avarie-curent-electric.jpg

Mai multe localități din Prahova s-au aflat joi după-amiază sub cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Din cauza fenomenelor meteorologice în patru localități din județ au avut loc întreruperi ale furnizării curentului electric.

Pe lista localităților afectate de întreruperile de curent electric figurează Băicoi, Boldești Scăeni, Filipeștii de Pădure, dar și comuna Florești. 

Avariile au apărut în special după ce mai mulți copaci au căzut pe liniile de curent electric, dar și ca urmare a faptului că mai multe conductoare s-au rupt în timpul vijeliei. Echipele Electrica au intervenit pentru remedierea problemelor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: O nouă avertizare meteo de ploi torențiale pentru Prahova-UPDATE

Prahova a fost sub cod galben de ploi torențiale joi după-amiază, până la ora 18.30. Tot sub cod galben de ploi torențiale se află și zona de munte din Prahova, atenționarea în acest caz fiind valabilă până vineri, 15 iunie, la ora 08.00.