fbpx

alocatie-copii-2019-325958.jpg

Din considerente pe care vă rog să le înțelegeți și să le acceptați, voi utiliza excesiv ”mă” și ”bă” în următoarele rânduri.

Stare de fapt: prinzându-i neatenți pe cei de la PSD, liberalii au reușit să treacă un amendament prin care alocațiile de peste 2 ani au fost majorate de la 84 la 150 de lei, iar pentru copiii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 lei. Să spunem că e bine, un bănuț în plus nu strică. Am spus un bănuț, pentru că fix atât valorează.

Numitul Liviu Dragnea a luat foc. Nu pentru că ar avea ceva cu cei mici, deși aproape că își bagă fiul în pușcărie, ci pentru că povestea asta îi dă PIB-ul peste cap, însemnând majorarea deficitului de la 2,55% din PIB la 2,76% din PIB. Până la urmă au găsit soluția de finanțare, dar după ce au făcut suficient bâlci.

Nici asta nu ar fi o problemă, atât timp cât doar anul trecut datoria externă a României s-a majorat cu peste un miliard de euro. Necazul domnului Liviu este că nu prea are de unde să mai scoată bănuți, iar campaniile electorale se apropie. Tocmai acum să intre în incapacitate de plată, când are nevoie să-și alimenteze electoratul? 

Revenind la povestea majorării, 100 de lei până în doi ani și 66 peste doi an/pe căpșor de copil, nu înseamnă mare lucru. E drept că nici nu trebuie să ne bazăm că facem copii pentru ca statul să ni-i crească. În mod normal, ar trebui să fie ajutate familiile care chiar au nevoie, dar care fac dovada bunei credințe, în sensul în care au de muncă dar au salarii mici sau își caută de muncă, sau tocmai s-au pricopsit cu vreo incapacitate de muncă, una reală nu închipuită, nu stau ca drojdierii la rând la țuică, cu banii din alocații. Altfel, riscăm să umplem țara de puradei. Mvai, în ce hal mă exprim. Și abia am început...

Mult, puțin, pentru fiecare leul are altă valoare. Pentru unii însemană una-două cutii cu lapte praf în plus/lună, cum pentru alții însemnă 2-3 sticle cu trăscău, în plus, sau 2-3 pachete de țigări.  

Ce mi-a atras însă atenția este cufureala verbală din Parlament, la momentul adoptării, citez: ”Viitorul copiilor nu se negociază!” Cum? Poftim? Ce, mă? Băi, nene, sunteți nebuni să scoateți asta din guriță? După ce, 30 de ani v-a durut în spate de viitorul copiilor, după ce TOȚI cei care ați trecut pe la guvernare ați distrus educația și cultura, acum, pentru că ați trecut o mărire de 66 de lei la alocație, debitați enormitatea asta? Nici de domeniul populismului nu mai este. Este direct de domeniul nesimțirii în cea mai pură formă a ei! Și nici nu contează de unde vine, de la putere sau opoziție, pentru că în campanie toți spun la fel: ”am făcut, am majorat, am dat”, de parcă dau de la ei.

Ai mărit alocația, taci! Taci și continuă să modifici tot cea ai stricat în 30 de ani, tot ce îi determină pe copiii românilor să plece din țară, înjurându-vă copios, pentru că doar atât le-a mai rămas. Nu contează, mă, dacă ești de la actuala putere sau din opoziție, doar taci și lucrează să tai pensiile speciale, nemeritate de foștii și actualii torționari, de cei care nu au adus 1 leu plus-valoare în România, dar pe care i-ai plătit ca să îți asigure spatele.

Ce înseamnă pensie specială de zeci de milioane? Cu ce a fost mai bun un beneficiar al ei, nu față de amărâtul care a muncit toată viața pe minimul pe economie? Nu cu el îl compar. Haide să îl comparăm cu un antreprenor, care a cărat tone de bani la bugetul de stat, pentru ca toți trântorii să își ia salarii astronomice și pensii... speciale. Da, da... antreprenorul ăla care pentru o factură sau pentru că încerca să răzbată în nenorocita de birocrație, în sistemul public căpușat de toate leprele de partid, antreprenorul ăla a ajuns să stea în zornăit de cătușe. A ajuns să fie demonizat, să fie sursa răului în societate. Fără contribuțiile ăluia, pensiile speciale erau doar pe hârtie. Ăsta, demonul zic, nu ia pensie specială. Ba mai mult, contribuie și la diferența cu care te lauzi acum că ai mărit alocațiile.

Nu-mi iese din cap asta... ”viitorul copiilor noștri nu se negociază”. Prețul? 66 de lei... Rușine, bă! Până și pentru Caragiale asta e deja prea mult.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
Social
  • Luni, 18 Martie 2019
  • De Observatorul Prahovean

Când se majorează alocațiile de stat pentru copii

Potrivit unei ordonanțe de guvern, alocațiile de stat pentru copii majorate se plătesc începând cu luna următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019. În condițiile în care Legea...

970.jpg