Teama de dosare penale pentru medicii care operează la SJU. Control: ”Nu sunt prea multe săli de operații și prea mulți pacienți care intră în spital?”. Video: Reacțiile pacienților

Controlul de ieri, de la SJU Ploiești, un control trimis chiar de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a adus o stare de neliniște în rândul pacienților care își așteaptă rândul la operație. Neliniștiți sunt și unii dintre medici, care pot ajunge să fie reclamați, dacă nu își fac treaba, deși contextul actual este atât de delicat, încât poate oricând să apară o plângere penală.

Controale au mai fost, în toate guvernările și sunt necesare, dacă vizează exclusiv schimbări în bine. Doar că, experiența ne-a arătat că toate au fost de imagine, de închis gura lumii sau de schimbat politic câteva personaje, fără ca schimbările profunde să se producă.

Și pentru că nimic nu trebuie ”să transpire”, rareori se întâmplă ca din interior să se vorbească. De ce? Spre exemplu, ieri, s-a discutat despre activitatea din spital. Cei de la control au întrebat dacă nu sunt prea multe săli de chirurgie, vreo 13 la număr, dacă nu se operează prea multă lume și dacă nu cumva sunt prea mulți bolnavi cronici care ocupă paturile din spital, în condițiile în care se pot trata și ambulatoriu, iar unele operații pot fi amânate. Întrebările veneau pe fondul unor discuții anterioare, recomandarea de la vârf fiind ca activitățile neesențiale să fie reduse, tocmai pentru ca spitalele să nu devină focare Covid.

Echipa de control a primit răspunsuri la aceste întrebări, în sensul în care li s-a explicat că aceste săli nu pot fi închise dintr-un motiv simplu: se știe că unele sunt unice nu doar în Prahova, ci și în județele limitrofe. Spre exemplu Neurochirurgia sau chirurgia pentru arși. În rest, dată fiind adresabilitatea, pe fondul lipsei de personal, SJU abia se descurcă să acopere solicitările urgente.

Cei care conduc sistemul de sănătate susțin că ”suntem într-un război”, unul împotriva Covidului. Cei din sistem, care cunosc mult mai bine realitatea, susțin că suntem într-o luptă permanentă, că medicii au fost întotdeauna, iar lupta trebuie dusă pentru viața fiecărui pacient, nu doar cel infectat cu Covid.

Am contactat câțiva medici, dar și pe managerul interimar al SJU.

Medic SJU: ”Am stat și au de vorbă cu pacienții pe care urmează să îi operez în aceste zile. Oamenii au auzit de control și de perspectiva ca numărul de internări și de operații să se reducă, pentru a face loc celor infectați cu covid. Se tem că nu vor mai fi operați. Cât voi fi aici voi opera, îmi voi face datoria de medic și nu mă tem de amenințările cu dosare penale, nici de la pacienți, pentru că nu-i refuz, nici de la vreun control, pentru că zădărnicesc combaterea bolilor, dacă mă ocup și de altceva în afară de Covid. Am depus un jurământ și îl voi respecta.”

Managerul interimar, dr. Sebastian Toma, a declarat: ”Sunt bune controalele, pentru că așa au ocazia să vadă care este realitatea. În puținul timp de când am preluat interimatul am schimbat multe pe aici. O parte dintre colegi m-au ajutat să facem circuitele esențiale, care nu existau înainte, în așa fel încât să limităm la maximum riscul de infectări pe secții, care să ducă iar la închiderea lor.

Nu țin de scaun, fac tot ce pot, iar dacă mâine voi fi schimbat mă întorc la meseria mea, cea de medic. Deocamdată prioritatea este să menținem spitalul funcțional, să nu neglijăm niciun caz care nu are altă variantă decât la noi. Muncesc alături de personalul din SJU și încă mai sperăm că putem schimba imaginea dezastruoasă din ultimii ani.

În momentul de față suntem la limită cu toate, în special cu locurile. Am mai găsit câteva soluții în ultimele zile, putând astfel să suplimentăm paturile. Fiecare zi este la limită.”

Sunt deja de notorietate cazurile unor pacienți care au decedat, plimbați între spitale, deși ar fi putut salvați. Teama de Covid sau teama amenințărilor din sistem au dus la ezitări din partea personalului medical.

Prin spital s-au răspândit imediat aceste teme, în special cele legate de faptul că mulți dintre pacienți nu vor mai fi operați. Am primit mai multe semnale, unii dintre ei filmându-se și trimițându-ne imaginile, cu speranța că ”bursa zvonurilor” nu va deveni realitate.

”Mai sunt și alte boli, nu doar Covid, iar noi nu vrem să suferim din cauza limitărilor sau chiar să murim”, spun cei mai mulți dintre ei. Video exclusiv ObservatorulPh:

Citește și: Crește îngrijorător numărul de infectări? Ai la îndemână o soluție sigură de acces la opinii medicale avizate

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596