fbpx

Pe observatorulph.ro am tot publicat sesizările clienţilor Romtelecom, abonaţi la serviciile de telefonie, internet şi televiziune. Credeam că sunt cazuri izolate, care, în urma mediatizării, au fost soluţionate într-un timp rezonabil. Abia astăzi am înţeles ce înseamnă „rezonabil” pentru minunaţii de la Dolce, serviciul de televiziune digitală de la Romtelecom. O rudă apropiată m-a sunat să mă întrebe dacă este normal termenul de o săptămână care i s-a dat pentru rezolvarea unei defecţiuni tehnice. În anul 2011 mi s-a părut insultător ca un pensionar, în cazul de faţă, care plăteşte destul de mult pentru acest serviciu comparativ cu veniturile sale, să aştepte şapte zile venirea unui Dorel ca să se poată uita omul la televizor. Aşa că am preluat eu sesizarea şi am încercat să le explic celor de la serviciile Deranjamente, respectiv Comercial că un astfel de termen este inacceptabil. Fără măcar să-şi ceară scuze pentru disconfortul creat, ca să folosesc şi eu limbajul standard al roboţilor umani de la Call Center , interlocutorii mei mi-au spus că aceasta este situaţia şi că, deşi respectivul client locuieşte la 15 km de Ploieşti (mai exact comuna Albeşti Paleologu, sat Vadu Părului), mai devreme de o săptămână nu poate ajunge nimeni să rezolve problema tehnică.
P.S. Fac un apel, pe această cale la concurenţii Dolce, în speţă UPC sau RCS, să îmi trimită pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ofertele lor pentur serviciul de televiziune.Cât despre Dolce, numai de bine... Le voi trimite cererea de reziliere a contractului unui client de care şi-au bătut joc în mod repetat.
UPDATE Ieri, o echipă de reparaţii tocmită de Dolce s-a deplasat la locul faptei şi, în câteva minute, a rezolvat problema tehnică. Deci, s-a putut mai devreme de o săptămână. Asta nu modifică cu mult datele problemei....

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro