Context: Ministrul Educației, Valentin Popa, și-a dat demisia după noul șantaj făcut de UDMR. Popa insista ca dascălii care predau limba română să aibă studii superioare în… limba română. Ungurii au luat foc și au șantajat PSD-ul cu retragerea susținerii guvernului. Dragnea le-a dat ”dreptate” și l-a determinat pe ministrul Popa să demisioneze.
Nu am nimic cu maghiarii. Sunt oameni ca noi, și mai buni, și mai răi. Am prieteni unguri care sunt la fel de sătui, de scârbiți și de curvele noastre politice și de ale lor.
Plecăm de la premisa că oamenii de rând nu au de-a face cu mizeriile de la nivel înalt, în egală măsură fiind afectați de deciziile politicienilor.
România continuă să fie țara unde o grupare etnică minoritară decide ce drum urmăm, cât trebuie să tăiem la capitolul demnitate, cât să intindem coarda compromisului. De ce? Nu pentru că politicienii români îi iubesc pe cei din UDMR, ci pentru că mereu s-au folosit de ei, contra-cost. UDMR-iștilor le-a convenit mereu situația, pentru că au scos profit maxim din tranzacționarea demnității naționale. Iar costurile sunt decontate de întreaga țara. Toți au făcut-o! Toate partidele care s-au succedat șa guvernare au făcut acest compromis. Toți au acceptat să fie preș în fața UDMR, doar pentru a-și asigura majoritatea parlamentară și implicit stabilitatea guvernării. Au făcut-o exclusiv pentru ei, nu pentru interesul național.
Valentin Popa nu era un ministru strălucit. A debutat la guvernare cu gafe lingvistice, impardonabile tocmai în cazul unui ministru al Educației, alegându-se cu porecla ”Pamblică”. A dus în spatele mandatului să și scandalul gravelor erori din manualele școlare. În general, nu s-a remarcat cu nimic bun, fiind evident că locul lui nu este în fruntea ministerului Educației.
Dar nu așa trebuia să se producă schimbarea. Nu aveam cum să îl apreciez pe domnul ministru, dar trebuie să remarc puținele cuvinte de după demisie, pentru care merită respectat: ”Prefer să mă retrag atunci când solicitările depăşesc o anumită limită – cea a conştiinţei mele.”
Traducerea spuselor lui este simplă: nu am acceptat să-mi vând conștiința pentru scaunul de ministru. Guvernați liniștiți în continuare, vindeți-vă oricui vreți, dar fără mine… Pentru asta omul chiar merită apreciat.
Și… vor guverna. Nici măcar nu intră în discuție dacă de data aceasta au avut dreptate cei de la UDMR. Deranjant este felul în care au procedat, la fel ca în toate situațiile precedente. ”Dacă nu ne dați ce vrem, vă lăsăm cu fundul în praf”. Șantaj în toată regula, un șantaj la care Dragnea nu avea cum să nu cedeze. Este fix momentul în care nu-și permite să piardă niciun vot în Parlament. Ungurii ar fi putut să ceară orice, iar Dragnea le-ar fi dat dreptate. E drept că pentru asta ar fi dat socoteală chiar și în fața propriului electorat.
Orice discuție este inutilă. Rândurile de mai sus sunt doar o relatare a mizeriei în care acceptăm să trăim, o demonstrație că nu au o limită a compromisului și a faptului că noi nu contăm. Pentru toate acestea nici măcar la vot nu-i poți sancționa, pentru că toți au practicat această curvăsăreală. O simplă curiozitate mai am: primiți și cu bonuri de masă, fomiștilor?