- Publicitate -

Oaspeți palestinieni la Școală Gimnaziala “Inv.Radu Ion “, Vadu-Părului

Data:

vadu-parului.jpg

Zilele acestea ne-am bucurat să îi primim în școala noastră pe cei 5 profesori palestinieni de la The Greek Catholic Patriarchate “Peter Nettekoven “ Beit Sahour, Palestina însoțiți de dna director Sawsan Istefan, care au venit într-un schimb de experiență pentru prima data pe pământ românesc. 

- Publicitate -

Povestea aceasta a început în ianuarie 2018 când două cadre didactice de la Școala Gimnaziala “Inv. Radu Ion”, Comuna Albesti-Paleologu , însoțite de dna director adjunct Giurgea Gabriela împreună cu un mic grup din Prahova au păsit cu evlavie prin locuri sfinte, unde cu 2000 de ani în urmă a propovăduit invătăturile Sale, Domnul nostru, Iisus Hristos.Pentru unele cadre didactice a fost prima ieșire peste granițele țării, așa că emoția a fost și mai mare. Au vizitat locuri despre care citiseră în Biblie: Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Drumul Crucii, Biserică Sfântului Mormânt, Piatră Ungerii, Golgota, Mormântul Domnului Iisus, Stâlpul Biciuirii, Închisoarea unde a fost pus, alături de tâlhari, Hristos, au coborât chiar la nivelul Ierusalimului de acum 2000 de ani. Au urcat Muntele Carantania, Muntele Ispitirii, au văzut locul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și, desigur, Ieslea Sfantă, la Betlheem. Cazarea a fost în Bethleem, oraș din Palestina, din care plecau zilnic, trecând frontieră în Israel, că să parcurgă itinerarul propus. Dl.Ciuciureanu a fost un ghid extrem de bine organizat și datorită căruia totul a mers că pe roate.

Aproape de Bethleem, se află Beit Sahour. Acolo au mers pentru a vizită Școală Greco-Catolică „Peter Nettekoven” și pentru cursul de formare pe temă „Managementul relațiilor interculturale în context educational”. Au fost întâmpinați de profesorii și copiii așezați ordonat, pe clase, în curtea școlii, pe o vreme răcoroasă. I-a impresionat ritualul intrării la ore – după rugăciunea „Tatăl nostru” (în limbă engleză) și intonarea Imnului Național.

Primirea călduroasă și entuziasmul cadrelor didactice palestiniene, i-au determinat să se gândeasca și la un parteneriat/ schimb de experiență. Obiectiv îndeplinit, la început de iunie, când 6 profesori palestinieni au vizitat zona, apoi școala.

- Publicitate -

Cu sprijinul colegei de lb.engl, prof. Alexe Emilia, care a înlesnit comunicarea, scoala si-a prezentat tradițiile și obiceiurile, principalele îndeletniciri și specificul zonei, vizitând Crama 1777 Valea Călugărească, brutăria SC RALUPROD SA, Mănăstirea Jercălăi, Conacul Bellu Urlați, Primăria comunei Albești-Paleologu, bisericile din satele Vadu-Părului și Albești-Muru.

Profesorii palestinieni au fost plăcut impresionați de ospitalitatea localnicilor , frumusețea și bogăția istoriei locale.Cu bucurie și interes au discutat cu dl. Ene Vasile ,patronul brutăriei SC RALUPROD SA , cu preoții comunei, părintele Cătescu Eugen și Buse George și cu dl. Primar Paraschiv Marian.

Primirea oaspeților în școală s-a făcut în mod tradițional cu pâine și sare.

- Publicitate -

Activitățile cultural-artistice desfășurate de elevii școlii i-au încântat pe colegii palestinieni. Elevii dnei inv. Lambă Elena au demonstrat diverse tehnici plastice într-un atelier de pictură, iar ansamblurile folclorice coordonate de dna înv. Iordache Aurelia și dna. inv. Stanciu Carmen au prezentat cântece și dansuri tradiționale.

La finalul activităților li s-au prezentat informații despre sistemul de învățământ românesc, urmat apoi de un dialog despre învățământul din școală palestiniană.Dăscălii palestinieni au rămas impresionați de proiectele pe care le desfășoară Școală Gimnaziala “Inv. Radu Ion “ ce a devenit Școală eTwinning, iar dna director Sawsan Istefan i-a propus dnei director adj. Giurgea Gabriela o continuare a acestui program intercultural de schimb de experiență, de data această și cu elevii, urandu-le să îi revadă în Țara Sfântă cât de curând.

Așa cum s-a menționat și în pliantul oferit, Scoala Gimnaziala “Inv.Radu Ion “doreste să fie la înălțimea înaintașilor, cărora le păstreaza un respect deosebit, și, chiar dacă sunt o școală din mediul rural, încearca să ofere elevilor sai un învățământ de calitate.

- Publicitate -

Articol redactat de Prof. Emilia Alexe , Scoala Gimnaziala „Inv. Radu Ion „, sat Vadu-Parului, Comuna Albesti-Paleologu

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...

Doar 10 locuri pentru bolnavii terminal, la stat, în Prahova

Înființarea unor secții de paliație pentru bolnavii în stadiu...

RAR Auto-Pass NU e obligatoriu! Efectul protestului din Ploiești

Protestul comercianților de autoturisme din Ploiești, care a avut...
- Publicitate -

Știri noi

Imagini de la incendiul din Ploiești. Ard două case [VIDEO]

Două case au ars în această seară, într-un incendiu...

Pompier, în stare gravă, în urma incendiului din Bereasca

Un pompier a fost grav rănit, fiind transportat de...

Incendiu violent în Ploiești. Două case cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit, vineri noapte, pe strada...

De ce nu iese municipiul Câmpina din Hidro Prahova

HidroPrahova reprezintă un subiect „fierbinte” pentru noua administrație câmpineană....

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum va fi vremea la Ploiești. Prognoza ANM până în martie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza...

Unde pot fi predate medicamentele expirate în Prahova

Eliminarea medicamentelor expirate poate avea loc numai în anumite...

Balta Parepa din Colceag a fost igienizată. Urmează amenzi

Balta Parepa din Colceag este de ceva vreme „raiul...

Ninge la Cota 2000 din Sinaia. Domeniul schiabil este închis

Iarna a revenit în forță la munte, în Prahova....
- Publicitate -

Nivelul apei din barajul Paltinu a scăzut sub 50%

Situație fără precedent în ultimii cinci ani în Prahova....

UPG Ploiești, pregătire gratuită pentru elevii care dau BAC-ul

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează noi module de pregătire...

Turist în adidași, recuperat de salvamontiști în Bucegi

Salvamontiștii prahoveni au avut, sâmbătă noapte, o nouă intervenție...

Lucrările la creșa din Florești avansează, conform graficului – FOTO

Creșa mică din Florești începe să prindă contur. Proiectul...