atentionare-cod-galben-prahova.jpg

Meteorologii au emis o nouă atenționare de cod galben de ninsori, pentru mai multe județe, dar și pentru zona de munte din Prahova.

Atenționarea de cod galben va intra în vigoare duminică, de la ora 20.00, și este valabilă până luni la ora 11.00. În acest interval, spun meteorologii, vor predomina ninsorile în zona de munte a județului Prahova.

„În județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor predomina ninsorile, în general, însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă”, se arată în avertizarea meteo.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pentru restul teritoriului, ANM a emis o informare meteorologică de ploi, lapoviță și vânt. 

Astfel, spun meteorologii, începând de astăzi, de la ora 16.00, până luni, la ora 22.00, „precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10...15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30...35 l/mp”. 

„Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45...55 km/h, iar pe crestele montane, 60...70 km/h”, se arată în informarea meteorologică a ANM.

În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada, a precizat ANM.


Sport
  • Sâmbătă, 18 August 2018
  • De Roxana Tănase

FC Petrolul Ploiești - Pandurii Tg. Jiu: 2 - 1

Echipa ploieșteană, condusă de Leo Grozavu, a reușit să se impună în fața celor de la Pandurii Tg. Jiu, prin golurile înscrise, în prima repriză, de Arnăutu şi de Saim Tudor. Petroliștii au bifat...

Național
  • Sâmbătă, 18 August 2018
  • De Roxana Tănase

Lucrări pe Autostrada A3 București - Ploiești

Centrul Infotrafic a anunțat sâmbătă că, pe Autostrada A3 București - Ploiești, se mențin restricțiile de circulație , între km  14 - 26, unde au loc lucrări la carosabil. Potrivit Centrului...