fbpx

carmen-dan-ministrul-de-interne-465x390_1a018.jpg

O urmă de bun simț, atât i se cere ministrului de Interne, Carmen Dan. I-o cer oamenii din sistem, cei care s-au săturat să fie conduși, reprezentați de un personaj, simbol al unei perioade sinistre din istoria României.

Carmen Dan - de la secretariatul unei școli gimnaziale din Teleorman, în fruntea unui minister pentru care onoarea face parte din blazon, asta în cazul în care ar putea fi reprezentată grafic, fie și stilizat. Nu este o rușine activitatea la secretariatul unei școli gimnaziale. Este o muncă onorabilă, ca oricare alta. Dar de aici și până la șefia MAI este o distanță ca de la cer la pământ.

În primul rând este o problemă care ține de pregătirea profesională. Dacă nu a fost făcută la timpul ei, în ciclul firesc, se poate și mai târziu și este admirabil un om care învață tot timpul, care se reinventează, chiar dacă și-a descoperit adevărata vocație mai târziu. Doar că personaje precum Carmen Dan au ales calea ușoară, cea a propulsiei prin partid.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

TOATE partidele sunt populate cu astfel de personaje, cărora dacă nu ar fi înregimentate politic și le-ai da drumul pe stradă, ar deceda la prima intersecție, lihnite de foame, nefiind capabile să își găsească un loc de muncă, unul conform pregătirii, dar mai ales competenței profesionale. Dar prin partid e mai ușor. Dacă îți arăți loialitatea față de decidenți, ca prin minune ajungi un personaj a cărui competență nu poate fi tăgăduită. Ți se deschide o lume în care ești șef, ești un mic Dumnezeu, unul care poate decide destine, care poate aproape orice, mai puțin ceea ce este specific activității profesionale.

Invariabil vin momente în care trebuie să iei decizii, să dai măsura capacității. S-a acreditat ideea că un bun manager este cel care știe că construiască un colectiv, să capaciteze profesioniștii, să știe să relaționeze cu ei, astfel încât aceștia să își facă treaba, iar managerul să poată fi considerat omul potrivit la locul potrivit. FALS! Un manager care nu cunoaște specificul activității, doar are acestă senzație, poate fi un dezastru pentru structura pe care o păstorește, indiferent de domeniu. MAI-ul nu este un aprozar.

Ministerul Administrației și Internelor este o pălărie imensă pentru Carmen Dan, un sombrero de adult pus pe capul unui mexican rahitic. În MAI lucrează oameni cu pregătire profesională, cu experiență. Gândiți-vă la criminaliști, la cei specializați în arme și substanțe periculoase, la cei specializați în infracțiuni economice, la toate compartimentele. Acești oameni nu au nevoie de ajutorul unui ministru precum Carmen Dan, dar nici să fie încurcați de cineva ca ea.

Iar cel mai grav este faptul că un asemenenea personaj le pătează uniforma. A reușit cu succes să păteze uniforma Jandarmeriei, pe care a transformat-o în instrument de represiune, de slugărit partidul, un instrument plătit de oameni ca să îi apere, nu să îi bată și să îi gazeze. Parchetul Militar nu degeaba a declanșat o serie de cercetări penale. 

Pe polițiști încă nu a reușit să-i compromită. E și ceva mai greu, pentru că spre deosebire de Jandarmerie, Poliția nu lucrează doar cu bastoane și gaze. Cât despre pomipieri, și ei în structura MAI, aici e chiar imposibil șă le compromită imaginea, poate una dintre cele mai bune, mai apreciate în societatea românească.

Carmen Dan ar fi putut face totuși ceva pentru aceste structuri. Ar fi putut să se lupte să le doteze, să le finanțeze ca să nu le mai curgă tablele de pe Loganurile vechi, de pe mașinile de pompieri de 30-40 de ani. Asta chiar ar fi putut să facă, dar nu a făcut. Era prea preocupată, ca parte a găștii lui Liviu Dragnea, să sugă bugete, pe care să le distribuie sub formă de pomeni electorale.

Prin natura meseriei lucrăm cu aceste structuri. Poate veți râde, dacă auziți ce părere au mulți dintre polițiști despre Carmen Dan. Mulți nu i-au votat pe cei din gașca ei. Chiar dacă au primit bani în plus la salarii, i-au primit pentru munca lor. Oamenii știu asta și nu au perceput-o ca pe o mită, ceva pentru care să preste toate odioșeniile cerute. Mulți dintre ei au onoare, au familii și sunt la fel de români ca noi toți. Au înțeles că majorările salariale pot reprezenta prețul cu care își vând onoarea, demnitatea și semenii. Nu au acceptat și se comportă în consecință, votând cum cred și trimițând scrisori de protest, în care îi spun ceea ce cred cu adevărat ministrului. O astfel de scrisoare a fost publicată AICI. 

Carmen Dan refuză să demisioneze, iar premierul Dăncilă încă ezită să o demită. I-a cerut-o și președintele Iohannis, deși el poate doar să o facă în mod simbolic. Carmen Dan i-a răspuns obraznic, cu tupeul specific pieței agro-alimentare de la Videle. Daddy e pa, iar ea simte că sfârșitul e aproape. Măcar în ultimul ceas ar fi putut să dea senzația că regretă ceva din ziua de 10 august 2018. A ratat și această ”oportunitate”...

Calea de urmat pentru un ministru de teapa ”doamnei” Carmen Dan este cea pe care o va decide Parchetul Militar, în cea mai fericită situație întoarcerea la secretariatul școlii gimnaziale din Videle. Cu certitudine nu o să dispară din conștiințele oamenilor și nici din cărțile de istorie, de la capitolul dedicat rușinilor naționale.

carmen-dan-ministrul-de-interne-465x390_8905a.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg