Campania electorală le-a adus promisiunea că vor avea apă curentă. Și-au săpat singuri gropile pentru cămine și cu ele au rămas…

0

Este povestea mai multor localnici din satul Rachieri, comuna prahoveană Valea Călugărească.

Doar pentru ei nu era evident că sunt amăgiți, că se profită de naivitatea și nevoile lor, doar pentru a le fi câștigat votul.

Din spusele oamenilor, un fost consilier județean, Toma Pințoiu, apropiat al Grațielei Gavrilescu, trecut pe la mai multe partide și ajuns acum la PPUSL, a candidat pentru postul de primar la Valea Călugărească. Sătenii din Rachieri, unul dintre satele comunei, spun că Pințoiu și-a trimis oamenii de încredere să le spună că, dacă îl vor vota, le va racorda gospodăriile la reațeaua de apă curentă.

Pentru a beneficia de această ”facilitate”, oamenii au fost sfătuți să își sape câte o groapă în gospodărie, care să devină cămin de apă.

Nu este ilegal să ai un program electoral și să îți promovezi proiectele, însă situația din Rachieri are câteva particularități, care nu permit ca această racordare să se facă prea curând, iar candidații o cunoșteau foarte bine. Mulți dintre cei care au crezut că problema lor va fi rezolvată nu au acte. Pentru a fi racordat la utilități, pe lângă documentele de identitate, beneficiarii au nevoie și de actele proprietății, în cazul lor așa ceva neexistând.

În acest context, să îi pui pe oameni să sape acele gropi este o dovadă de cinism, mai ales că mulți dintre ei au copii care pot oricând să se accidenteze la joacă.

Campania a trecut, cel care a promis nu a câștigat, iar oamenii au rămas cu gropile prin curți. Detalii în reportajul video Observatorulph.ro:

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău