images.jpg

Vineri, 21 septembrie, cel mai mare partid din România a organizat un CEx în grup. Este un fel de viol politic al unor swingeri ideologici care s-au iubit din interes. Cum interesele nu mai converg, iar dragoste cu sila nu se poate, va rezulta un viol cu victime.

Lupta pentru supremație se va da între un pește și o matroană. Așa e asimilată politica, deci nu cred că lezez pe cineva. Se decide cine să-i gospodărească pe piața de carne vie a politicii. În această arie tarifele nu sunt ca pe centură. Aici nu se închiriază conștiința cu ora pentru un bon de masă. Aici se tranzacționează pe sume adevărate. Domnia, prostia și plăcerile se plătesc scump.

Înainte de a se viola cu ce a mai rămas din România, acești swingeri trebuie musai să se violeze între ei. Cine are mai mult sânge politic în instalație va câștiga. Obișnuită să nască frecvent, Gabi are încă sânge clocotitor. Este și vârsta care îi permite să mai aibă tot felul de fantezii. Aliatul ei la nebuniile de astăzi este Paul Stănescu. Pe el nu-l mai recomandă vârsta pentru giumbușlucuri din astea, iar ramele groase ale ochelarilor de tractorist ajuns șef de CAP îi cam strică o posibilă alură de viril. Tot ce mai poate face este să le țină de șase, un rol deloc de neglijat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De cealaltă parte, vlăguit de atâtea perversiuni pe care le-a îndurat prin instanțe, sufragerii și chiar în propriul partid, cu șosetele flaușate pline de praful incompatibilității cu propriile sandale, Liviu se prezintă la CEx-ul în grup cu nădragii rupți în fund. I-a mai peticit Irina, pe ici, pe colo, dar nici ea nu a mai reușit să astupe toate găurile. 

Știind că ”fost-ai lele cât ai fost”, Liviu cel vlăguit a făcut apel la cadânele din teritoriu, care încă îi mai suflă în izmene. Aparent sunt mai mulți decât virilii Gabrielei, așa că Liviu are mari șanse să câștige batălia de azi. Dar asta se va întâmpla doar azi, pentru că adevărata orgie se va petrece în Parlament.

E simplu: Liviu este șef de dezmăț azi, la CEx-ul în grup. Nu va fi convocat congresul și pusă în mișcare toată procedura pentru alegerea unui nou președinte. Ce te faci însă cu atâția opozanți în partid? Liviu nu poate să-i măcelărească, pentru că pierde majoritatea în Parlament. Dar nici să-i mângâie părintește pe căpșor nu poate, pentru că ăștia deja îl urăsc. Cum credeți că vor vota ei în Camera Deputaților și Senat? Fix contra intereselor lui Liviu, de câte ori acestea nu converg cu ale lor. Deci, cine pierde în realitate? 

Ar mai fi ceva, care ar putea să stârnească hohote de râs și aplauze furtunoase. La intrare în ”Le Bordel”, locul de desfășurare a CEx-ului în grup, stă o fătucă blondă, ușor trecută, sfioasă și neconflictuală. Ea ține chitanțierul participanților și nu a anunțat încă în care tabără a violatorilor va juca. Cum ar fi să îl siluiască tocmai ea pe Daddy? 

Pe această cale, într-o atmosferă de CEx în grup, cu draperii mov și tarife de lux, mulțumim PSD pentru că este cel mai viril partid de opoziție din România, în condițiile în care ”adevărata” opoziție încă este pasionată de lucru manual cu schimb de locuri. 

images.jpg


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.