflat că lucrarea a costat aproape 90.000 de lei și a fost efectuată de firma Delta ACM în baza unui contract semnat de fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, în 2013 și prelungit de actualul edil, Adrian Dobre.

La solicitarea noastră, Primăria Ploiești ne-a transmis atunci că ”nu este în măsură să indice opțiunile pentru situația solicitată”.

DOC150219-15022019102228-page-001_29a02_b06ba.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Marius Nica
director editorial
Mai multe despre autor și articolele sale