fbpx

xThinkstockPhotos-533992636-640x213.jpgqv1476744435.pagespeed.ic.Fi3fbxkJ1o_ef917.jpg

O întâmplare care mi-a trezit un instinct extrem de violent, dar pe care am reușit să-l controlez și să nu-i dau frâu liber.

Într-un supermarket din Ploiești, cu o zi în urmă, căutam diverse printre rafturi. Întâmplarea a făcut ca pe acel culoar să nu fie multă lume, așa că privirea mi-a fost atrasă de un copil, de felul în care acesta mergea. Era o fetiță, de vreo 7-8 anișori, cu capul aplecat, cu bărbia în piept și mânuțele împreunate în față. Un copil frumos, care avea acea poziție a celui care face o prostioară și se așteaptă să fie certat. Aveam să descopăr că era mult mai mult de atât și, cred eu, mai grav.

Nu obișnuiesc să privesc fix către oameni pe care nu-i cunosc, să-i iscodesc, să le invadez intimitatea. Totuși, de această dată nu m-am putut abține. Nu știu dacă femeia de lângă îi era mamă sau ce anume le adusese împreună, însă am remarcat că erau bine îmbrăcate și nu păreau genul venite după bere ieftină, pe care să o bea în fața scării blocului, la o bârfă mică și o sămânță a cărei coajă urma să fie scuipată la întâmplare.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Tristețea de pe chipul copilului nu era dată de fizionomie, ci mai degrabă de un bagaj psihic care o amprenta în mod evident. Nu-mi place să văd copii triști și cred că tocmai asta mi-a atras atenția. Au mai făcut 2-3 pași și a venit și confirmarea:

””Marș naibii! Parcă ești moartă de 3 zile!” i s-a adesat femeia. Mergea la 2 metri în spatele ”cucoanei” și nu a avut nici măcar o tresărire, semn că era obișnuită cu un asemenea tratament. Atunci i-am observat mai bine ochii și cred că erau cei mai triști din câți am văzut vreodată. Stând pe vine, în fața unui raft, când a trecut pe lângă mine i-am zâmbit. A schițat și ea un zâmbet, care a dus mai mult către o grimasă. Emoțional nu era un copil pierdut, însă am convingerea că spre asta avea toate șansele să se îndrepte.

Am rămas pe vine, în fața raftului, reprimându-mi pornirea de a nu interacționa tocmai necivilizat cu acea creatură, pe care la prima vedere unii ar fi putut-o considera femeie... mamă. Într-un fel m-am felicitat pentru că am reușit să mă controlez, în măsura în care m-am și detestat pentru lipsa de reacție. Nu sunt convins că aș fi rezolvat ceva...

Stimată ”doamnă”, dumneavpastră și cei care au un comportament similar, dacă întâmplător citiți aceste rânduri și nu sunteți complet dezumanizată, încercați să priviți acel copil în ochi și să realizați că nu are absolut nicio vină pentru dramele vieții, care v-au transformat caracterul în ceva atât de urât. Cu puțină bunăvoință ați putea face ca acel copil să nu ajungă ceea ce dumneavoastră ați ajuns. E doar un copil și merită o șansă la o viață normală, neamprentată de neîmplinirile adulților. Sunt convins că puteți face asta! 

foto cu caracter ilustrativ

xThinkstockPhotos-533992636-640x213.jpgqv1476744435.pagespeed.ic.Fi3fbxkJ1o_26b46.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg