VIDEO: Razii ale polițiștilor în Prahova. Amenzi pentru lipsa declarației pe propria răspundere

Polițiștii prahoveni au continuat și noaptea trecută controalele din trafic pentru depistarea celor care circulă fără un motiv justificat în intervalul orar 23:00-05:00.

Comunicatul IJP Prahova:

La data de 18 noiembrie a.c., în intervalul orar 22:00 – 24:00, la nivelul Poliției municipiului Ploiești, au fost angrenate efective de ordine publică, poliție rutieră și jandarmi care au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2 și pentru respectarea prevederilor HG nr. 935/2020,  cu privire la restricțiile de circulație instituite după ora 23:00.

Astfel, în intervalul menționat, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate peste 25 de autovehicule. În urma abaterilor constatate, organele de control au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 conform Legii nr. 55/2020, iar alte 4 pentru abateri la regimul rutier.

Prin HG nr. 935/2020, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00 este restricționată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Reamintim că, în intervalul 23:00-05:00, circulația persoanelor este permisă pentru următoarele motive:

    • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
    • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
    • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596